10 sonete
Clepsidra
Parcă s-ar trage Timpul dinapoi,
De-mi amintesc clepsidrele superbe –
Prin care-au scurs Imperii şi Eroi
Şi s-au prelins Istoriile-acerbe!
Ce-nseamnă, azi, clepsidra, pentru noi?
Un simbol rătăcit, un straniu verb e:
Un martor orb, cît fierbem ouă moi,
Să nu dea-n clocot laptele, cît fierbe!
Dar altădată, după pulsul ei –
Nisipul ei de purpură şi glorii –
S-au copt, în loc de ouă, Regi mişei
Şi-au dat în clocot toţi Imperatorii!
Precum Oedip, stau ochi în ochi cu hydra
Văd cei doi sîni superbi, de sfinx -
Clepsidra!
Ghemul
Un ghem de sfoară! - Asta-i tot ce-avem?
Dar cît mister e-n densul ghem de sfoară,
Cînd indiana cobră-şi desfăşoară
Hipnotul dans din colăcitul ghem!
C-un ghem dintr-ăsta, cîţi se spînzurară,
Mimînd pendula astrului suprem!
Cîţi, ca Tezeu, feriţi de-un crunt blestem,
Ieşeau din Labirint, p-un fir, afară?!
În ghem, ca-ntr-o gigantică sămînţă,
Giganticii cocotieri s-anunţă!
M-am hotărît să-i chibzui un alt sens:
Acest colac e-n fond un zbor imens!
Deşiră-l tu, nepoate, şi-l înstrună
Şi zmeul tău ţi-l arborează-n lună!
Pana
Sublim pica-n străbuna călimară
Un fulger dalb, ca Lucifer din Pronii:
De lebădă - o pană literară,
Cum nu mai poartă, astăzi, epigonii!
Arhanghelească suliţă de pară!
Cîţi barzi - prelaţi ai sanctei ceremonii
Asemeni lui Perseu, străfulgerară
Egida împietrită a Gorgonii!
De mic copil, priveam prin slăvi cum cade
Cîte-o cometă, cîte-o stea serafă –
Cum vin şi-nscriu superbele Pleiade
Pe cerul nopţii supla lor parafă!
Ce fericit fui, Moşu cînd mi-a zis că
Trag a notar: — Să-mi fac stilou de gîscă!
Stiloul
Peniţa ta-i de aur, nu se stinge
Ca astrul meu şi palida mea rază! –
Alunecînd pe-a foilor mirază,
Foşneşti precum suava mea meninge!
Concreta rugă tainic încreiază
Cuvîntul care sufletu-mi încinge:
Cerneală, zgură, lacrimă, pecinge,
Prin clonţul tău divin se face oază!
Al plăsmuielii instrument - Stil sacru,
Mai drag îmi eşti ca fulgerul lui Zeus! –
Şi hymnu-acesta liber ţi-l consacru,
Atîta cît mai sînger şi-ncă Eu-s!
Duh prometeic, poartă-n veci sugestii,
Ca măduva de foc tăinită-n trestii!
Călimara
Albastru iezer sufletul mi-l spală
Şi ochiul, cu cereştile lui ape:
Stiloul, precum ciuta, mi s-adape
La Mitica-Sorginte-de-Cerneală!
Un cer întreg ca-ntr-un ghioc încape
Şi-aud, ca-ntr-o ureche-n scoica goală
Un sorb neptunian, o vîrtejeală
Pulsînd uranienele potoape!
Îmi voi sorbi atavicul meu sînge
Din cosmica, sublima Călimară,
Într-o clepsidră ce veninu-şi strînge
Ca Sepia, repropulsîndu-l iară!
Repopulînd, cu versurile mele,
Un proaspăt cer şi-un nou ocean
de stele!...
Oul
Barbilian cavou - palat de nuntă,
Te salt în soare, ca Brâncuşi, cu vraje:
Aţint binoclul pumnului prin coaje,
Sperînd să văd această taină sfîntă!
Un nimb călduţ în palmă se degaje
Şi-o formă scrisă-ntr-o elipsă frîntă:
Evocator, vr-un ou cu pascal mă-ncîntă –
Bălţat precum un sîn cu tatuaje!
Deci, iată Oul Cosmic, Forma Pură,
Esenţa Vieţii-n tainica-i epură!
Nu stă pe verticală, nice strîmb –
Stă doar pe burtă, într-un singur bumb!
Dar, dacă-l fierb, înghiaţă-ntr-o sculptură -
Monumental - ca Oul lui Columb!
Şerveţelul
Motto:
„Cît despre şerveţel, mă rog frumos,
Pe poala fustei ştergem seu de oaie,
Cînd sîntem unşi pe labe prea vîrtos!”
Cecco Angiolieri: „Canţonier" — Son. CXLI
Seraficul, suavul şerveţel,
Evanescent - foiţă chinezească!
Îi pipăi lin meningea să-mi foşnească
Asemeni unui gînd, impaip ca el...
Îmi pare-un flutur cu-aripă fantască
Ţesută-n puf de nor şi-n funigel,
Ce zboară către buze, uşurel,
Suavei flori petalele să-i pască!
Sol diafan! Prinzîndu-l de-o aripă,
Îl sacrific, superb, ca pe-o idee
Care durează efemer - o clipă,
Împodobindu-mi gura-orhidee!
Par, mustăcios cum sint - din nostimadă –
O morsă care-amuşină-n zăpadă!
Degetarul
Am regăsit un degetar pierdut,
Pe care-l ştiu, de mult, ai Mamei mele,
Din anii ei de trudă, jug, belele,
Cînd ne cosea şi ţoale şi-aşternut!
Sînt martor drag blindatei tinichele
Şi-ai vredniciei sale din trecut:
Acestui fetiş, degetu-i sărut
D-odat’ cu deştiul sfînt al Mamei mele!
În ochii mei, imaginea-şi transpune
Cu ochii ei brumaţi ca două prune!...
Am renunţat la visteria cramei,
„Tării" mă-ncumet să degust mai rar –
Dar, zilnic, eu cinstesc - în cinstea Mamei
Un strop de-agheazmă, cîte-un... degetar!
Oglinda
Cînd zic Oglindă, zic un vis superb
Din Rilke năzărit: prin geamul rece,
Un candelabru rămuros cum trece
Cu coarnele aprinse, ca un cerb!...
Dar prin oglinda mea nu-şi cat potece
Asemeni arbori vii - sublim reverb!
E-un ciob uitat, din timpul meu imberb,
Cînd ciuguleam tuleiele zevzece!
Ţin minte cum îmi aducea reproşuri
Pe cînd eram puştan, spuzit de coşuri!
Pe urmă, cînd se mai săltase piciul,
Mă dojenea, cînd mă crestam cu briciul!
Uitate-s, azi, ale juniei lieduri!
Oglinda mea, porţi barbă-acum şi-ai riduri!
Particulele
Tu poţi să ştii că-n aer eu decup
Mişcarea ta, ca pe-o fantomă vie:
Un carnaval de forme prinde trup,
Tridimensională-alegorie!
Te-mbrăţişez aerian, te pup
Aerian cu-aeriană bucurie
Şi-n vals cu-nchipuirea, mă-nşurup
Într-o volută ce, vădit, se-nscrie!
Această ipostază-n valul dens,
Nu-mi pare-o hologramă-a fi, deşartă
Ci aripi ferme-ntr-un stîrnit propens,
Aerian, de aer fiind, mă poartă!
Elementari, pe-un ţărm aborigen,
Ne-om logodi-ntru-Azot şi Oxigen!
(Perpetuum comic ’88, pag. 19)
Clepsidra
Parcă s-ar trage Timpul dinapoi,
De-mi amintesc clepsidrele superbe –
Prin care-au scurs Imperii şi Eroi
Şi s-au prelins Istoriile-acerbe!
Ce-nseamnă, azi, clepsidra, pentru noi?
Un simbol rătăcit, un straniu verb e:
Un martor orb, cît fierbem ouă moi,
Să nu dea-n clocot laptele, cît fierbe!
Dar altădată, după pulsul ei –
Nisipul ei de purpură şi glorii –
S-au copt, în loc de ouă, Regi mişei
Şi-au dat în clocot toţi Imperatorii!
Precum Oedip, stau ochi în ochi cu hydra
Văd cei doi sîni superbi, de sfinx -
Clepsidra!
Ghemul
Un ghem de sfoară! - Asta-i tot ce-avem?
Dar cît mister e-n densul ghem de sfoară,
Cînd indiana cobră-şi desfăşoară
Hipnotul dans din colăcitul ghem!
C-un ghem dintr-ăsta, cîţi se spînzurară,
Mimînd pendula astrului suprem!
Cîţi, ca Tezeu, feriţi de-un crunt blestem,
Ieşeau din Labirint, p-un fir, afară?!
În ghem, ca-ntr-o gigantică sămînţă,
Giganticii cocotieri s-anunţă!
M-am hotărît să-i chibzui un alt sens:
Acest colac e-n fond un zbor imens!
Deşiră-l tu, nepoate, şi-l înstrună
Şi zmeul tău ţi-l arborează-n lună!
Pana
Sublim pica-n străbuna călimară
Un fulger dalb, ca Lucifer din Pronii:
De lebădă - o pană literară,
Cum nu mai poartă, astăzi, epigonii!
Arhanghelească suliţă de pară!
Cîţi barzi - prelaţi ai sanctei ceremonii
Asemeni lui Perseu, străfulgerară
Egida împietrită a Gorgonii!
De mic copil, priveam prin slăvi cum cade
Cîte-o cometă, cîte-o stea serafă –
Cum vin şi-nscriu superbele Pleiade
Pe cerul nopţii supla lor parafă!
Ce fericit fui, Moşu cînd mi-a zis că
Trag a notar: — Să-mi fac stilou de gîscă!
Stiloul
Peniţa ta-i de aur, nu se stinge
Ca astrul meu şi palida mea rază! –
Alunecînd pe-a foilor mirază,
Foşneşti precum suava mea meninge!
