Vă amintiţi, desigur, ce a spus Robert Walpole, contele de Oxford, în momentul în care, speriat de o pisică, formidabilul său cal Turbulent II s-a împiedicat cu cîţiva metri înainte de potou şi, rostogolindu-se cu jocheu cu tot, a ratat derbiul? Dacă aţi uitat, vă reamintesc eu. El a spus, de fapt doar a murmurat: — Dacă aş fi ştiut!
Iată, deci, că şi un atoateştiutor în materie de cai, nu le poate şti chiar pe toate. Aceasta nu înseamnă totuşi că nu există şi oameni care, într-adevăr, nu au nici un fel de lacune în specialitatea lor.
Mi-am amintit de acest episod cînd, o femeie între două vîrste, vecină de compartiment în trenul cu care călătoream, m-a întrebat brusc şi cu o voce oarecum arţăgoasă:
— Ştiţi cumva, domnule, ce se întîmplă dacă încrucişaţi o pisică abisiniană cu o chinchilla-persană ?
La drept vorbind nu ştiam, aşa că am privit-o speriat şi am bîiguit:
— Să vedeţi, doamnă, eu...
— Mi-am închipuit! Dar dacă progenitura acestora este la rîndul ei pusă în situaţie convenabilă cu descendentul unei combinaţii de siameză şi pisică sălbatecă?
— Păi, cum să vă spun, nu cred că...
— Nu credeţi, nu credeţi, vă priveşte... Dar faptele sînt fapte: rezultă o chinchilla - persană - abisiniană - sălbatecă, pisică-pisică sau cotoi-cotoi!
— Cum adică cotoi-cotoi?
— Cum necum, asta e! Dar dacă mergem mai departe şi încrucişăm soiul rezultat cu sine însuşi, vă puteţi închipui ce se întîmplă?
— Un incest! strigai indignat, dar mai mult pentru ca să-mi dau şi eu o părere şi nicidecum pentru că principiile mele morale s-ar fi revoltat în faţa acestei eventualităţi.
Cucoana mă privi dispreţuitoare peste ochelari, renunţă pentru o clipă să mi se mai adreseze şi se confesa în continuare unui ţăran din stînga mea, din al cărui coş, printre genunchii săi, ieşeau capetele a două gîşte.
— Din treaba asta rezultă o pisică obişnuită, din rasa comună! Înţelegeţi? şi mi se adresă mie din nou: Iată deci ce era de demonstrat. Are loc o transmutaţie rasială pe cale genetică, întrucît din rase total diferite se ajunge la o rasă nouă, sau mai bine zis dispar rasele vechi! Mă privi fix şi continuă cu o voce mai ridicată: Şi cine credeţi dumneavoastră că intervine în acest joc al naturii? Cromozomii? Atomii? Neutronii? Sau alte particule?
— Altele! replicai disperat.
— Aşa da! îmi pare bine că vă pricepeţi în problemă. Genele, domnule. Da, domnule, ge-ne-le! Şi de aceea de săptămîna viitoare reiau ciclul în sens opus. Pornesc de la pisici comune şi vreau să ajung la siameză albastră.
...Şi cîte alte lucruri nu aş mai fi putut învăţa de la această mare specialistă, dacă n-aş fi fost nevoit să cobor la Apahida, unde unul dintre cuscrii soacrei mele nu concepea să-şi cunune nepoata decît în prezenţa mea. Păcat!
(Perpetuum comic ’88, pag. 98)
Iată, deci, că şi un atoateştiutor în materie de cai, nu le poate şti chiar pe toate. Aceasta nu înseamnă totuşi că nu există şi oameni care, într-adevăr, nu au nici un fel de lacune în specialitatea lor.
Mi-am amintit de acest episod cînd, o femeie între două vîrste, vecină de compartiment în trenul cu care călătoream, m-a întrebat brusc şi cu o voce oarecum arţăgoasă:
— Ştiţi cumva, domnule, ce se întîmplă dacă încrucişaţi o pisică abisiniană cu o chinchilla-persană ?
La drept vorbind nu ştiam, aşa că am privit-o speriat şi am bîiguit:
— Să vedeţi, doamnă, eu...
— Mi-am închipuit! Dar dacă progenitura acestora este la rîndul ei pusă în situaţie convenabilă cu descendentul unei combinaţii de siameză şi pisică sălbatecă?
— Păi, cum să vă spun, nu cred că...
— Nu credeţi, nu credeţi, vă priveşte... Dar faptele sînt fapte: rezultă o chinchilla - persană - abisiniană - sălbatecă, pisică-pisică sau cotoi-cotoi!
— Cum adică cotoi-cotoi?
— Cum necum, asta e! Dar dacă mergem mai departe şi încrucişăm soiul rezultat cu sine însuşi, vă puteţi închipui ce se întîmplă?
— Un incest! strigai indignat, dar mai mult pentru ca să-mi dau şi eu o părere şi nicidecum pentru că principiile mele morale s-ar fi revoltat în faţa acestei eventualităţi.
Cucoana mă privi dispreţuitoare peste ochelari, renunţă pentru o clipă să mi se mai adreseze şi se confesa în continuare unui ţăran din stînga mea, din al cărui coş, printre genunchii săi, ieşeau capetele a două gîşte.
— Din treaba asta rezultă o pisică obişnuită, din rasa comună! Înţelegeţi? şi mi se adresă mie din nou: Iată deci ce era de demonstrat. Are loc o transmutaţie rasială pe cale genetică, întrucît din rase total diferite se ajunge la o rasă nouă, sau mai bine zis dispar rasele vechi! Mă privi fix şi continuă cu o voce mai ridicată: Şi cine credeţi dumneavoastră că intervine în acest joc al naturii? Cromozomii? Atomii? Neutronii? Sau alte particule?
— Altele! replicai disperat.
— Aşa da! îmi pare bine că vă pricepeţi în problemă. Genele, domnule. Da, domnule, ge-ne-le! Şi de aceea de săptămîna viitoare reiau ciclul în sens opus. Pornesc de la pisici comune şi vreau să ajung la siameză albastră.
...Şi cîte alte lucruri nu aş mai fi putut învăţa de la această mare specialistă, dacă n-aş fi fost nevoit să cobor la Apahida, unde unul dintre cuscrii soacrei mele nu concepea să-şi cunune nepoata decît în prezenţa mea. Păcat!
(Perpetuum comic ’88, pag. 98)