— ultima carte a poetului —
POEŢI STRĂINI, OASPEŢI AI REVISTEI „URZICA”
Motto:
Vroiam, cum-necum,
Să pun un motto acestui volum...
Dar de i-aş fi pus ce-n cap acum îmi vine
aş fi întrebat cum de nu mi-e ruşine.
SFÎNTUL
Vroia oratorul să-şi cîştige-ntreaga gloată
Şi-a făgăduit din mocirlă să-i scoată,
şi toate ogoarele s-ar umple de-asfalt, nu de iarbă...
Un moşulică-ncepu să se scarpine-n barbă
şi zise: „Măi, n-ai vrea ca noi să ieşim la arat,
iar asfaltul să-l are cei din oraş, nu din sat!"
Zise oratorul că asta o fac în numele unui ţel înalt;
moşului tot nu-i place în loc de ţarină-asfalt.
Plecă oratorul, iar sătenii s-au convins că uneori e bine,
cînd oratorul făgăduiala nu-şi ţine.
CATASTROFA ÎNGROZITOARE
Pe sătean cîinele grofului aşa l-a sfîrtecat
Că doctorii, vreo cinci, abia l-au adunat,
şi tot a rămas fără cîteva mădulare.
Pornind la promenadă, în grădina mare,
Cu soaţa-n şapte voaluri
se-amuza groful îngîmfat:
„Căţeluşul meu drag cu ţăranul un pic s-a jucat”.
A doua zi, spre asfinţit,
Pe grof un ţînţar l-a ciupit.
Urla groful în gura mare:
„Asta-i o catastrofă îngrozitoare!"
CĂRĂUŞII
„Cine-i?" întreabă omul, auzind în uşă un ciocănit
„Deschide! Să-şi ia ce i se cuvine şi dracu-a venit!"
„Îmi pare rău, drace, dar vii cam tîrziu. Ce păcat!"
„Tot ce era de luat, îngerii deja au cărat".
ÎNDOIELI
Sînt întrebat, uneori, cu stupoare:
„Ne-nşeală ochii sau tu eşti oare?"
Zic: „Mai ştii, poate nu-s eu.
În rătăciri trăieşte omul. Aşa cum mă vezi,
poate nu-s eu ăsta, dar nici tu nu eşti ceea ce crezi!"
NIVELAREA
„De ce terenul aici nu-i nivelat?"
Întreabă şeful, vădit supărat.
„Scuzaţi, îl vom nivela,
Dar nu chiar aici, ci altundeva".
NĂRODUL GHINIONIST TALE
Pe balauri Tale îi goneşte-n vale
„Pe un căluţ murg, ce-aleargă cu sîrg".
Pînă jos în vale îi goneşte Tale
Însă bidiviul s-a oprit în cale.
Tale-i necăjit: „De ce v-aţi oprit?
Pe cînd al meu gînd e s-ajung curînd?
Balaurii zic: N-am făcut nimic
Care să-ţi dea dreptul ca tu să-ţi baţi pieptul
Şi să ne treci apa, fără nici un pod,
Tocmai tu, cel mai oropsit nărod.
Să ne şi goneşti, dar cu măsură,
Cu noi altfel o încurci, măi secătură!
Vede Tale-acum, că glumă nu-i nicicum.
Nu-i chiar aşa de prost, orişicît de bleg a fost
Calul şi-l întoarnă ca pe goană să se-aştearnă.
Înapoi aleargă pe-acelaşi drum, Tale,
Şi gonesc din urmă balauri din vale!
din volumul „Lirika iz magarecé klupe"
(Lirică din banca măgarului)
de Alek Marjano
Ed. „Milan Rakic", Valievo, RSFI, 1985
Notă: Titlul cărţii, aşa cum este redat grafic pe copertă, este el însuşi un joc de cuvinte: LIRIKA... cuvîntul RIKA traducîndu-se prin muget, răget, urlet. Banca măgarului este, în şcolile iugoslave, locul în care sînt aşezaţi elevii pedepsiţi (similar cu „la colţ")
(Perpetuum comic ’86, pag. 200)
POEŢI STRĂINI, OASPEŢI AI REVISTEI „URZICA”
Motto:
Vroiam, cum-necum,
Să pun un motto acestui volum...
Dar de i-aş fi pus ce-n cap acum îmi vine
aş fi întrebat cum de nu mi-e ruşine.
SFÎNTUL
Vroia oratorul să-şi cîştige-ntreaga gloată
Şi-a făgăduit din mocirlă să-i scoată,
şi toate ogoarele s-ar umple de-asfalt, nu de iarbă...
Un moşulică-ncepu să se scarpine-n barbă
şi zise: „Măi, n-ai vrea ca noi să ieşim la arat,
iar asfaltul să-l are cei din oraş, nu din sat!"
Zise oratorul că asta o fac în numele unui ţel înalt;
moşului tot nu-i place în loc de ţarină-asfalt.
Plecă oratorul, iar sătenii s-au convins că uneori e bine,
cînd oratorul făgăduiala nu-şi ţine.
CATASTROFA ÎNGROZITOARE
Pe sătean cîinele grofului aşa l-a sfîrtecat
Că doctorii, vreo cinci, abia l-au adunat,
şi tot a rămas fără cîteva mădulare.
Pornind la promenadă, în grădina mare,
Cu soaţa-n şapte voaluri
se-amuza groful îngîmfat:
„Căţeluşul meu drag cu ţăranul un pic s-a jucat”.
A doua zi, spre asfinţit,
Pe grof un ţînţar l-a ciupit.
Urla groful în gura mare:
„Asta-i o catastrofă îngrozitoare!"
CĂRĂUŞII
„Cine-i?" întreabă omul, auzind în uşă un ciocănit
„Deschide! Să-şi ia ce i se cuvine şi dracu-a venit!"
„Îmi pare rău, drace, dar vii cam tîrziu. Ce păcat!"
„Tot ce era de luat, îngerii deja au cărat".
ÎNDOIELI
Sînt întrebat, uneori, cu stupoare:
„Ne-nşeală ochii sau tu eşti oare?"
Zic: „Mai ştii, poate nu-s eu.
În rătăciri trăieşte omul. Aşa cum mă vezi,
poate nu-s eu ăsta, dar nici tu nu eşti ceea ce crezi!"
NIVELAREA
„De ce terenul aici nu-i nivelat?"
Întreabă şeful, vădit supărat.
„Scuzaţi, îl vom nivela,
Dar nu chiar aici, ci altundeva".
NĂRODUL GHINIONIST TALE
Pe balauri Tale îi goneşte-n vale
„Pe un căluţ murg, ce-aleargă cu sîrg".
Pînă jos în vale îi goneşte Tale
Însă bidiviul s-a oprit în cale.
Tale-i necăjit: „De ce v-aţi oprit?
Pe cînd al meu gînd e s-ajung curînd?
Balaurii zic: N-am făcut nimic
Care să-ţi dea dreptul ca tu să-ţi baţi pieptul
Şi să ne treci apa, fără nici un pod,
Tocmai tu, cel mai oropsit nărod.
Să ne şi goneşti, dar cu măsură,
Cu noi altfel o încurci, măi secătură!
Vede Tale-acum, că glumă nu-i nicicum.
Nu-i chiar aşa de prost, orişicît de bleg a fost
Calul şi-l întoarnă ca pe goană să se-aştearnă.
Înapoi aleargă pe-acelaşi drum, Tale,
Şi gonesc din urmă balauri din vale!
din volumul „Lirika iz magarecé klupe"
(Lirică din banca măgarului)
de Alek Marjano
Ed. „Milan Rakic", Valievo, RSFI, 1985
Notă: Titlul cărţii, aşa cum este redat grafic pe copertă, este el însuşi un joc de cuvinte: LIRIKA... cuvîntul RIKA traducîndu-se prin muget, răget, urlet. Banca măgarului este, în şcolile iugoslave, locul în care sînt aşezaţi elevii pedepsiţi (similar cu „la colţ")
(Perpetuum comic ’86, pag. 200)