La numărătoare nu prea ieşeau banii; şi nici măcar la numărătoarea inversă. Casierul surîse enigmatic, scoase din sertar o insignă şi agăţînd-o de un rever al hainei omului din faţa sa, zise jovial:
— Nea Culai, de azi încolo eşti polisportiv!
Proaspătul debutant într-ale sportului îşi duse mîna pîlnie la ureche şi cînd, în cele din urmă, interceptă cu aproximaţie noul titlu în virtutea căruia i se reţinuse din primă banii mai sus pomeniţi, întrebă cu o mină mirată:
— Poli cum?
— Polisportiv, bre!
— Şi dacă-s aşa cum spui matale, acuma ies banii?
— Cum, să iasă? 20 de lei costă numai insigna!
— Şi ce pot face cu ea?
— Păi... ce să faci? o ţii la piept şi fugi!
— Şi fără ea, nu pot fugi?
— Ba da... dar cu ea fugi oficial.
— Unde?
— Cum unde? prin casă... pe-afară...
— No, no, no! pe-afară s-ar putea să răcesc şi pe mine mă cam ţin şi reumatismele...
Nea Culai, care în ultimii 25 de ani practicase ca sport doar „şahul prin corespondenţă" şi nu fugise în viaţa lui nici măcar de răspundere, îşi puse ochelarii cei cu mai multe dioptrii pe nas şi, numărîndu-şi din nou banii, a căror sumă, în raport cu ceea ce era aşternut pe statul de plată arăta o diferenţă nu prea neglijabilă, zise nedumerit:
— Cum taică, aşa... dintr-un foc?
— Să crezi matale că-i un foc! Aici sînt mai multe focuri, nea Culai, îl lămuri casierul şi adoptînd o figură şi mai enigmatică, îi oferi polisportivului nostru şi un cartonaş galben.
— Ăsta ce mai e?
— Un abonament de acces.
— Unde?
— La fotbal; d’aia ţi-am reţinut încă 70 de iei!
— Dar eu nici măcar nu-s microbist.
— Eşti culmea, nene! îl dojeni casierul. Pentru 70 de lei, mai vrei să fii şi microbist? Ai auzit de echipa noastră de fotbal?
— Care echipă?
— Cum care? echipa „Afonii"! Acum e la mare... distanţă, e la munte!
— Aha, ştiu; jucătorii ăia care vin la serviciu numai în zilele de chenzină.
— Ba mai va; li se trimite chenzina la domiciliu, prin poştă, plus prima!
— Prima de joc?
— Aş, prima de producţie; cea de joc e mult mai serioasă.
— Şi?
— Cum şi? Păi oamenii ăştia nu trebuie să trăiască?
— Să trăiască!
— Lasă lozincile, nea Culai. Trebuie să ştii că de vreo şapte ani de cînd se tot luptă conducerea întreprinderii să cîştige şi echipa noastră măcar un campionat, le-au cam crescut burţile!
— Conducerii?
— Jucătorilor. Conducerea se luptă!
— Şi ce are prima mea, cu lupta lor?
— Păi are, cum să n-aibă? Dumneata nu-ţi dai seama că pentru a învinge, trebuie ca şi băieţii noştri să aibă nişte fonduri care să le ridice moralul în faţa adversarilor? Ia mai dă încoace încă 40 de lei!
— Pen’ ce?
— Cum pen’ ce? să le crească moralul!
Nea Culai mormăi ceva în barbă; într-un limbaj nu prea elevat şi, numărîndu-şi încă o dată banii, se complăcu în adoptarea unei şi mai pronunţate expresii de cavaler al tristei figuri.
— Uite colea şi un bilet de participare la tombola sportivă! îl scoase tot casierul din impas, mai reţinîndu-i omului încă 30 de lei.
— Care tombolă?
— Tombola a cărei tragere a avut loc anul trecut; ne-au mai rămas bilete!
— Dar nici acum nu iese socoteala, observă nea Culai, după ce-şi făcu toate scăzămintele de rigoare.
— Ba, dacă treci în calcul şi preţul acestei colecţii ale ziarului „Sportul", aproape că iese, îi sugeră casierul, punîndu-i omului sub nas, un teanc de ziare îngălbenite de vreme. Noi le primim mai cu întîrziere, ce-i drept, însă, mai bine-i mai tîrziu decît niciodată. Nu te uita că acum sîntem în plin sezon estival şi că-n ziar scrie că mîine, odată cu venirea lui Moş Gerilă, se termină şi campionatul.
Nea Culai îşi şterse fruntea îmbrobonită de sudoare, ca un veritabil polisportiv după o acerbă zi de antrenament şi efectuînd şi această scădere, ce-l înălţă mult în ochii casierului, privi descumpănit la cei 15 lei ce-i mai rămăseseră din primă şi zise:
— Eu unul, nu pot să înţeleg...
— După cîte observ eu, dumneata, nea Culai, eşti cam refractar la nou! se burzului casierul. În loc să fii recunoscător că ai fost trecut la primă, că ai fost dotat cu tot materialul documentar necesar unui bun polisportiv, că ţi s-a oferit posibilitatea practicării unor sporturi, dumneata poftim, nu înţelegi! Ce nu înţelegi? Sport înseamnă sănătate, nea Culai, scrie asta şi pe insignă, dumneata pui banii mai presus de sănătate? N-ai auzit de atîtea ori că banii n-aduc fericirea? Stai! unde pleci! Ia de colea şi bonurile astea: zece lei pentru procurarea unor nebuni necesari tablelor noastre de şah şi alţi zece pentru confecţionarea unor bile pentru popicărie. Acum iese toată socoteala: dă încoace şi cei 15 lei şi mai rămîi matale dator cu 5. Ce naiba, nea Culai, nici acum n-ai înţeles că ai devenit polisportiv la fără frecvenţă?!
(Perpetuum comic ’87, pag. 102)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu