Fabulă cu sfori

A debutat totul 
după tipic: 
peştele mare 
a-nfulecat 
peştele mic. 
Dar
(urmează, fireşte, o „poantă” 
fie şi boantă) 
peştele mic
era agăţat de un cîrlig 
cu o sfoară 
şi peştele mare 
s-a înfruptat 
din experienţa 
cea mai amară: 
tigaia... vîlvătaia... 
MORALA
(care se uită uneori): 
chiar cînd eşti „mare", 
să fii atent la „sfori".

(Perpetuum comic ’89, pag. 35)

Vezi toată postarea

Fabula greşelilor

Creionul spuse unui pix:
— Ce te tot temi că vei da chix, 
c-o să greşeşti, adică,
o literă mare sau mică? 
Trăind aşa... mereu terorizat, 
prematur te usuci. Şi nu-i păcat?! 
Hai, ia exemplu de la mine; 
nu pun nimic la inimă, vecine! 
Doar n-oi fi prost să-mi ies din fire 
cînd trag o linie prea subţire, 
sau poate şuie, ori mai groasă. 
Puţin îmi pasă! 
Bombăni pixul, omeneşte:
— Exemplul tău nu-mi foloseşte. 
Eu nu-mi permit greşeli, fîrtate, 
că n-am, ca tine, radiera-n spate.

(Perpetuum comic ’89, pag. 35)

Vezi toată postarea

Fabula lui „a fost”

În curtea unui tăbăcar
stăteau alături două piei:
una de leu, cealaltă de măgar.
Şi măgăreasca piele glăsui: — Vecine,
mai vezi diferenţa între tine şi mine?
Avu măreţia-ţi de-o viaţă vreun rost
cînd despre noi amîndoi
astăzi se spune „A FOST"?!
Cealaltă piele pusă la uscat
dădu răspunsul răspicat:
— Faci o confuzie... (Poate firească
pentru o judecată măgărească.)
E una să se spună: „A FOST în viaţă LEU,
şi ca un LEU s-a comportat mereu,
şi-i altceva (e tragic!) să se repete iar:
„A FOST întreaga viaţă un MĂGAR!"

(Perpetuum comic ’82, pag. 17)

Vezi toată postarea