Aţi greşit numărul

        Am reuşit să prind numărul abia atunci cînd apa mi-a ajuns pînă la genunchi.
        — Alo!... Ajutaţi-mă! am strigat în receptor.
        — Ce-aţi păţit? se auzi o voce curioasă de femeie tînără, la celălalt capăt al firului.
        — M-a inundat! Pentru Dumnezeu, trimiteţi urgent un meşter!
        — Adresa dumneavoastră, ceru cu glas netulburat interlocutoarea mea, scoţîndu-mă din sărite.
        — Nu am timp de discuţii! Mişcaţi-vă, vă rog, mai repede!
        — Dar spuneţi-mi o dată, unde locuiţi?
        M-am scuzat grăbit şi am început să spun încîlcit unde locuiesc.
        — Apa mi-a ajuns pînă la gît! am avertizat-o în încheiere.
        — Ştiţi să înotaţi uşor şi liber ca peştele?
        — Nu ştiu să înot deloc! i-am răspuns îngrozit.
        — Aveţi televizor? S-a interesat ea.
        — Se află în faţa mea. Însă nivelul apei creşte cu repeziciune. Aveţi în vedere că, pînă soseşte meşterul dumneavoastră, apa poate să umple tot apartamentul. Ce mă fac?
        — Televizorul probabil că se va defecta.
        — Salvaţi-mi măcar viaţa!
        — Alo! Alo! Ce-i cu dumneavoastră? Am crezut că v-aţi înecat deja. Divanul pluteşte?
        — Nuuu! Plutesc vasele din bucătărie.
        În acel moment mi-am pierdut echilibrul şi am zbierat:
        — Mă înec!
        — Apropo, soţia dumneavoastră are, probabil, căciuliţă din blană de sobol? Are? Păcat de ea! mă compătimi sincer aceeaşi voce feminină, continuînd să întrebe: Are, desigur, şi blană de nurcă?
        Cînd am strigat disperat „salvaţi-mă!” ea a spus grăbită:
        — O clipă, să trec altcuiva receptorul.
        Se auzi vocea unei femei mai în vîrstă:
        — Ce necazuri aveţi? Povestiţi-mi în ordine tot ce vi s-a întîmplat.
        I-am povestit amănunţit totul, încercînd cu toate puterile să mă menţin la suprafaţa apei.
        — Vai! Vai! Ah! Sărmanul! spuse ea.
        Ascultîndu-i vorbele de compătimire, simţeam că turbez de indignare.
        — În concluzie, mă ajutaţi sau nu? am urlat eu.
        — Aşteptaţi un moment să vorbiţi cu şefa noastră.
        În suflet mi se aprinse speranţa că îmi vor veni în ajutor. Receptorul preluase a treia voce de femeie, şefa lor.
        — Salvaţi-mi viaţa, stimată şefă, am reuşit s-o rog, cufundîndu-mă în apă.
        — La ce vă gîndiţi în aceste clipe? La familia dumneavoastră? se interesă şefa.
        — Da, la ei mă gîndesc. Dar ce importanţă are la ce mă gîndesc eu?
        — Da...! se dumireşte şefa vorbind colegelor.
        Se vede treaba că în spatele ei stăteau încă multe fete care doreau să vorbească ceva cu mine. Aud cum se ceartă între ele.
        Apa m-a ridicat şi acum ating tavanul cu capul. Pierzîndu-mi aproape cunoştinţa, mi-am adunat ultimele puteri şi-am şuierat în receptor toate cuvintele injurioase pe care le ştiam.
        Telefonul amuţi pentru un timp, apoi se auzi o voce indignată:
        — De ce înjuraţi? Telefonaţi unde trebuie! Aţi greşit numărul! Aici e coaforul.

În româneşte de MIHAILO MIHAILIUC

(Perpetuum comic ’85, pag. 248)