— Credeţi oare că astăzi, în ţara noastră, procesul de învăţămînt este pe cale de a se ameliora? — iată o întrebare cu care sînt deseori întimpinat de cîte o femeie atrăgătoare, la petrecerile la care sînt invitat.
— Nu, doamnă, răspund eu, totdeauna politicos. Cred că e pe cale de a se duce de rîpă.
— Pe ce vă bazaţi acest sumbru pronostic? întreabă invariabil doamnele, majoritatea fiind dintre acelea care, aproape de terminarea liceului, l-au abandonat spre a se mărita.
— Pe scrisorile primite de la băieţii şi fetele din clasele a VIII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a de pe întreg cuprinsul ţării, în care sînt rugat — mai mult chiar, mi se ordonă — să le scriu lucrările trimestriale.
— Vă deranjează cumva corespondenţa cu micii dv. admiratori? m-a întrebat dna Quibble (Pedanta). (Să le numim pe toate d-na Quibble şi să folosim timpul trecut înainte de a-mi lua cîmpii.)
— Aproape toate scrisorile îmi demonstrează că sîntem o naţiune de profesori obosiţi şi de elevi apatici, am zis eu. Bănuiesc că profesorii de literatură engleză nu le pot trezi copiilor interesul faţă de nici un scriitor care nu mai e în viaţă. Se pare că tinerii îi consideră pe toţi scriitorii morţi, de la Thackeray la Jim Tully, la fel de plictisitori. Scriitorii morţi nu trimit nici autografe, nici fotografii cu autografe. La scurt timp după asta, copiii încep să ceară scriitorului respectiv un creion pe care l-a folosit ori un nasture de la palton, ca să fie siguri că iau note de trecere.
D-na Quibble s-a arătat sceptică şi nedumerită:
— Fiţi, vă rog, mai explicit. Divagaţi prea mult. De fapt, ce vă deranjează?
— Vreţi să vă ofer o îngheţată de zmeură? am întrebat eu, curtenitor. Aţi băut cam mult coniac.
— Haideţi, să lăsăm gluma de-o parte, a zis ea, semeaţă, întinzîndu-se după un alt pahar de coniac. Daţi-mi cîteva exemple.
— Să vă spun mai întîi, am început eu, că, din 32 de scrisori, doar una dă semne de originalitate şi, uneori, chiar de talent. Dacă vă interesează statisticile, o fată din cinci scrie „într-un" într-un cuvînt.
— Bine că nu-l scrie în trei cuvinte, mi-a retezat-o d-na Quibble. La urma urmei, cu ce vă deranjează pe dv.?
— Iată încă o dovadă, am spus eu. De ce „la urma urmei" şi nu „la urma urmelor"?
— Sînteţi prea enigmatic, a zis d-na Quibble. Cît despre ortografie, străbunică-mea nu ştia nici să scrie, nici să citească.
— Şi iat-o acum, am spus eu, cu gravitate. Moartă, dusă de pe lumea asta şi uitată de toţi, în afară de dv.
— Mai bine aţi lăsa-o-n pace şi v-aţi gîndi la dv. Cu dv. e problema, nu cu ea, a zis d-na Quibble şi s-a întins după un alt pahar de coniac, dar i-am luat-o înainte.
— Ce mă deranjează cel mai mult, am spus eu, oferindu-i un pahar cu sifon, pe care bineînţeles că l-a refuzat, este apatia generală, umbra prelungă a letargiei ce se întinde deasupra întregii ţări. Aproape toţi vor să treacă prin şcoală sau, mai degrabă, pe lîngă ea, ca gîsca prin apă. Nu mă mai surprinde să aud că se pot cumpăra lucrări de diplomă, teze de doctorat, dizertaţii, examene de admitere şi chiar titluri de doctor.
— Să trecem, totuşi, la exemple mai paşnice, legate de scrisorile pe care le primeşti de la copii, a zis d-na Quibble.
— Bine, atunci, am spus eu, cele mai multe scrisori sună cam aşa: „V-am citit toate cărţile şi mi-au plăcut foarte mult, mai ales atitudinea dv. faţă de viaţă. Vă rog să răspundeţi la următoarele întrebări: 1. Ce carte aţi scris? 2. Care este atitudinea dv. faţă de viaţă? Dacă veţi răspunde la aceste întrebări voi lua nota maximă, însoţită, poate, de o fotografie de-a dv. Sînteţi un scriitor al secolului XX şi, prin urmare, nu pot găsi nimic despre dv. la bibliotecă." Un băiat şi-a încheiat scrisoarea cu: „Vă rog să prelucraţi aceste informaţii cît mai curînd posibil."
— Există lucruri şi mai rele, a zis d-na Quibble, dar nu a numit nici unul. Aţi răspuns însă vreodată acestor copii?
În româneşte de PETRU IAMANDI
(Perpetuum comic ’88, pag. 190)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu