Directorul unei întreprinderi, un oarecare Iuri Sergheevici, s-a aflat cîndva într-o mare încurcătură: trebuia să ia, complet singur, o hotărîre importantă şi de mare răspundere, dar Iuri Sergheevici era un om extrem de nehotărît şi luarea unei astfel de hotărîri, legate şi de răspunderea materială şi morală, era un lucru îngrozitor de greu. Cu toate acestea, Iuri Segheevici întrunea o mulţime de merite, ca de exemplu: ştia ca nimeni altul să perie numeroşi oameni suspuşi...
Iată-l acum stînd în birou şi despicînd în patru problema: să treacă în flux separat fabricarea aţei din fire sintetice de rezistenţă deosebită, sau să o lase tot aşa cum este? Tovarăşii suspuşi, pe care i-a sunat la telefon, încercînd cu multă grijă să tatoneze problema, i-au răspuns scurt şi fără replică:
— Decide singur!
De spus e simplu, dar să încerci să hotărăşti aşa, fără sprijin, fără un impuls, cum s-ar zice...
Iuri Sergheevici s-a sucit, s-a răsucit, apoi i-a cerut secretarei să-l cheme la el pe Arkadi Isakievici, inginerul şef.
Acesta îşi face apariţia corect, zîmbeşte amabil, se aşează în fotoliul de lîngă masa directorului şi, cînd acesta îl roagă să-şi exprime părerea, îi dă drumul la o tiradă încîlcită, în care era vorba de cîte voturi sînt „pentru" şi cîte „contra" cu privire la montarea unei linii separate de fabricare a aţei de rezistenţă deosebită.
— Bine, bine, dar tot nu înţeleg, Arkadi Isakievici, ce mă sfătuiţi: să facem linie separată sau nu?!
Inginerul şef, cu acelaşi zîmbet misterios, se eschivează:
— Să ştiţi că nu mai am nimic de adăugat faţă de cele ce v-am destăinuit anterior. Dumneavoastră veţi hotărî! Mă scuzaţi, am treabă în secţie!
După cele spuse, a dispărut ca o stafie.
În cele din urmă, luri Sergheevici a hotărît să amîne rezolvarea susnumitei probleme pentru ziua următoare şi s-a apucat de treburile curente. Cînd a sosit acasă de la serviciu, Iuri Sergheevici nu şi-a găsit soţia, dar pe masă se afla un bilet: „Iuri, m-am dus cu Ninuţa la film, supa este în castron pe aragaz, încălzeşte şi mănîncă! Brînză de vaci este în frigider. Am scos-o eu pe Alma..."
Alma este un spitz alb şi simpatic din cale afară, care l-a întîmpinat cu sărituri spectaculoase şi lătrături de bucurie. Iuri Sergheevici a mîngîiat cîinele, a încălzit supa, a mîncat, apoi s-a aşezat în fotoliul preferat, nedîndu-şi seama cum problema aţei de rezistenţă deosebită îi acaparează din nou gîndurile. „Să fac linia, să nu fac linia?" Tot gîndindu-se, o mîngîia pe Alma şi, deodată, i-a venit în minte un raţionament la mintea cocoşului: „Dacă Alma o să latre, înseamnă că trebuie să fac linia separată pentru aţă." Iată, că Alma începe să mîrîie şi să latre furioasă, pesemne că cineva a trecut pe scară spre etajul patru, prin faţa apartamentului lui Iuri Sergheevici. „Gata, o fac, şi cu asta basta!" Iuri Sergheevici s-a aplecat şi a strîns lăbuţa Almei cu recunoştinţă, pentru acordarea mult aşteptatului impuls.
Fabricarea aţei din fibre de rezistenţă deosebită este acum larg utilizată în oraşul nostru şi cu multe realizări în domeniu, pînă şi o revistă a scris despre acest fapt. S-au făcut şi premieri, Iuri Sergheevici a fost evidenţiat în mod special, dar nimeni nu a ştiut şi nu ştie pînă în prezent că totul se datorează spit- zului alb, cu ochişori negri şi vioi, Alma.
Nu degeaba se spune: cîinele este cel mai bun prieten al omului!
În româneşte de MARINA BĂRBĂTESCU
(Perpetuum comic ’87, pag. 246)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu