Într-o uzină imensă, am un birou mare, numai geamuri, birou în care oamenii intră cu frică şi de unde eu văd la lucru, sub mine, deasupra mea, jur-împrejurul meu, sute, mii de muncitori. Tuturor le impun, da, aş şti să le impun, pentru că, ştie oricine, eu, înainte de a fi mare fabricant, am debutat ca ucenic frezor, la fel ca Rockefeller şi ca Ford. Jerome Duminier, adică eu, ar fi, deci, un self made man.
Pe biroul meu în potcoavă (garnitură serioasă şi rece din piele neagră şi metal) s-ar afla planuri complicate, desene alambicate, cinci telefoane, corespondenţa, dosare groase. Aş apăsa pe un buton verde şi ar intra o secretară albastră: „Ia-mi această notă şi bate-o imediat!" Aş apăsa pe un buton galben şi aş spune şefului biroului de studii: „Schema dumitale nu merge. Refă-mi-o, însă în negru!" Clocotind, aş apăsa pe butonul roşu şi, cînd directorul Aprovizionării s-ar înclina tremurînd, eu aş răcni: „Trebuie să faci să vină imediat tabla aceea! Într-o oră vreau să o văd!"
Şi mereu aş tot ţipa şi aş spune: „Fă-mi mie asta! trimite pe acela la mine! Clarifică-mi mie asta! Desenează-mi mie asta! Prezintă-mi mie asta!" Mereu mie, mie, mie!...
În unele seri aş intra în uzina goală, înspăimîntîndu-i pe paznici şi pe gardienii de noapte. Aş fi văzut cum mă îndrept îngrijorat, important, către marele meu birou numai geamuri; acolo, cu toate perdelele trase, aş scoate din ascunzătoare şi aş pune în mişcare trenul meu electric preferat (cu tuneluri elicoidale şi gară de munte). În ziua următoare, oamenii mei ar afla şi ar repeta că eu, Jerome Duminier, lucrez zi şi noapte la creşterea randamentului economic.
Singur, pe culoarele pustii, aş merge la Direcţia comercială, ca să contemplu casa de bani cea mare. Aş pune în acţiune, euforic, manetele, combinaţiile, broaştele de siguranţă; uşa grea de oţel s-ar roti, sclipind, pe balamale; mi-aş contempla milioanele...
Totdeauna m-am gîndit: cînd ziarele anunţă că infractorii au spart casa de bani într-o uzină şi au furat două milioane opt sute de mii de franci, se face precizarea că banii prădaţi erau destinaţi plăţii muncitorilor. Asta, pentru ca furtul să apară şi mai odios? Sau ca făptaşii să fie chinuiţi de remuşcare?
În activitatea mea, aş fi precis, deductiv, genial, pretenţios, plicticos ca o snoavă stupidă. Cînd aş putea, totuşi, să găsesc, din ziua mea de 1440 minute, un minut al meu, aş şti să inventez ceva amuzant, ca să arăt că ştiu să nu fiu plicticos.
Spre a dovedi că sînt, totuşi, om din carne şi oase, nu un robot inoxidabil care frămîntă cifre, mi-aş lua, în auzul tuturor, concedii la plaje renumite; spre mirarea mulţimii, aş face acolo acvaplan. Iar ziarele din 15 august ar publica un clişeu arătîndu-mă pe apele albastre: Cu 100 km/oră, în ocean, dl. Duminier, binecunoscutul industriaş, pare a se simţi la fel de bine ca şi în celebrele sale uzine. (Abilă tămîiere în aşteptarea apropiatei distribuiri a fondului de publicitate).
Uneori aş fi ministru, în intervalele cînd, ştiţi, ţara are nevoie de „tehnicieni" în guvern. Asta nu durează mult niciodată; foarte repede m-aş duce, dar titlul de „fost" mi-ar rămîne...
Cu o întîrziere calculată, aş sosi la mari dineuri, mi-aş trece palma peste obrazul obosit, mi-aş freca pleoapele, arătînd nu o nimica toată de oboseală, ci o adevărată oboseală de mare industriaş. În sfîrşit, aş răspunde la eterna întrebare imploratoare:
— Deci, d-le Duminier, rămîne între noi: cum vedeţi dv. situaţia? La care eu, respirînd adînc, tacticos, aş răspunde:
— Uite, după conversaţia de ieri cu ministrul Informaţiilor, idem după anumite rapoarte ale agenţilor mei din Chicago, ţinînd seama şi de viitorul buget de înarmare al cărui proiect l-am citit, examinînd fără părtinire potenţialul celor două blocuri antagoniste, ca oameni şi material, n-aş ezita să vă spun, întrucît mi-aţi cerut opinia, că eu consider situaţia actuală drept...
— Drept cum?
— Drept, întrucîtva, destul de serioasă...
A doua zi, la Paris, persoane „bine informate" ar asigura că eu, la un dineu, am declarat că războiul este inevitabil.
Traducere de V. Roban
(Perpetuum comic ’83, pag. 104)
