— Azi vă este mult mai bine decît ieri!
— Da, am recunoscut. Aceşti bani îmi sînt de mare folos.
— Ce aveţi de gînd să faceţi cu ei?
— Aş vrea să-i investesc în America, l-am asigurat. O parte o depun la bancă în contul meu, iar din rest voi cumpăra acţiuni de valoare şi, dacă-mi mai rămîne ceva, cumpăr firma de produse uleioase „Conoco".
Preşedintele a dat din cap mulţumit, însoţindu-şi gestul cu un zîmbet binevoitor.
— E o plăcere să vă asculte omul. Impozitele le-am redus tocmai pentru ca cetăţeanul american să-şi poată folosi eeonomiile rezultate din munca sa.
La despărţire mi-a mai pus în mînă un dolar, pentru drumul de întoarcere acasă. Am plecat, deci, foarte satisfăcut. Cîteva case mai încolo, de după o poartă, îmi sare însă, în faţă un individ dubios:
— Banii sau viaţa! rosteşte el clasica formulă.
— Sînteţi, cumva, gangster? l-am întrebat politicos.
— Vai de mine, se poate?! Sînt membru în Comitetul pentru învăţămînt. Guvernul ne-a micşorat bugetul, aşa că sumele necesare le obţinem şi noi cum putem.
— Vă ajung o sută de dolari?
— E cam puţin...
I-am dat două sute de dolari. Îmi mai rămăseseră şase sute. Am pornit imediat în căutarea unei întreprinderi serioase, în care să pot investi suma respectivă, dar, cum mi se făcuse poftă de-o ţigară, am intrat într-o tutungerie. Şi cînd colo, ce văd? Pachetul de ţigări se scumpise cu 5 dolari.
— Nu e cam mult? am întrebat nedumerit.
Primarul oraşului care se afla, întîmplător, în tutungerie, a sărit ca ars:
— Cum o să fie mult?! Am un deficit de 300 milioane de dolari şi mai trebuie să finanţez internarea cetăţenilor săraci şi bolnavi în spitale, să asigur apărarea cetăţenilor prin poliţie, să întreţin corpul de pompieri, să repar drumurile, să menţin şi să extind mijloacele de transport în comun şi cîte şi mai cîte! Dotarea oraşului s-a redus substanţial, iar nouă ne revine obligaţia de-a face rost de fonduri, cum ştim şi cum putem...
Reîntorcîndu-mă la birou, primesc un telefon de la soţia mea. Cu voce gravă, mă anunţă că imobilul nostru a fost impus la noi impozite. În anunţul primit eram atenţionat că, dacă nu achităm imediat majorările, ni se va opri apa, nu se vor mai ridica gunoaiele, iar după ora opt seara se vor stinge toate luminile de pe stradă.
„Bravo, mi-am zis. Acum măcar ştiu unde se duce cîştigul realizat de pe urma reducerii impozitelor!" Un singur lucru a rămas, totuşi, neclar pentru mine: de ce preşedintele mi-a spus că astăzi este mai bine ca ieri?
Traducere de T. Cutlic
(Perpetuum comic ’82, pag. 64)
