Împricinaţii îşi sprijină spăşiţi privirile în covorul din faţa biroului prezidiului, aşa cum şade frumos cadrelor pătrunse, pînă-n măduva oaselor, de gravitatea unor amănunte din autobiografie.
— Recunosc sincer şi deschis, aşa cum am făcut dintotdeauna şi cum voi proceda şi de acum încolo! ia atitudine fermă ospătarul Gigi. Într-adevăr, am încărcat nota de plată cu douăzeci de lei, dar vă rog să luaţi în consideraţie că alţi consumatori nu au îndrăznit să mă reclame...
— În ce priveşte lipsa la gramaj, ştiţi bine că la bucătărie sînt anumite denivelări, or, aşa cum bine s-a precizat într-o sîmbătă la Teleenciclopedie, atracţia pâmîntului cade mai mult într-o parte şi aceasta nu se întîmplă din pricina mea. Dacă punem la socoteală că luna şi soarele atrag pămîntul, încît stîrnesc pînă şi valurile mărilor şi oceanelor, ce naiba ar putea sa facă un amărît de cîntar în momentul refluxului?...
Membrii comisiei intră într-o foarte consistentă încurcătură: soarele şi luna nu pot fi citate. Un dram de adevăr ştiinţific există, se poate face chiar expertiză...
— Cînd am venit cu farfuriile, ciorba s-a vărsat pe spatele consumatorilor, dar nu pot fi învinuit de pagubă în avutul obştesc, deoarece hainele erau proprietate personală, iar ciorba — deja trecută în nota de plată — nu mai aparţinea localului! precizează ospătarul Sile. Le-am spus că dacă nu le convine, ce caută la restaurant, dar — în nici un caz — nu m-am adresat cu „bă", sau dacă s-a întîmplat aşa ceva şi nu-mi mai amintesc în acest moment, cred că le-am spus cel mult odată, deoarece nu le ştiam numele şi deci nu puteam să le zic: „Vasilescule sau Popescule, dacă nu vă convine..."
— În calitate de şef de sală, e drept că am luat cîte o sută de lei pe zi de la fiecare ospătar, dar aceasta nu înseamnă că, avînd zece ospătari în subordine, am plecat acasa cu o mie de lei. Pentru că, aşa cum bine ştiţi şi dumneavoastra, în aritmetică se calculează şi cu paranteze... Aşezi între două paranteze pe contabilul şef, înmulţit cu o sută... trasezi un minus după ele, deschizi o altă paranteză pentru şeful de local înmulţit cu două sute, închizi paranteza, mai adaugi un minus... şi tot aşa, promovam în calcul alţi tovarăşi... Ştiţi bine că, în comerţ, egoismul dăunează! „Ori toţi, ori niciunul!"
Aici, preşedintele comisiei intervine energic:
— Tovarăşi, nu de justificări avem nevoie. Credeţi că noi nu ştim de ce-s în stare Soarele şi Luna? Aveţi impresia că nu cunoaştem cît de complicată-i aritmetica şi ce fel de consumatori vin în localuri? Ştim, tovaraşi, avem şi noi caziere, nu numai dumneavoastră. Momentan ne interesează poziţia dumneavoastră sinceră! Regretaţi? Aveţi mustrări de conştiinţă? Simţiţi cum vă răscoleşte ceva profund?
— Daaa! recunosc, în cor, împricinaţii.
— Asta-i! - strigă, triumfător, preşedintele comisiei. Vom lua măsuri drastice, pentru a preveni astfel de întîmplări neplăcute. Ospătarul Gigi, de la restaurantul „Floricele pe cîmpii", se transferă şef de sală la bufetul „Una mică"; ospatarul Sile de la „Gînd de ducă" trece ospătar la „Floricele pe cîmpii"; şeful de sala de la „Una mică" se numeşte ospătar la „Gînd de ducă"; bucătarul de la „Laptele cucului"... cu el ce facem?
Comisia cade meritat pe gînduri: pentru bucătar nu există alt local, spre a fi sancţionat exemplar.
— Am găsit! se entuziasmează un membru al comisiei. Sa fie pedepsit cu rămînerea la locul de muncă. Acolo. În mijlocul tovarăşilor săi, să simtă din plin forţa colectivului!
Impresionată pînă la lacrimi, asistenţa exclamă:
— O, cîtă cruzime!
(Perpetuum comic ’83, pag. 198)
