ROMULUS VULPESCU
(tras pe limba parodicească de GHEORGHE TOMOZEI)
QUIJOTE
Truver bărbos şi pururea geloso
Pe-un vers celest ori mers de calypigă,
Trei Rosinante-şi leagă de cvadrigă
Pe drum (din vin în vin) către Toboso.
O, mori de vînt ce macină colive,
Sub scîndurile voastre roase io-te
Cum se ivi, nu tocmai spîn, Quijote
De pofte ars şi rîvne prea-beţive!
Mai ticălos (în dragosti) ca Baraba
Îşi moaie peana-n călimări cu nafturi,
Cu mîna-ncîrligată-n bruderschafturi
Şi-un hronic izvodeşte, dar degeaba:
Scobindu-se-n coburi după parale
Un pumn de guldeni pe vinaţuri strică
(Îi dă şi Dulcineii-o firfirică)
Şi-şi caută printre ocale-o-cale...
ROMULUS VULPESCU
către GHEORGHE TOMOZEI
TU, DOR DE-AL ŞANULUI PAPUC
Plin de jind, contemplu trist condurii
— cei din care-am fost beut mult suc...
Tu, dor, îmi dai ghes: „Dă iama-n hurii
să-i încalţi iar şanului papuc!".
Zice-o lele, pe sofá: „Mă, lasă..."
Eu p-o cale-anume vreau s-apuc
şi s-o-ntreb, punînd în vers melasă:
„Mimi, ştii de-al şanului papuc?".
Cînd eram flăcău, n-aveam pereche
gheată să-mi procur - nedînd ciubuc.
Strig azi, îmboldit de vechea streche:
„Tu, dor, află-i şanului papuc!".
Toţi ne dăm de ceasul morţii că ni-i
dor de-o ciuboţică... Singuri-cuc,
puici noi căutăm printre-orătănii:
„Tu dor, află-i şanului papuc!".
Din păcate, alt trabuc dat nu ni-i:
deci, mă frig fumîndu-l pîn’ la muc.
Mucului, chiştoc al slăbiciunii,
tare-i strig: „Vreau şanul lui Papuc!".
Ieri, beau vutci din pantofiori de piele;
azi - ceai din galoş de cauciuc...
Pup cu foc bombeu, branţ, flec, pingele:
vreau condur, nu şanului papuc!
Pun tîrlicii-n cui: n-am chef de glume!
Sunt sătul să trec drept guguştiuc...
O să-mi schimb, plătind cît de mari sume,
cum-necum al şanului papuc!
MIRCEA MICU
către NICHITA STĂNESCU
CAPRA
De pe unde
Vă mai pătrunde
Şi ce vreţi, bă?!
— E capră!
Unu cu unu
Face cît tunu.
Omu’ cînd face
Caprei nu-i place.
Rîioasa de capră
Că e chiar iapă!
Capra de ea
Ne behăia!...
NICHITA STĂNESCU
către MIRCEA MICU
— Du-te şi te îngereşte
Scumpule pe rangul tău
Care zace pe un hău
Şi murind te dai flăcău.
— Apără! Şi flecăreşte
Nici nu mai avem nimicu
Totul, corbi, salcîmi şi cedru
Numai tu eşti mai integru:
Bună seara, Mircea Micu!
Metoda cîrtiţei XXIV
NICOLAE DAN FRUNTELATĂ
către GEORGE ALBOIU
Cazmaua bîţîie
şi noi săpăm, săpăm
săpatul general în
Cîmpia Eternă şiruri de gropi
jumătăţi de gropi strigînd: cazma!
Însă omul
care sapă
a uitat
de un-să-nceapă
şi e singur
şi pierdut
şi e şchiop
şi orb şi mut
icea doamne
colea doamne
e-un butoi
lîngă butoi
patru lacrimi de altoi
în stînga-groapă
în dreapta-groapă
deasupra creştetului-groapă
jos, ca o pernă
Cîmpia Eternă.
Inventarul speranţei
GEORGE ALBOIU
către NICOLAE DAN FRUNTELATĂ
Ce frunte lată are o zi la Războieni!
Vindem speranţe oarbe şi vindem iar speranţe
ca şi cînd căluşarii ar umple cu olteni
Americile toate de Anglii şi de Franţe.
Poate-o să vină totuşi doritul inventar,
cartuşe oarbe cerul va trage din senin
să vadă toţi romanii pe olteneşte, clar,
Drobeta înălţată în Turnul Severin.
Zăpadă, drepţi! să fie tot anul cîmpul teafăr
şi scriitorii noştri plutind pe manuscrise
să îşi confrunte drumul de-aici pîn-la Luceafăr
cu labirintu-n care doarme adînc Ulise.
Va fi o vînătoare aşa cum o visam
cînd călăream nuiaua uitîndu-mă la cai,
miresele vor creşte ca iarba după geam,
prin muncă voluntară ajunge-vom în rai.
(Perpetuum comic ’83, pag. 56)
