Popescu îşi cumpără din Obor un papagal pentru propria-i distracţie. În autobuz îl mîngîie tot timpul pînă cînd auzi:
— Mai ia dom’le mîna de pe spatele meu!
Nu ştia dacă vorbise papagalul sau altcineva; lîngă el stătea o femeie înaltă şi foarte voluminoasă. Popescu coborî la staţia următoare deşi mai avea de mers. De cum ajunse acasă puse papagalul într-un cerc desenat pe linoleum.
— Te rog să ieşi din cerc! spuse Popescu.
— Am să ies cînd am să vreau eu! strigă pasărea.
Doamna Popescu îşi lipi urechea de uşa încăperii; apoi bătu puternic. Popescu ascunse pasărea în şifonier şi deschise.
— Erai cu cineva? întrebă consoarta.
— Nu!
— Parc-am auzit voci! Mai precis o voce de femeie!
— Ţi s-a părut!
— Bine, zise doamna şi ieşi trîntind uşa.
Popescu se gîndi cu amărăciune că nu are condiţii corespunzătoare de distracţie acasă.
— Nu mai fi aşa amărît, spuse papagalul, hai în oraş să bem o berel Şi să ştii că mă cheamă Frosina!
Se duseră la un local unde era un fum foarte dens.
— Îmi place aici, zise papagalul, caută locuri!
Popescu găsi cu greu un scaun la o masă, dar nici nu se aşeză bine că îşi şi auzi papagalul ţipînd:
— „Gicu! Giculee! Uuuuu! Sînt aici!"
La o altă masă pe umărul unei femei blonde, de vîrstă mijlocie, se afla un alt papagal, care striga:
— „Frosina! Hai să trăieşti, Frosino, cît p-aci să nu te recunosc! Hai la masa mea!"
Femeia făcu semn spre Popescu să se apropie. Popescu găsi un loc lîngă ea.
Femeia avea ochi albaştri, ademenitori. Popescu era cam emoţionat.
— Vă ocupaţi de mult cu dresajul? întrebă femeia care se recomandase Mimi.
— Nu, sînt începător, zise Popescu în timp ce papagalii discutau între ei. Dar dumneavoastra?
— Eu sînt profesionistă! Frosina îl întrebă pe Gicu:
— „Cum te împaci cu stăpîna ta?"
— „Bine," zise Gicu. „Mă ţine ca-n palmă!"
— „Dar ea ce e, cu ce se ocupă?"
— „N-are ocupaţie."
— Sînteţi căsătorită? întrebă Popescu pe femeie.
— Oarecum, spuse ea.
— „E văduvă! Bărbatul i-a lăsat o casă frumoasă şi o maşină!"
— „Dar tu cum te-mpaci cu stăpînul tău?" întrebă Gicu pe Frosina.
— „Deocamdată bine! Nu-l cunosc de mult timp, ci numai de azi! Pare om de treabă dar cam complexat!"
— Şi ieşiţi des cu papagalul în oraş? întrebă Popescu.
— Destul de rar, sînt o fire retrasă!
— „Primeşte foarte multă lume acasă" spuse Gicu.
— Presupun că vă plac cărţile?
— Bineînţeles, spuse femeia.
— „Joacă în fiecare seară pînă tîrziu!" zise iar Gicu.
— Şi cum aţi reuşit să dresaţi papagalul?
— Singură. Dar am urmat nişte cursuri.
— „De dans!" spuse Gicu.
Plătiră consumaţia şi ieşiră din local, cu papagalii pe umăr. Un bărbat bărbos purtînd şapcă albastră şi ochelari cu lentile groase dădu peste ei; omul se apropie foarte mult cu cozorocul de părul blond al femeii.
— Ce vrei omule, să-mi înghiţi papagalul?
— Nu, vai de mine doamnă, din contra, eu sînt zoolog!
— Şi ce-i cu asta, vorbeşte frumos, nu vezi că sînt însoţită?!
— Ba da, felicitările mele, e un exemplar foarte rar; cred că e originar din Galapagos!
— Ce vorbeşti, omule? Sînt român get-beget, din Făcăieni după tată! zise Popescu.
— Nu vorbeam cu dumneata! zise zoologul apropiindu-şi ochelarii atît de mult de papagal încît aproape îl atinse.
— Formidabil! zise el. Ce interesant!
Doamna îşi strînse puţin decolteul.
— Stimată doamnă, vă cumpăr acest animal, pentru studiu! Şi vă rog să-mi daţi voie să vă conduc acasă, sînt cu maşina! A, dar uite încă unul, zise zoologul descoperind-o pe Frosina. Ăsta e şi mai atrăgător! Cred că e femelă! Splendidă! O iau şi pe ea!
— „Pleacă de aici, urîtule!" spuse Gicu.
— Aveţi maşină? întrebă doamna.
— „Atunci mergem!" interveni Frosina agitîndu-şi penele de la spate. „Hai şi tu, Gicule!".
Doamna plecă la braţul zoologului cu ambii papagali, făcîndu-i bezele lui Popescu. Acesta rămase singur urmărindu-i din ochi cum se urcă într-o maşină roşie care demară cu viteză. „Dacă am să-mi mai cumpăr vreodată papagal, am să mă interesez să fie de gen masculin!" reflectă el.
(Perpetuum comic ’83, pag. 226)