Marele poet Alexandru Macedonski într-o ipostază inedită. Aceea de anecdotist. Din Rampa de duminică, 21 iulie 1918: „Director al teatrelor era în acea epocă C.A. Rosetti. Costache Dimitriade, un artist mare, dar un om mic la statură şi cu desăvîrşire slab, trăsese o palmă unui alt artist mare, lui Ştefan Vellescu — acesta un uriaş.
Ştefan Vellescu se plînse direcţiunei.
C.A. Rosetti cheamă în cabinetul său pe Dimitriade şi, faţă cu Vellescu, îl întreabă:
— E adevărat, Dimitriade, că ai tras lui Vellescu o palmă?
— Da.
— Şi ce a făcut el?
— Nimic.
— Apoi, atunci mai trage-i două! încheie directorul.”
*
I.L. Caragiale este acostat de un june insolent, cu fumuri literare.
— Ce ne mai daţi, maestre?
— Nu v-am dat destul, mă?
— De... sigur... dar...
— N-am subiect, mă!
— A... e simplu, vă dau eu unul formidabil: „Un băiat iubea o fată".
— Straşnic subiect! Dar, vezi tu drăguţule, subiectul ăsta a fost „confiscat" pentru totdeauna de unu’... Shakespeare. Să nu-ndrăzneşti să te atingi de el, că-ţi frîngi gîtul!
*
Ion Manolescu juca în turneu Richard III de Shakespeare. La celebra replică: „Un cal! Un regat pentru un cal!", un obraznic de la galerie i-a strigat:
— Dar un măgar nu vrei?
— Cum nu? — îi răspunde prompt marele actor, „ieşind" o clipă din rol — poftim pe scenă!
*
Constantin Tănase avea, cum se ştie, un nas mare. („În el îmi stă gloria!" glumea deseori nea Costică). La „Cărăbuş", fiecare apariţie a sa declanşa tunete de aplauze.
V. Vasilache ieşea din scenă, la finalul unei scenete jucată cu C. Tănase, fără aplauze.
Într-o seară, Vasilache se propteşte la arlechin şi zice:
— Am uitat să-ţi mai spun ceva.
— Ce? — se miră Tănase.
— Năsosule!
Şi Vasilache, fericit, a ieşit din scenă cu aplauze.
A doua seară, Tănase, la improvizata întrebare a lui Vasilache, răspunde degajat:
— Ştiu ce vrei să-mi spui: „năsosule"!
— Altceva, dragul meu.
— Ce?
— Cîrnule!
(Perpetuum comic ’86, pag. 81)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu