Opera

        Spiridon privea abătut muşcata din fereastră. O oboseală perfida îi reteză şi ultimul elan de-a mai continua lucrul. Resemnat, înşurubă stiloul, apoi căzu într-un fel de letargie prelungită.
        Zgomotele străzii ajungeau pînă la el estompate, parcă venite dintr-o altă lume. Din cînd în cînd, huruitul tramvaiului îi provoca un spasm dureros, răsunînd ca un ecou întîrziat în încăperea cufundată pe jumătate în întuneric.
        Cu un efort de voinţă, se smulse din toropeală, aprinse lampa de birou şi-şi aruncă din nou ochii pe caietul deschis. După cîteva clipe de ezitare, inspirînd adînc, începu iar să scrie: „...aşa că trădarea femeilor este un fapt dovedit. Toate zguduirile istoriei sînt legate de femei: Agrippina, soţia împăratului Claudius! Ca să nu mai amintesc de Dalila! Şi cîte altele! La noi, cel puţin o divizie de haiduci au pierit din pricina lor. I-a vîndut poterelor, fără remuşcări.
        Sursa atîtor discordii nu şi-a schimbat năravurile. Tendinţa lor de dominare a bărbatului s-a amplificat în ultimul secol. O dovedesc sondajele de opinie. În unele ţări s-au asociat în grupări exclusiviste. Discriminare făţişă! Emanciparea le-a deschis larg porţile insolenţei. Această situaţie poate scăpa de sub control. Ar rezulta o calamitate. S-ar impune măsuri de îngrădire a ofensivei declanşată pe toate planurile. Eventual, printr-o nouă legislaţie. Dură! Intransigentă! Fără compromisuri!"
        Spiridon zîmbi sarcastic. Era în „mînă", şi-un sentiment de prospeţime i se răspîndi în mădulare. Îşi regăsise tonul tranşant, fără poticneli. De-acum, lucrarea s-a fundamentală „Femeia — între mit şi realitate", putea progresa nestînjenit. Transfigurat, întoarse o altă filă.

        Din pragul uşii, Varvara, nevastă-sa, îl urmărea chiorîş. În mîna-i vînjoasă, linguroiul de mestecat părea o baionetă recălită.
        — Mai ai gărgăuni, Spiridoane? ridică ea vocea. Ce tot mîzgăleşti acolo?
        Spiridon rămase cu stiloul suspendat în aer. O paloare cadaverică i se aşternu pe chip şi-i potopi un set de frisoane. Bîlbîi ceva, însă Varvara nu-l luă în seamă.
        — Ia du tu gunoiu’! se răsti ea. Stai ca vodă-n lobodă, şi eu mă lupt cu grijile!...
        Spiridon închise cu părere de rău caietul şi, subţiindu-şi pîntecul, se strecură pe lîngă Varvara care strîmta, cu statura-i impozantă, ieşirea în vestibul.

(Perpetuum comic ’87, pag. 138)