Ce crud destin mai are şi covorul!
Acest obiect de artă şi splendoare:
Îl calcă omul zilnic în picioare
Şi-apoi îl bate crunt cu bătătorul.
La orice oră: noapte, zi cu soare,
Vecinii trag într-însul cu tot zorul
Iar eu aştept momentul, salvatorul,
Cînd o să aibe toţi, aspiratoare.
Dar pîn-atunci, pe faţa ta, cu jale,
Răsună pocnete ca de pistoale,
Covor martir, cu fire lungi sau scurte...
Şi, ca să-ţi cînt calvarul tău de frate,
Abia acum am prins, cu greutate,
Un sfert de ceas de... linişte în curte...
(Perpetuum comic ’88, pag. 153)
