Viaţa lui se desfăşura fără surprize, ceea ce-i convenea, fiindcă prefera surprizele la cinematograf.
„Trebuie să existe şi oameni care cîntăresc stafide" îşi zicea el, urmărind cum treceau una după alta zilele, cu o oarecare monotonie.
Cu toate acestea avea şi clipe agitate, dar de ele se îngrijea prietena lui, Gerda. Ea era fiica unui fabricant înstărit de siropuri, posesorul unei vile la marginea oraşului. Fiindcă citea prea multe romane poliţiste, Gerda îi îngrijora pe părinţi.
Într-o zi, Rudi îi zise prietenei sale:
— Deseară, cînd te conduc acasă, îl voi întreba pe tatăl tău dacă ne putem căsători.
— Eşti nebun? reacţionă Gerda. Crezi că tata îşi va da fiica de soţie unui îmblînzitor de heringi?
— Poate se bucură dacă scapă de tine. Se spune că îţi tiranizezi părinţii.
Gerda clătină din cap.
— Am o idee! strigă ea. Răpeşte-mă!
Rudi era însă un bărbat serios. Propunerea i se păru pur şi simplu absurdă. Dar Gerda insista:
— Te aştept în noaptea asta la ora două, zise ea. Adu şi o scară şi ajută-mă şi la transportul valizelor. Îţi vei găsi tu undeva un servici şi eu voi solicita un rol principal într-un film.
Privirile lui Rudi alunecau triste peste rafturile cu praf de curăţat, bere şi ceară de parchet. Ar fi vrut să-i spună Gerdei că nu se poate despărţi de băcănie, dar îi lipsea curajul.
La ora fixată se înfiinţă în grădină şi rezemă scara de balcon.
— Vin imediat, îi şopti şi îi dădu primul geamantan prin fereastră. Nu face zgomot, îi mai zise, dată te prinde tata eşti bun de dus la spital.
Totul merse bine. Însă cînd traseră poarta de la grădină după ei, auziră deodată un zgomot dinspre vestibul şi în clipa următoare apăru tatăl Gerdei în cămaşă de noapte.
Cei doi fugari se opriră ca loviţi de trăsnet cînd văzură că bătrînul domn bătea cu putere un par în grădină. Prinse de el o placă şi dispăru din nou în casă.
În lumina lunii se apropiară şovăitori dar curioşi şi citiră anunţul: „Cameră însorită, orientată spre sud, de închiriat, urgent!"
În româneşte de KETTI TAUB
(Perpetuum comic ’85, pag. 237)