Vai de mine! Dar fermierii ăştia sînt nişte tipi absolut minunaţi: mă refer la cuvintele pe care le folosesc şi la educaţia pe care o au!
Nu mi-am dat seama de acest lucru decît de curînd, cînd am renunţat la postul meu de profesor universitar şi m-am mutat într-un mic colţ de ţară, amenajîndu-mi o fermă.
Nu am mai avut de-a face cu o fermă de pe vremea cînd eram copil, acum mai bine de cincizeci de ani. Sînt absolut uluit de schimbările petrecute! Nu sînt suficient de instruit pentru aşa ceva. O să trebuiască să mă întorc la oraş.
Iată cum stau lucrurile: acum cîteva zile am cumpărat o sticlă cu otravă contra gîndacilor de grădină, iar pe etichetă scria: „Antidotul acestei otrăvi este un emetic alcalin, urmat de un febrifug emolient!" Închipuiţi-vă o nevastă de fermier strigînd din baie: „William! Copilul a mîncat cremă de ghete! Adu-mi repede un emetic alcalin, iar după aceea un febrifug emolient." Iar fermierul probabil că va răspunde: „S-a făcut. Ţine copilul cu grijă. Ridică-l cu un stivuitor." Ăsta-i un alt cuvînt întîlnit pe etichetele fermierilor: „stivuitor". Instrucţiunile pentru folosirea seminţelor grăiesc astfel: „Manipulaţi cu grijă şi luaţi cu ajutorul unui stivuitor." Pînă acum credeam că stivuitorul este o prăjitură franţuzească. Dar s-ar părea că nu e...
Oricum, trebuie să ai de toate într-o fermă. De aceea, am de gînd să-mi iau măsuri ca să cer şi eu două bucăţi.
Acest nivel ridicat de educaţie — vreau să zic această necesitate de cunoaştere a termenilor de specialitate — îngreunează situaţia cuiva care nu se pricepe şi care vrea să se apuce să-şi îngrijească singur casa şi grădina. Vedeţi, într-o fermă totul se face pe baza indicaţiilor tipărite, fie sub formă de mici manuale, fie ca bucăţi de hîrtie care vin odată cu pachetul, sticla sau învelitoarea respectivă.
Cînd m-am mutat la fermă, unde voiam să mă stabilesc odată pentru totdeauna, m-am gîndit să încep prin a sădi copaci în jurul casei, pentru umbră. Din cîte îmi mai aduceam aminte din copilărie, credeam că firesc ar fi să pun molizi, pini şi brazi — orice specie de brazi. Dar s-ar părea că n-au aşa ceva. Manualul zice: „Cea mai plăcută umbră în jurul casei se poate obţine prin plantarea unei centuri de conifere de jur împrejur". Nu vreau aşa ceva. Tot ce-mi mai amintesc despre conifere, dacă cumva folosesc bine cuvîntul, este că odată intrate în tăbliile unui pat sau în pereţii unui şifonier, singurul lucru pe care-l mai poţi face este să le arzi. Bineînţeles, poţi folosi otrava, orice tip de unguent sau emolient, dar rareori dă rezultate. Coniferele pot fi ridicate cu ajutorul unui stivuitor, unul cîte unul, dar îţi ia o groază de timp. Manualul spune: „Dacă sînt plantaţi de tineri vor creşte cu rapiditate." Nu mă îndoiesc de acest lucru, dar mulţumesc, n-am nevoie.
Acelaşi manual sugera că, dacă o centură de conifere nu poate fi realizată, aceeaşi umbră plăcută o poţi obţine acoperind loggia cu eucalipţi. „Loggia" îmi este un cuvînt nou, deşi bănuiesc ce înseamnă. Dacă ar fi după mine, eu doar aş vărui-o.
Deja mi-am dat seama că grădinăritul merge mînă-n mînă cu săditul copacilor. Nu înţeleg cuvintele. Ce ziceţi de asta: „Nitraţii pot fi folosiţi din belşug pentru plantele leguminoase"... „la vremea închiderii caliciului, fiţi atenţi la curculionide...", „aduceţi-vă aminte că ranunculus este prietenul grădinarului...", „dintre păsări, caprimulgidele sînt cele mai valoroase, căci bătăile lor de aripi îndepărtează larvele..." etc. S-ar părea că fermierii înghit acest tip de limbaj, paragraf cu paragraf.
În prima zi de grădinărit era un bătrîn care lucra pe un lot învecinat cu al meu şi l-am întrebat cum crede că va fi vremea. În zilele tinereţii mele, un astfel de bătrîn ar-fi spus: „Ei bine, domnule, dacă norii s-ar da oleacă la o parte din calea soarelui, cred că s-ar face vreme bună". Dar acest bătrîn n-a grăit aşa. El a zis: „Primul lucru pe care l-am făcut de dimineaţă a fost să mă uit la barometrul aneroid şi există cu siguranţă o arie de presiune barică scăzută. Mi-am pus în gînd să semăn nişte antirrhium în dimineaţa asta, dar cred că n-am s-o fac".
„De ce nu?" l-am întrebat.
„E prea multă umiditate. Trebuie să fiu foarte atent la coeficientul de umiditate înainte de a mă apuca să sădesc antirrhium. O să mă ocup de ceva mai gelatinos".
Gîndiţi-vă: bătrînul se scoală din pat şi chiar înainte de a-şi trage pantalonii pe el, se uită la barometrul său aneroid. Voiam să-l întreb ce va sădi în locul antirrhium-ului, dar m-am răzgîndit. Nu era nevoie. Ştiam ce-o să-mi spună. Ar fi început să facă toate acele lucruri care se află în manualele de gospodărie şi grădinărit, sau pe pacheţelele de seminţe şi pe care eu unul nu le înţeleg. De exemplu, s-ar pune să întocmească un „pat de compost". Nu mă întrebaţi ce-nseamnă. N-am nici o idee, doar că se spune că e un lucru pe care-l faci privind cu un ochi spre viitor. „Apa cu clăbuci de săpun, lăturile şi tot felul de resturi de la bucătărie, aruncate pe patul de compost îl păstrează într-o formă bună". Sună destul de murdar. Sau dacă bătrînul nu şi-a întocmit nici un pat de compost, atunci s-ar putea să-şi petreacă vremea tratînd solul cu nitraţi, fosfor sau cenuşă bazică. Ce sînt toate astea? Nu ştiu. De unde se procură cenuşa bazică? Habar n-am. Apoi, după ce bătrînul a terminat de făcut acest lucru ar putea să se ducă să-şi sădească în grădină, ce credeţi? — salată, ridichi şi altele de acest fel? În nici un caz. Nu se mai găsesc de loc. Va sădi antirrhium, după cum am mai spus, scapies şi cuspis, pe un răsad de azbest şi scrofuloză. Acestea sînt cuvintele de pe pacheţele, atît cît mi le pot aminti.
În privinţa grădinăritului, asta-i situaţia: sînt complet pe dinafară. Nu înţeleg termenii.
„Cînd grădina e gata — sugerează manualul, se mai poate face o ultimă intervenţie prin amenajarea unei alei din dale, cu saxifraga plantată în interstiţiile dintre dale şi apoi creînd o pergolă de-a lungul aleii". Mulţumesc, nu e nevoie.
Alt lucru după care tînjeam, atunci cînd m-am întors la viaţa de fermier, după cincizeci de ani de absenţă, era citirea ziarelor pentru fermieri. Ele au fost parodiate de zeci de ori de către şmecherii de la oraş — ştiu acest lucru — dar farmecul lor rezistă. Erau veşti personale, care glăsuiau astfel: „Ed Callagher a fost noaptea trecută la oraş şi spune că îşi vinde făina de toamnă. Bună treabă, Ed!" sau ştirile sociale de genul „Domnişoara Possie Ciuboţica-cucului, de la ferma Price s-a întors acasă după o şedere de trei zile la oraş". În locul acestora, acum se citeşte: „Una dintre cele mai graţioase nunţi ale sezonului a fost cea a domnişoarei Poinsettia Primula celebrată la ferma familiei, Bagnolia, fericitul mire fiind dl. Earl Be Benture, din Wall Street. Ceremonia, la care a oficiat reverendul Bray, a avut loc în aer liber, sub o pergolă, oaspeţii fiind adunaţi în loggie, împodobită cu decoraţiuni florale executate din bubiscus, rabies şi arunculus în floare. Imediat după ceremonie, fericitul cuplu a plecat într-un voiaj de nuntă pe Canalul Panama".
Îmi face impresia că nu prea conversez cu vecinii mei. Nu pot. Unul dintre ei, un tînăr fermier din apropiere, a trecut pe la noi zilele trecute să mă întrebe dacă pot să-i împrumut un şubler ca să-şi repare seismograful şi am stat puţin de vorbă. Mi-a vorbit despre suprarealism, de care spunea că este pasionat în ultima vreme; mi-a vorbit şi despre metempsihoză, apoi a deviat spre politica externă.
Nu, nu. Va trebui să mă întorc la oraş şi să învăţ o grămadă de lucruri şi să mă documentez despre alcaloizi, barometre şi stivuitoare. Altminteri n-am ce căuta la ţară; cel mult să mă retrag în grădina unui restaurant. E mult mai uşor.
În româneşte de RADU SĂNDULESCU
(Perpetuum comic ’85, pag. 245)
