Nu bănuiam existenţa unei legături între sistemul meu nervos şi... cel energetic.
Ieşit de sub tensiunea succesului în presa umoristică, consumat în precedentul almanah estival care s-a vîndut ca îngheţata la chioşc, pe timp de caniculă, bronzat de invidie şi ferm hotărît să dau frîu liber imaginaţiei mele creatoare (care de multe ori îmi joacă feste) mi-am reluat activităţile extra-satirice, prozaice din cale afară, cînd şeful meu — nu spun cine — îmi zise: Răspunzi de informarea energetică!".
În lumina normativelor, patru colective căutau cu lumînarea neajunsurile din reţea. Tensiune mare! Zilnic primeam rapoarte iar seara (cu ajutorul dactilografei care se specializase în asemenea materiale, elaborîndu-le în cele din urmă singură, pentru a-mi da răgaz să-mi scriu comediile pe care nu le mai finalizam odată, fiind total ieşit din priză!) întocmeam informarea aşteptată de Şeful absolut al secţiei tehnice (care, la rîndul lui, cu sprijinul dactilografelor... etc., etc.)
Disciplinaţi de amenzile usturătoare promise, risipitorii de energie intraseră în normal, consumau strictul necesar, nici un watt în plus, nici unul în minus. Ce era de informat?
Norocul îmi sări în cale sub forma unei anonime care sesiza că dintr-un coş nu ieşea fum. Ionescu, delegatul, se deplasă la ordin, verifică toate fumurile — coş cu coş, sobă cu sobă — constatînd în cele din urmă că sesizarea se confirmă. Coşul cu pricina... neafumat. Lemnele în curte. Cum se încălzeau sobele?
Redau pe scurt conţinutul raportului:
„Locatarul fură energie electrică de la contorul de decontare prin ruperea sigiliului şi scoaterea capacului, legînd ilicit două fire (conductoare) care alimentau un radiator improvizat din BCA de 3 Kw şi două rezistenţe de cîte 1 Kw. S-a întrerupt furnizarea cu electricitate din cofret şi s-a sigilat bufetul (de fapt, cofretul). Cazul a rămas în evidenţă pentru luarea tuturor măsurilor.
Necazul hoţului, bucuria mea. Dau imediat nota la maşină, cazul ieşit din comun proba eficienţa controlului pe viu, existenţa în reţeaua umană a conştiinţelor înapoiate care trebuiau arse!
— Adresa radiatorului, numele şi prenumele contorului, îmi ceru pe bună dreptate dactilografa încălzită şi ea de caz, ieşirea din anodin fiind rară deşi pădurea evenimentelor e destul de deasă.
Descifrez adresa: strada sergent Stoian Ilie 16 A. Numele infractorului ia-l de unde nu-i. Intru în tensiune. Imobil particular. Telefonez la Circumscripţia financiară, dau şefului adresa, aştept la telefon numele. Nu există în rol. Văd întuneric în faţa ochilor. Toată noaptea mă perpelesc, caz neraportat. A doua zi caută-l pe Ionescu Tiberiu. Dispărut în teren. Telefonista îmi face legătura cu cabinetul directorului — nu spun cine — persoană percutantă — explic necazul provenit de la caz. Sînt îndrumat să iau legătura cu serviciul — nu spun care, secret electric. Şefa — concediu medical. Subşefa! urlu disperat, apoi explic, plin de răbdare, unei fete, întreaga poveste. Mă ascultă cu interes, mă lasă un pic la telefon, caută, vreo cinci minute, prin evidenţe.
— Reveniţi mîine. Cînd vine şefa.
— Un cadru competent.
— Vă dau pe inginera Adriana.
Adriana îmi ascultă povestea neracordată la tensiunea mea şi îmi dă de înţeles că nu arde.
— Vorbiţi cu tov. Ştefănescu, poate ştie dînsul ceva.
Alt telefon, altă relatare cu aceeaşi poveste tensionată. Ştefănescu e pîrjolit de perspectiva scandalului ierarhic şi se arată binevoitor, chiar foarte receptiv. Îl aud dînd sarcină Paulei din subordine să caute. Se găseşte o singură soluţie. Telefon la Mizileanu. La el a ajuns raportul lui Ionescu, predat secretarei, care l-a înmînat tovarăşului director în mapa de corespondenţă, de unde a ieşit cu rezoluţie, rezoluţie care, dacă nu este în compartiment la Mizileanu nu are unde să fie în altă parte. Nu leşin, avînd nervii tari de la premierele mele teatrale, focul aplauzelor căleşte. Revin la Mizileanu, cu care vorbise şi prudentul Ştefănescu şi în sfîrşit aflu:
— Strada radiatorului este caporal Stoian Ilie, numărul 61 A.
Răsuflu! Dau imediat telefon la rol şi rectific numărul casei. Eu am greşit! Nu e 16 ci 61. Şeful plecat. Inspectorul care răspunde de fişele impare face pariu cu mine că nu voi găsi ceea ce caut, întrucît nu ştiu să cer politicos ce-mi trebuie! Are dreptate omul. Tonul face muzica. Informarea în maşină. Aveam doar numele străzii.
Mă sună, fiecare pe alt telefon, Mariana de la tov. Mizileanu şi Paula de la tov. Ştefănescu şi-mi lasă vorbă la Gabi să dau un ultim telefon.
— Cui?
— Tovarăşului Pescaru.
Primesc numărul. E de la o casierie unde au fost contabilizate datele, în vederea luării măsurilor, după recontrolarea controlului, dacă — lucru foarte puţin probabil după opinia mea neexpertă — consumatorul de energie, surprins în flagrant delict, nu a intrat cumva, între timp, în legalitate şi cu contorul şi cu cofretul.
Telefonez! Pescaru nu este.
— Da, cine este? Cu cine pot vorbi?
Reiau firul povestei, explic, cu foc înăbuşit în glas, tot scurtcircuitul. De la Ionescu la secretară, de la ea la foarte amabila Adriana, la receptivul Ştefănescu, Paula, Nuţi, Tuţi etc., etc., etc.
Consum un timp extrem de preţios. Şi ca să nu rămîn cum se spune „ţuţ" — tehnicianul mă roagă să revin cu telefonul poimîine dimineaţă şi să insist ca, în caz de nerezolvare, să fiu primit în audienţă personal de către tovarăşul Pescaru întrucît scrisoarea şi rezoluţia de la Mizileanu nu au ajuns la casierie şi să nu fac prea mult fum în jurul cazului, adăugîndu-mi că el s-aruncă şi-n foc dacă primeşte sarcină în acest sens.
Aprind o ţigară. Văd ca prin ceaţă. La doctor rămîn tablou. Dar numai conectat la problematica vieţii — asumîndu-mi creşterea tensiunii arteriale — pot îmbina iţele care aprind pofta de lucru a scriitorului.
(Perpetuum comic ’89, pag. 111)
Ieşit de sub tensiunea succesului în presa umoristică, consumat în precedentul almanah estival care s-a vîndut ca îngheţata la chioşc, pe timp de caniculă, bronzat de invidie şi ferm hotărît să dau frîu liber imaginaţiei mele creatoare (care de multe ori îmi joacă feste) mi-am reluat activităţile extra-satirice, prozaice din cale afară, cînd şeful meu — nu spun cine — îmi zise: Răspunzi de informarea energetică!".
În lumina normativelor, patru colective căutau cu lumînarea neajunsurile din reţea. Tensiune mare! Zilnic primeam rapoarte iar seara (cu ajutorul dactilografei care se specializase în asemenea materiale, elaborîndu-le în cele din urmă singură, pentru a-mi da răgaz să-mi scriu comediile pe care nu le mai finalizam odată, fiind total ieşit din priză!) întocmeam informarea aşteptată de Şeful absolut al secţiei tehnice (care, la rîndul lui, cu sprijinul dactilografelor... etc., etc.)
Disciplinaţi de amenzile usturătoare promise, risipitorii de energie intraseră în normal, consumau strictul necesar, nici un watt în plus, nici unul în minus. Ce era de informat?
Norocul îmi sări în cale sub forma unei anonime care sesiza că dintr-un coş nu ieşea fum. Ionescu, delegatul, se deplasă la ordin, verifică toate fumurile — coş cu coş, sobă cu sobă — constatînd în cele din urmă că sesizarea se confirmă. Coşul cu pricina... neafumat. Lemnele în curte. Cum se încălzeau sobele?
Redau pe scurt conţinutul raportului:
„Locatarul fură energie electrică de la contorul de decontare prin ruperea sigiliului şi scoaterea capacului, legînd ilicit două fire (conductoare) care alimentau un radiator improvizat din BCA de 3 Kw şi două rezistenţe de cîte 1 Kw. S-a întrerupt furnizarea cu electricitate din cofret şi s-a sigilat bufetul (de fapt, cofretul). Cazul a rămas în evidenţă pentru luarea tuturor măsurilor.
Delegat,
Ionescu Tiberiu (Ss. indescifrabil)"
Necazul hoţului, bucuria mea. Dau imediat nota la maşină, cazul ieşit din comun proba eficienţa controlului pe viu, existenţa în reţeaua umană a conştiinţelor înapoiate care trebuiau arse!
— Adresa radiatorului, numele şi prenumele contorului, îmi ceru pe bună dreptate dactilografa încălzită şi ea de caz, ieşirea din anodin fiind rară deşi pădurea evenimentelor e destul de deasă.
Descifrez adresa: strada sergent Stoian Ilie 16 A. Numele infractorului ia-l de unde nu-i. Intru în tensiune. Imobil particular. Telefonez la Circumscripţia financiară, dau şefului adresa, aştept la telefon numele. Nu există în rol. Văd întuneric în faţa ochilor. Toată noaptea mă perpelesc, caz neraportat. A doua zi caută-l pe Ionescu Tiberiu. Dispărut în teren. Telefonista îmi face legătura cu cabinetul directorului — nu spun cine — persoană percutantă — explic necazul provenit de la caz. Sînt îndrumat să iau legătura cu serviciul — nu spun care, secret electric. Şefa — concediu medical. Subşefa! urlu disperat, apoi explic, plin de răbdare, unei fete, întreaga poveste. Mă ascultă cu interes, mă lasă un pic la telefon, caută, vreo cinci minute, prin evidenţe.
— Reveniţi mîine. Cînd vine şefa.
— Un cadru competent.
— Vă dau pe inginera Adriana.
Adriana îmi ascultă povestea neracordată la tensiunea mea şi îmi dă de înţeles că nu arde.
— Vorbiţi cu tov. Ştefănescu, poate ştie dînsul ceva.
Alt telefon, altă relatare cu aceeaşi poveste tensionată. Ştefănescu e pîrjolit de perspectiva scandalului ierarhic şi se arată binevoitor, chiar foarte receptiv. Îl aud dînd sarcină Paulei din subordine să caute. Se găseşte o singură soluţie. Telefon la Mizileanu. La el a ajuns raportul lui Ionescu, predat secretarei, care l-a înmînat tovarăşului director în mapa de corespondenţă, de unde a ieşit cu rezoluţie, rezoluţie care, dacă nu este în compartiment la Mizileanu nu are unde să fie în altă parte. Nu leşin, avînd nervii tari de la premierele mele teatrale, focul aplauzelor căleşte. Revin la Mizileanu, cu care vorbise şi prudentul Ştefănescu şi în sfîrşit aflu:
— Strada radiatorului este caporal Stoian Ilie, numărul 61 A.
Răsuflu! Dau imediat telefon la rol şi rectific numărul casei. Eu am greşit! Nu e 16 ci 61. Şeful plecat. Inspectorul care răspunde de fişele impare face pariu cu mine că nu voi găsi ceea ce caut, întrucît nu ştiu să cer politicos ce-mi trebuie! Are dreptate omul. Tonul face muzica. Informarea în maşină. Aveam doar numele străzii.
Mă sună, fiecare pe alt telefon, Mariana de la tov. Mizileanu şi Paula de la tov. Ştefănescu şi-mi lasă vorbă la Gabi să dau un ultim telefon.
— Cui?
— Tovarăşului Pescaru.
Primesc numărul. E de la o casierie unde au fost contabilizate datele, în vederea luării măsurilor, după recontrolarea controlului, dacă — lucru foarte puţin probabil după opinia mea neexpertă — consumatorul de energie, surprins în flagrant delict, nu a intrat cumva, între timp, în legalitate şi cu contorul şi cu cofretul.
Telefonez! Pescaru nu este.
— Da, cine este? Cu cine pot vorbi?
Reiau firul povestei, explic, cu foc înăbuşit în glas, tot scurtcircuitul. De la Ionescu la secretară, de la ea la foarte amabila Adriana, la receptivul Ştefănescu, Paula, Nuţi, Tuţi etc., etc., etc.
Consum un timp extrem de preţios. Şi ca să nu rămîn cum se spune „ţuţ" — tehnicianul mă roagă să revin cu telefonul poimîine dimineaţă şi să insist ca, în caz de nerezolvare, să fiu primit în audienţă personal de către tovarăşul Pescaru întrucît scrisoarea şi rezoluţia de la Mizileanu nu au ajuns la casierie şi să nu fac prea mult fum în jurul cazului, adăugîndu-mi că el s-aruncă şi-n foc dacă primeşte sarcină în acest sens.
Aprind o ţigară. Văd ca prin ceaţă. La doctor rămîn tablou. Dar numai conectat la problematica vieţii — asumîndu-mi creşterea tensiunii arteriale — pot îmbina iţele care aprind pofta de lucru a scriitorului.
(Perpetuum comic ’89, pag. 111)
