Inedit
Călăuzit de farul sclipind prin arboradă
A părăsit Corintul cînd noaptea sta să cadă
Încrezător în nava-i păzită de destin.
El n-o să mai revină în portul egeean
Căci în străfunduri unde l-aşteaptă alt pămînt
Furtunile-i săpase sub mare un mormînt
Azi valul cald mîngîie arbuştii de mărgean.
În marea adîncime sub mişcătoarea dună
În nopţile lipsite de zori ca şi de lună
Aici navigatorul s-a liniştit înfine
Aibi milă pentru umbra-i patetică şi mută
Venită către malul balenic să suspine
Ţărînă fi-i uşoară şi Mare, fi-i tăcută.
(Perpetuum comic ’87, pag. 134)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu