Se afișează postările cu eticheta Ionuţ Niculescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ionuţ Niculescu. Afișați toate postările
,

Primii paşi pe scenă

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu
        În revista ieşeană Teatrul din 1938, „copilul teribil" al Naţionalului şi al urbei, bădia Constantin Ramadan, povestea cum a debutat: „Eu jucam rolul ordonanţei, iar pe al ofiţerului îl juca C. Verdeş. Toate au mers admirabil, succes enorm, pînă la un moment dat, cînd ofiţerul trebuia să-mi dea două palme. La repetiţie, dînsul simula foarte bine, aşa că de-abia mă atingea pe obraz. În seara premierei însă, probabil din cauza emoţiei, a scăpat mîna cam tărişor şi mi-a cîrpit două palme de m-a ameţit, dar imediat mi-am revenit şi, aţos cum eram pe atunci, l-am luat într-o serie de pumni şi s-a încins o bătaie între noi, care a durat vreo zece minute. Publicul era în delir, în special galeria, căreia i se deschisese pofta şi ei de oleacă de chelfăneală, aşa că a început o bătaie în lege prin toată galeria împărţită în două tabere."

*

        Pentru un rol de „două vorbe" în Nepoftitul, meşterul Paul Gusty i-a cerut lui Puiu Iancovescu „garderobă". Prietenii au sărit în ajutor. Unul îi dă ghetele de lac, altul, fracul, altul mănuşile. Abia în seara premierei a fost costumul complet. Victor Malcoci a sosit în fugă, cu jobenul, furat de la un unchi. După spectacol, Puiu a amanetat lucrurile şi a făcut cinste la berăria „Cosman"... salvatorilor săi.

*

       În localizarea lui Paul Gusty, la Băi, timidului absolvent Vasile Toneanu, aflat în compania „monştrilor sacri" ai primei noastre scene, i s-a urcat brusc temperatura. Congestionat, junele prim oferă logodnicei, î loc de flori, tava cu dulceaţă, apoi fuge din scenă...

*

        Angajamentele actorilor începători se făceau, pe la 1900, la cafeneaua „Bulevard". Bătrînul Hagieru, pentru cîţiva lei, distribuie pe răsfăţatul comic de mai tîrziu al operetei, Nae Ciucurette, acum în teatru, boboc, în rolul unui bragagiu. Dar sub reflectoare, în loc să strige: „Hai la braga rece!" tînărul se pomeneşte zicînd „îngheţata rece!" spre hazul sălii. Împiedicîndu-se în şalvari, nemaiştiind ce face, steaua de peste cîţiva ani a „Companiei Grigoriu" pune doniţa cu bragă în braţele unui fioros turc ce trecea prin bazarul de mucava şi iese... prin taraba unui vînzător de mărunţişuri”

*

        Distinsul dascăl al atîtor actori, Petre Sturdza, a primit botezul teatrului în apariţia episodică a unui băiat de prăvălie, cu lulea şi ciomag, care trebuia să predea unui morar un sac cu grîu. Colegii i-au făcut vînt în scenă, nenea Petrache s-a îndoit sub povară, s-a îndreptat împleticindu-se spre morar, i-a dat luleaua şi ciomagul şi... a ieşit cu sacul în spinare.

(Perpetuum comic ’86, pag. 166)

,

Zîmbind de-o amintire II (pc86)

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu
Aproape neştiute

        Marele poet Alexandru Macedonski într-o ipostază inedită. Aceea de anecdotist. Din Rampa de duminică, 21 iulie 1918: „Director al teatrelor era în acea epocă C.A. Rosetti. Costache Dimitriade, un artist mare, dar un om mic la statură şi cu desăvîrşire slab, trăsese o palmă unui alt artist mare, lui Ştefan Vellescu — acesta un uriaş.
        Ştefan Vellescu se plînse direcţiunei.
        C.A. Rosetti cheamă în cabinetul său pe Dimitriade şi, faţă cu Vellescu, îl întreabă:
        — E adevărat, Dimitriade, că ai tras lui Vellescu o palmă?
        — Da.
        — Şi ce a făcut el?
        — Nimic.
        — Apoi, atunci mai trage-i două! încheie directorul.”

*

        I.L. Caragiale este acostat de un june insolent, cu fumuri literare.
        — Ce ne mai daţi, maestre?
        — Nu v-am dat destul, mă?
        — De... sigur... dar...
        — N-am subiect, mă!
        — A... e simplu, vă dau eu unul formidabil: „Un băiat iubea o fată".
        — Straşnic subiect! Dar, vezi tu drăguţule, subiectul ăsta a fost „confiscat" pentru totdeauna de unu’... Shakespeare. Să nu-ndrăzneşti să te atingi de el, că-ţi frîngi gîtul!

*

        Ion Manolescu juca în turneu Richard III de Shakespeare. La celebra replică: „Un cal! Un regat pentru un cal!", un obraznic de la galerie i-a strigat:
        — Dar un măgar nu vrei?
        — Cum nu? — îi răspunde prompt marele actor, „ieşind" o clipă din rol — poftim pe scenă!

*

        Constantin Tănase avea, cum se ştie, un nas mare. („În el îmi stă gloria!" glumea deseori nea Costică). La „Cărăbuş", fiecare apariţie a sa declanşa tunete de aplauze.
        V. Vasilache ieşea din scenă, la finalul unei scenete jucată cu C. Tănase, fără aplauze.
        Într-o seară, Vasilache se propteşte la arlechin şi zice:
        — Am uitat să-ţi mai spun ceva.
        — Ce? — se miră Tănase.
        — Năsosule!
        Şi Vasilache, fericit, a ieşit din scenă cu aplauze.
        A doua seară, Tănase, la improvizata întrebare a lui Vasilache, răspunde degajat:
        — Ştiu ce vrei să-mi spui: „năsosule"!
        — Altceva, dragul meu.
        — Ce?
        — Cîrnule!

(Perpetuum comic ’86, pag. 81)

Persoane interesate