,

Giuleaşcă

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu

         Afară e ger, crapă pietrele! O staţie. Giuleaşcă aşteaptă autobuzul. Are mîinile aproape degerate, iar nasul îngheţat. Autobuzul nu vine, însă el nu renunţă. Trebuie s-ajungă în capătul celălalt al oraşului, unde are o „afacere" cu un porc! Nu-şi mai simte degetele. Nici buzele, parcă sînt după o anestezie locală... Pînă la sosirea maşinii se hotărăşte să intre într-o clădire alăturată. Priveşte frontispiciul clădirii. Citeşte! E complet dezamăgit! Nu scrie nici restaurant, nici cramă, nici birt... Totuşi intră. La intrare i se percepe o taxă de 3 lei. „De ce"? întreabă Giuleaşcă, protestînd. I se răspunde că aici e un muzeu. Giuleaşcă are un şoc cultural: n-a intrat în viaţa lui într-un muzeu. Plăteşte şi intră. Nu înaintează însă prea mult, căci privirea i se opreşte pe un portret imens. Citeşte: N. BĂLCESCU. Aproape instinctiv Giuleaşcă îşi scoate pălăria. Îl priveşte cu atenţie pe marele revoluţionar şi, mîngîindu-şi propria chelie, exclamă!
        — Ce păr bogat! O fi fost haiduc?... Nu este însă convins. Prin mintea lui, dau năvală amintirile. Realizează astfel că, chiar strada pe care locuieşte, se numeşte Bălcescu. În continuare raţionamentul lui Giuleaşcă e foarte simplu. Dacă numele lui a fost dat unei străzi, înseamnă că e poet! Căci majoritatea străzilor din orăşel poartă nume de poeţi: Coşbuc, Eminescu, Arghezi! Pe toţi aceştia îi ştie încă din clasa a IV-a. Zdreanţă, cel cu ochii de faianţă"... se trezi Giuleaşcă recitînd... Şcoala însă îi aduce în minte cartea de istorie. Privirile i se perindă printre pagini şi... iarăşi Bălcescu. Are senzaţia că marele revoluţionar îl priveşte mustrător, „Iartă-mă! îi zice Giuleaşcă, n-ai fost poet, ai fost domnitor"! Şi acum priveşte portretul convins fiind că se află în faţa unui mare domnitor. „Cu cine s-o fi bătut"? se întreabă Giuleaşcă. Cu dacii sau cu turcii"? N-are nici un argument, dar e convins că totuşi cu turcii. Cu pălăria în mînă, mut de admiraţie îl idolatrizează pe marele revoluţionar. Şi-l închipuie pe marele revoluţionar călare pe un cal roib, cu coama răsfirată în vînt, avînd în mînă o sabie şi îndemnîndu-şi oastea: „Pe ei"! Are însă o tresărire. Brusc îşi aduce aminte de altceva. Din buzunarul de la spate scoate în grabă un portofel. Iar din el o bancnotă de o sută!... Bălcescu! Giuleaşcă e din ce în ce mai încurcat. Priveşte chipul revoluţionarului imprimat pe bancnotă. „Ce incult sînt!" îşi făcu autocritica Giuleaşcă, convins fiind că, în fine, a realizat cine a fost Bălcescu."
         „A fost ministru de finanţe"! zise Giuleaşcă. Îşi pune pălăria în cap şi iese. Autobuzul e în staţie. Giuleaşcă urcă. Mai cult şi mai încălzit.

(Perpetuum comic ’86, pag. 199)



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate