Iustinian tocmai scria ceva la biroul său de lîngă fereastră, cînd uşa se întredeschise şi şeful său îi spuse scurt:
— Plăpîndule, mergi repede la cabinetul medical pentru controlul periodic, tu ai mai rămas să-l faci.
Se ridică anevoie, băgă în sertar toate hîrtiile, închise biroul şi ieşi îngîndurat.
— Ce-o fi cu controlul periodic? Şi încă aici, la noi, tocmai astăzi. Nu-i lucru curat! Atenţie mare Iustiniane, la ce spui şi la ce faci, că nu ştii cu cine ai de a face.
Bătu încet şi intră abia auzit.
— Bună ziua.
— Bună ziua. Dumneavoastră?
— Da, eu. Ce-i cu mine?
— Cum vă numiţi?
— De ce mă întrebaţi? Nu aveţi fişa mea în faţă?
— Aşa se obişnuieşte.
— Poftim. Plăpîndu Iustinian.
— Luaţi loc vă rog.
— Nu, mulţumesc. Stau foarte bine şi în picioare.
— Cînd aţi fost văzut ultima oară de medic?
— Iertaţi-mă, dar asta e o indiscreţie.
— Eu trebuie să completez nişte rubrici.
— Ce rubrici? Pentru ce rubrici?
— Uitaţi ce este, noi obişnuim să vă întrebăm şi dumneavoastră să răspundeţi, cît mai precis. E în interesul dumneavoastră.
— Te rog, linişteşte-te, că nu-ţi vrea nimeni nici un rău. Să completăm împreună această fişă.
— Mă rog. Întrebaţi-mă.
— De ce boli contagioase aţi suferit?
— În primul rînd, o precizare. Eu nu am făcut aceste boli pentru a-mi lua concedii medicale sau a-mi rezolva alte interese.
— E vorba de perioada copilăriei.
— Da. Am avut, ca oricare, asemenea boli: scarlatină, oreion, pojar şi nu-mi e ruşine s-o mărturisesc, chiar tuse... din aceea... ca... ştiţi dumneavoastră...
— Convulsivă.
— Asta e. De asta am avut. Dar să ştiţi că toate bolile astea alţii mi le-au dat şi chiar de o să mă întrebaţi numele lor şi adresele nu vi le pot spune.
— Nu mă interesează.
— Mă rog.
— Alte boli?
— Nu! Ştiu la ce vă referiţi şi nu încercaţi să insinuaţi nimic. Eu nu am fost din ăia. Eu doar muncă, muncă şi iar muncă. Sînt serios, căsătorit, puteam să am şi copii, lucru care reiese din dosarul meu şi din aprecierile făcute la adresa mea...
— Cineva. Mulţi, dar nu are rost să discutăm aici. Sînt prea mulţi uniţi împotriva mea, dar am să-mi rezolv singur aceste probleme.
— Mă refer la o durere de cap, de măsele, la un organ, rinichii, ficatul, ştiu şi eu?
— Ficatul supără pe cei care beau, nu pe oamenii serioşi care-şi văd de muncă şi iar muncă. Vă rog să nu mă suciţi cu astfel de întrebări, căci eu nu am vicii... ca alţii...
— Omule, ai puţină încredere în mine şi nu mai trăi cu impresia că vreau să aflu despre dumneata altceva decît date legate de sănătate.
— Mă rog, întrebaţi-mă.
— Vaccinul antitetanos l-aţi făcut?
— Da. M-au văzut cînd l-am făcut următorii tovarăşi: (scoate o hîrtiuţă) Vasiliu D., Pantazie V., Cîţu T., Niculescu S. ...
— Nu mă interesează. Deci l-aţi făcut.
— Da. Era într-o luni, cu o zi înainte de salariu. Tocmai venisem dintr-o deplasare. Uitaţi chitanţa de decont cu nr. ...
— Destul. Aşezaţi-vă pe pat să vă iau tensiunea.
— N-o dau. Cine ştie cît va fi şi apoi să-mi aud vorbe că e atît, sau atît pentru că nu ştiu ce fac. Dacă e mai mică decît a şefului care este hipertensiv? Nu vreau necazuri. Şi eu, vă repet, numai de muncă îmi arde, nu de fleacuri. Pe mine nu mă interesează ce tensiune are pe lună X sau Y, nici pe alţii să nu intereseze tensiunea mea.
— Nu va afla nimeni, e secret profesional.
— Bine atunci, dar repede să nu vină cineva.
— Da. E bună. 13 cu 7.
— Chiar şi aşa. Să nu se afle că e bună, că pe urmă vorbe. De ce are ăsta tensiune aşa de bună... De ce şi cum... etc... etc... etc...
— E, cam greu, dar a mers. Puteţi pleca.
— Vă rog să-mi daţi ceva la mînă că am fost aici, azi... ora...
— Fii liniştit. Vorbesc eu cu şeful dumitale.
— Lăsaţi. Vorba e vorbă şi se uită, dar hîrtiuţa o pui la portofel şi cînd se iveşte cine ştie ce, o scoţi şi o arăţi, că nu minţi, că eşti om cinstit, muncitor...
(Perpetuum comic ’89, pag. 54)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu