Ariciul, mai puţin mintos,
Văzînd cît este de ţepos
Şi moştenind şi după mamă
O rîvnă pentru epigramă
(Şi-un bot subţire de artist)
S-a şi crezut epigramist.
„Ce, nu pot să înţep şi eu
Ca Tropcea, Jega şi ca Leu?,
Iar poante de-aste-autohtone
Nu ştiu ca Langa şi Petrone?"
Prea-ncrezător de-acum în el
Şi foarte dornic de duel
Plecă în lume teleleu
Şi, iată, se-ntîlni c-un leu
Morocănos şi-nfometat:
„Ce, n-avuşi parte de vînat?
Hai, vin-cu mine, frăţioare,
Să-ţi săgetez eu căprioare.
Că lei din ăştia ca matale
Nu preţuiesc nici trei parale;
Mă rog, nu voi să mai insist.
Dar ştii, eu sînt epigramist,
Iar regii-s demodaţi, mon cher!"
Morocănos şi auster
(Că leul nu e poliglot),
L-a-nfulecat cu ţepi cu tot.
*
Dar mai tîrziu, pe-un mal de lac,
Cuprins de crampe la stomac,
Jura monarhul cu ochi trişti:
„Nu mai mănînc epigramişti!"
(Perpetuum comic ’86, pag. 177)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu