Demetrio Panadopo se prezintă în faţa unui tribunal maltez. Cere daune cu atîta insistenţă, încît îi agasează pe juraţi.
— Credeţi într-adevăr că afacerea merită atît zgomot pe cît faceţi?
— Domnule judecător, am fost calomniat! Insist cu toată tăria.
— Adversarul d-voastră susţine contrariul.
— Nu mă miră aşa ceva din partea lui. Suferă de o boală a limbii care nu-i permite să spună adevărul.
— Fiţi atent! Acum d-voastră sînteţi cel care calomniaţi.
— Retrag cuvîntul boală, domnule judecător. Voiam să spun doar că este cel mai mare mincinos pe care l-a avut insula vreodată pe pămîntul ei. Atît şi nimic mai mult. Toată lumea ştie. Dar nu-i vina lui: e mincinos din naştere, aşa cum alţii sînt blonzi sau hydrocefali.
— Prefer această explicaţie. Nu-i o ofensă să-i tratezi pe oameni drept mincinoşi în faţa unui tribunal. De altfel, lucrul acesta este, în general, adevărat. Totuşi, am aici o scrisoare în care adversarul d-voastră vă roagă să-l scuzaţi şi afirmă că, în discuţia aprinsă pe care aţi avut-o, cuvintele au luat-o înaintea gîndului. În aceste condiţii, vă consideraţi satisfăcut sau susţineţi în continuare că v-a calomniat?
— Îmi păstrez declaraţia. Mi-a zis „Mutră de ţap împuţit". După părerea mea asta este calomnie, căci, chiar fără a lua în consideraţie mirosul, şi cel mai nepriceput dintre observatori îşi poate da seama că nu semăn deloc cu un ţap. Domnule judecător, spuneţi-mi cinstit: vedeţi ceva la mine care să vă ducă cu gîndul la un ţap?
— Nu mă puneţi la încercare.
— În orice caz, eu cer 20.000 de franci daune.
— 20.000 de franci este o sumă mare domnule Panadopo.
— Ţapul este un animal extrem de dezgustător, domnule judecător. Îmi permit să vă întreb încă o dată dacă figura mea are ceva comun cu un ţap.
— Ei bine, fiindcă insistaţi, vom examina asta cu toată imparţialitatea.
Tribunalul îl priveşte cu atenţie pe reclamant. Îi cere să stea în diferite poziţii, unghiuri... profil dreapta... stînga... faţă... în patru labe... în picioare... Se discută cu voce joasă detaliile... îngustimea frunţii... bărbişonul... paloarea ochilor... şi mai ales urechile ascuţite... Există, într-adevăr ceva... Totuşi nu suficient... Tribunalul ezită...
În sfîrşit, preşedintele ia cuvîntul:
— Panadopo, după ce v-am privit cu atenţie, tribunalul a decis că, la nevoie, se pot găsi unele diferenţe între un ţap şi d-voastră. În consecinţă, vi se face dreptate pentru partea corespunzătoare acestor diferenţe.
— A, vă mulţumesc, domnule judecător!
— ...şi vă acordă douăzeci şi cinci de centime daune.
Douăzeci şi cinci de centime! Panadopo, pe cît de uluit pe atît de indignat, simte că moare, sufocat de minie. Face imediat recurs.
— Recurs? Foarte bine. Pentru ca să putem privi din nou cu atenţie asemănările, vă rugăm să depuneţi suma de 1.000 de franci.
— 1.000 de franci! Dar asta e... e... N-am cuvinte să...
— E preferabil. Credeţi-mă, aici, cuvintele sînt periculoase.
— 1.000 de franci!... Bine, plătesc. Dar la preţul acesta consider că trebuie să fiu hrănit şi găzduit, aşteptînd ca afacerea mea să revină pe rol.
Acum e rîndul tribunalului să fie uluit. Panadopo, gîfîind de furie, se dezbracă într-o clipă. Rămîne doar în lenjeria de corp şi pantofi. Restul îl răsuceşte şi-şi face o pernă după ce urează politicos: „Noapte bună, tuturor!" Apoi se întinde pe o bancă şi închide ochii să doarmă.
După primele clipe de surpriză, în sală izbucneşte vacarmul. Publicul, deja aţîţat de afacerea „mutrei de ţap", acum rîde dezlănţuit... Panadopo este aclamat... Preşedintele se bîlbîie de furie... şi nu reuşeşte să calmeze sala. Gardienii se străduiesc să-l îmbrace pe reclamant... Dar el este atît de puţin dispus să colaboreze încît aceştia nu reuşesc... În sfîrşit, îl scot afară în cămaşă...
În mijlocul dezordinii, preşedintele îl condamnă pe Panadopo la trei luni închisoare. „Mutră de ţap" a avut cîştig de cauză cel puţin la acest punct: pînă la recurs va fi hrănit, va avea un pat şi va sta la umbră într-un loc închis şi mai ales bine păzit.
În româneşte de VASILE SAVIN
(Perpetuum comic ’91, pag. 222)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu