Tu, mi-ai sluţit obrazul meu frumos
Pierzîndu-mi în neanturi silueta,
Oh, clipa de infern cînd baioneta
Mi-a dăruit sărutul sîngeros.
Prin tine moartea mi-a trimis ştafeta
Necruţătoare, mîndrule colos,
Şi-am adormit tăcut cu faţa-n jos
În timp ce-n zare răsuna trompeta.
Te voi putea ierta vreodată oare?
Acum cînd cea din urmă disperare
Mă-nvăluie cu haina ei de fum,
Te văd mereu prin freamătul luminii
Cum îţi făceai spre inima mea drum
Cu ochiul prin cătarea carabinii.
(Perpetuum comic ’89, pag. 62)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu