LUI D. BURILEANU 1)
PROPRIETARULUI MEU
Distins genealogist
M-am săturat de zarvă şi bucluc,
M-am săturat să dau din puţ în lac
Ca Diogene, marele sărac,
Vreau să trăiesc o viaţă de bursuc.
Apartamentul meu e un copac –
De cînd doream eu mobilă de nuc!
Drept ceas deşteptător îmi cînt-un cuc,
Iar patul meu e un splendid hamac!
Sunt fericit şi nici o grijă n-am...
Dac-aş fi fost şi eu un cap mai logic,
De mult din Capitală mă mutam...
Adio dar, proprietar infam!
Şi du-te de te spînzură de-un ram
Al arborelui tău genealogic!
1) Dimitrie N. Burileanu (1869 — ? — profesor de literatură elină la Universitatea din Bucureşti, membru în comitetul de redacţie al Revistei pentru istorie, arheologie şi filologie.
CREZUL MEU
Nu sînt Miron Costin, nici domnul
Mille;
Pretenţii n-am s-ajung nemuritor,
Dar cred că-i bine-n aste grave zile
Să se audă rîsul meu sonor.
Voi rîde dar, în versuri săltăreţe,
Din care nici un vers nu va fi şchiop,
Voi învîrti în fel de fel de feţe
Al vieţii noastre caleidoscop.
Voi rîde cu întreaga mea dantură
Făr’să păstrez un dinte nimănui,
Că nici nu am atîţia dinţi în gură,
Iar alţii falşi nici n-aş dori să-mi pui.
Voi rîde sincer, fără de sfială,
N-am să ascund lumina sub obroc
Şi nefiind Mefisto sau Păcală,
Eu voi fi eu, sau nu voi fi deloc.
(Perpetuum comic ’87, pag. 7)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu