— Poliţia! Mai repede! Ajutor!
Trecătorii se opreau, privind la omul care striga. În mulţime se aflau şi cîţiva poliţişti.
— Poliţia! Poliţia!
Ciudată întîmplare! Nici unul dintre poliţişti nu se apropia. Unul dintre ei se afla chiar pe trotuarul de vizavi. Cel care striga îşi făcu loc prin mulţime şi se duse la el.
— Vă rog, fiţi bun şi veniţi.
— Ce s-a întîmplat? întrebă, calm, poliţistul.
— În hanul acela este omorît un om!
— Regret, dar nu pot să mă amestec.
— De ce?
— Eu sînt agent de circulaţie. Dacă-mi părăsesc postul, se va produce o adevărată dezordine rutieră.
Omul începu să strige din nou:
— Poliţia! Nu se găseşte nimeni să dea o mînă de ajutor?!
Pe partea stîngă a străzii tocmai trecea un poliţist:
— Domnule, îl rugă cel care dădea alarma. Veniţi repede. Acolo e omorît un om!
— Nu mă amestec, zise poliţistul. Această problemă o rezolvă cei competenţi, adică poliţia din sectorul doi. Eu mă ocup de paşapoarte.
Cuprins de spaimă, cetăţeanul începu să strige şi mai tare, alergînd de colo — colo:
— Ajutor! Viaţa unui om e în primejdie!
În colţul străzii se ivi un poliţist.
— Veniţi repede! îi strigă acesta. E vorba de o crimă.
— Îmi pare rău, se scuză poliţistul. Nu pot să mă amestec. Eu mă ocup numai de infractorii de drept comun.
Lumea se aduna tot mai mult. Barbatul cerea, în continuare, ajutor. Zări un alt poliţist căruia i se adresă ca şi celorlalţi. Dar şi acesta refuză să intervină.
— Ce pot să fac? zise. Eu fac parte din brigada economică.
— Ce-i asta? se revolta omul în mijlocul drumului. Nu mai avem poliţie? Unde-i poliţia?!
De după colţ apăru un poliţist.
— De ce strigaţi? se interesă el.
Omul îl întrebă cu precauţie:
— Dumneavoastră din ce sector sînteţi?
— Din sectorul doi.
— Ce întîmplare fericită! În sectorul dv. e pe punctul de-a fi omorît un om. Vă rog să interveniţi!
— N-am cum, refuză poliţistul. Fac parte din sectorul doi, dar mă ocup doar cu infracţiunile comise de minori.
Apoi mai dădu de un poliţist care făcea parte din brigada care se ocupa de contrabandişti, de un altul care se afla în concediu şi tot aşa pînă cînd, necăjit, se aşeză pe trotuar privind cu tristeţe spre lumea din jur. În clipa aceea se apropie de el un bărbat care îi şopti la ureche:
— Şi cu mine s-a întîmplat acelaşi lucru, cunosc! Treburile astea nu privesc poliţia. Dacă vrei s-o vezi la lucru, ieşi în piaţă şi strigă: „Ce-i obrăznicia asta?"
Celălalt îl ascultă. Se opri între două linii de tramvai şi începu să strige:
— Ce-i obrăznicia asta?! Unde s-a mai pomenit o asemenea nedreptate? Cînd s-a mai întîmplat una ca asta?!
Nu apucă să strige prea mult. Din mulţimea de pe trotuar apăru un poliţist care se repezi de îndată la el:
— Hai la poliţie! îi porunci.
— Dumneata cine eşti? îl întrebă omul.
— Lasă că o să vezi imediat!
Poliţistul începu să fluiere cît îl ţineau plămînii. La acest fluierat, primul apăru poliţistul aflat în concediu, iar după el sosi în grabă cel care se ocupa de infracţiunile minorilor. Cît timp continuă fluieratul se prezentară în grabă toţi poliţiştii care, întîmplător, trecuseră pe-acolo. Şi toţi priveau cu respect spre bărbatul care-i şoptise la ureche să strige: „Ce-i obrăznicia asta?"
— Îi cunoaşteţi? întrebă omul care strigase după ajutor.
— Da, răspunse acesta scurt. Eu sînt comisar de poliţie!
Traducere de T. Holban
(Perpetuum comic ’83, pag. 26)