Concreta rugă tainic încreiază
Cuvîntul care sufletu-mi încinge:
Cerneală, zgură, lacrimă, pecinge,
Prin clonţul tău divin se face oază!
Al plăsmuielii instrument - Stil sacru,
Mai drag îmi eşti ca fulgerul lui Zeus! –
Şi hymnu-acesta liber ţi-l consacru,
Atîta cît mai sînger şi-ncă Eu-s!
Duh prometeic, poartă-n veci sugestii,
Ca măduva de foc tăinită-n trestii!
Călimara
Albastru iezer sufletul mi-l spală
Şi ochiul, cu cereştile lui ape:
Stiloul, precum ciuta, mi s-adape
La Mitica-Sorginte-de-Cerneală!
Un cer întreg ca-ntr-un ghioc încape
Şi-aud, ca-ntr-o ureche-n scoica goală
Un sorb neptunian, o vîrtejeală
Pulsînd uranienele potoape!
Îmi voi sorbi atavicul meu sînge
Din cosmica, sublima Călimară,
Într-o clepsidră ce veninu-şi strînge
Ca Sepia, repropulsîndu-l iară!
Repopulînd, cu versurile mele,
Un proaspăt cer şi-un nou ocean
de stele!...
Oul
Barbilian cavou - palat de nuntă,
Te salt în soare, ca Brâncuşi, cu vraje:
Aţint binoclul pumnului prin coaje,
Sperînd să văd această taină sfîntă!
Un nimb călduţ în palmă se degaje
Şi-o formă scrisă-ntr-o elipsă frîntă:
Evocator, vr-un ou cu pascal mă-ncîntă –
Bălţat precum un sîn cu tatuaje!
Deci, iată Oul Cosmic, Forma Pură,
Esenţa Vieţii-n tainica-i epură!
Nu stă pe verticală, nice strîmb –
Stă doar pe burtă, într-un singur bumb!
Dar, dacă-l fierb, înghiaţă-ntr-o sculptură -
Monumental - ca Oul lui Columb!
Şerveţelul
Motto:
„Cît despre şerveţel, mă rog frumos,
Pe poala fustei ştergem seu de oaie,
Cînd sîntem unşi pe labe prea vîrtos!”
Cecco Angiolieri: „Canţonier" — Son. CXLI
Seraficul, suavul şerveţel,
Evanescent - foiţă chinezească!
Îi pipăi lin meningea să-mi foşnească
Asemeni unui gînd, impaip ca el...
Îmi pare-un flutur cu-aripă fantască
Ţesută-n puf de nor şi-n funigel,
Ce zboară către buze, uşurel,
Suavei flori petalele să-i pască!
Sol diafan! Prinzîndu-l de-o aripă,
Îl sacrific, superb, ca pe-o idee
Care durează efemer - o clipă,
Împodobindu-mi gura-orhidee!
Par, mustăcios cum sint - din nostimadă –
O morsă care-amuşină-n zăpadă!
Degetarul
Am regăsit un degetar pierdut,
Pe care-l ştiu, de mult, ai Mamei mele,
Din anii ei de trudă, jug, belele,
Cînd ne cosea şi ţoale şi-aşternut!
Sînt martor drag blindatei tinichele
Şi-ai vredniciei sale din trecut:
Acestui fetiş, degetu-i sărut
D-odat’ cu deştiul sfînt al Mamei mele!
În ochii mei, imaginea-şi transpune
Cu ochii ei brumaţi ca două prune!...
Am renunţat la visteria cramei,
„Tării" mă-ncumet să degust mai rar –
Dar, zilnic, eu cinstesc - în cinstea Mamei
Un strop de-agheazmă, cîte-un... degetar!
Oglinda
Cînd zic Oglindă, zic un vis superb
Din Rilke năzărit: prin geamul rece,
Un candelabru rămuros cum trece
Cu coarnele aprinse, ca un cerb!...
Dar prin oglinda mea nu-şi cat potece
Asemeni arbori vii - sublim reverb!
E-un ciob uitat, din timpul meu imberb,
Cînd ciuguleam tuleiele zevzece!
Ţin minte cum îmi aducea reproşuri
Pe cînd eram puştan, spuzit de coşuri!
Pe urmă, cînd se mai săltase piciul,
Mă dojenea, cînd mă crestam cu briciul!
Uitate-s, azi, ale juniei lieduri!
Oglinda mea, porţi barbă-acum şi-ai riduri!
Particulele
Tu poţi să ştii că-n aer eu decup
Mişcarea ta, ca pe-o fantomă vie:
Un carnaval de forme prinde trup,
Tridimensională-alegorie!
Te-mbrăţişez aerian, te pup
Aerian cu-aeriană bucurie
Şi-n vals cu-nchipuirea, mă-nşurup
Într-o volută ce, vădit, se-nscrie!
Această ipostază-n valul dens,
Nu-mi pare-o hologramă-a fi, deşartă
Ci aripi ferme-ntr-un stîrnit propens,
Aerian, de aer fiind, mă poartă!
Elementari, pe-un ţărm aborigen,
Ne-om logodi-ntru-Azot şi Oxigen!
(Perpetuum comic ’88, pag. 19)