Andronache Farudin (Faru — cum îi mai spuneau prietenii, subalternii şi toţi cei care intrau în raza lui de acţiune) om trecut prin numeroase epurări şi selecţionări, el însuşi artizanul unor secţii-model, despre care contemporanii ar fi spus că-s făcute după chipul şi asemănarea sa, avea totdeauna viziuni pentru etapele viitoare, ca un mare jucător de şah, ştiind bine că toamna se numără bobocii, iar primăvara, bineînţeles, se sacrifică mieii şi nu oarecare, ci cei graşi. Pentru a arăta mai marilor săi că spiritul îi este treaz mereu, pregătit pentru nou, că nu s-a ruinat în postul ce cu onoare îl deţine de peste 25 de ani, Faru trecu la acţiune, înaintea venirii vreunui ordin (doar democraţia se exercită de jos în sus!), urmărind o mai propice împărţire a sarcinilor în colectivul pe care-l conducea. Adună oamenii într-o şedinţă fulger(ă), îşi roti ochii (far-urile) peste feţele subalternilor scufundate în mohoreală ca nişte nave, le corectă încărcătura cu cîteva zîmbete binevoitoare şi ancoră în rada următoarelor fraze:
— Dragii mei, primenirea e legea progresului, fiindcă, în sînul nostru, progresul e la el acasă. Deci zic progres şi înţeleg primenirea, şi invers. Din cînd în cînd e nevoie să ne calificăm. Nu, nu vă speriaţi, asta în cel mai rău caz! dar eu vin mai aproape de sufletul vostru şi zic: sectorul nostru e vast, cum s-ar spune prin extindere, divers, şi de aceea trebuie să-l avem cu toţii în vedere, că şi vederea noastră, la rîndu-i, e văzută de alţii. După lungi dezbateri cu mine însumi, dezbateri pe care vi le aplic şi dumneavoastră, am hotărît ca tov. Păscăluţă, secţia flori, om de nădejde pentru colectivul nostru, conştiincios, harnic, cel care a încrucişat cîteva soiuri şi-a descoperit minunatele crizanteme, de faţă aici, la şedinţă, în vază, să lucreze în viitor la secţia coşuri, secţie, fireşte, deosebită şi ea în sectorul nostru, care, din păcate, e nevoie să fie săltată peste puterile ei, dat fiind faptul că are şi ea, dacă pot spune aşa, orgoliile sale.
Viorica de la coşuri, persoană stimată, n-am ce spune, îşi părăseşte secţia şi trece la poartă sau la secretariat, mi-e indiferent ce alege, fiindcă vocea sa e o garanţie că la noi convorbirile telefonice se vor scurta. Păpădie, adjunctul meu, cel mai devotat colaborator din cîţi mi-a fost dat să-i am, are menirea istorică de-a întări secţia culturală. Sigur, în zbuciumata lui activitate n-a prea avut vreme să-şi piardă timpul cu cititul cărţilor şi noi, tovarăşi, ţinem cont de cerinţele omului modern, pentru a-şi desăvîrşi personalitatea, în raport de funcţiile noastre. La cele două dioptrii pe care le poartă, de-i mai adăugăm două, nu-i nici o nenorocire. Unde s-a dus mia, meargă şi suta. În felul acesta va arăta, într-adevăr, ca un intelectual.
Stelică Prichindel, joly-joker-ul echipei noastre, un fel de Geolgău al Craiovei, care s-a cam plimbat prin toate posturile şi n-a lăsat nici o urmă pe unde a trecut, fiindcă mai toţi colegii s-au simţit fericiţi să-l aibă cît mai puţin în preajma lor, va veni de-a dreapta mea, cum bine trebuie să înţelegeţi, în locul tovarăşului Păpădie. Fanache Firiz pomicultor desăvîrşit, sper să se fi plictisit de munca asta de-o viaţă, deşi, din cîte ştiu, îl pasionează încă, şi va trece la secţia porcine, fiindcă întreprinderea noastră, aproape universală, ocupîndu-se cu toate ale pămîntului, oferă tuturor şansa pentru desăvîrşirea profesiei în care s-au specializat.
Abia încheiată şedinţa, Faru(din) primi mulţumirile separate din partea celor care trebuiau din clipa aceea să-şi ia în primire noile locuri de muncă. În jurul lui era un freamăt intens, ca în apropierea unui stup, cînd, dintr-o maşină, coborî o persoană străină şi-i înmînă un plic. Destoinicul conducător privi seducător împrejur, sperînd să fie urmărit din fiecare colţ, convins că pentru ideile sale reformatoare primea deja recompensele scrise. Deschizînd plicul află că era, într-adevăr, pricopsit căpitan pe o navă de pescuit oceanic, specificîndu-se că aşa cum a ştiut să lucreze pămîntul, va fi la înălţimea sarcinilor şi va cultiva şi marele ogor al apelor.
(Perpetuum comic ’83, pag. 200)
