MEMENTO VIVERE
În această toamnă convertită
Spre originare galaxii,
Pesemne că şi căţelul pămîntului
Primeşte, în sînge şi os,
Porţia lui de lins şi de ros
Din nevoia de cosmos.
În acest anotimp absolut,
Cu un „memento vivere"-n ferestre,
Balcoanele devin extraterestre,
Leagănă ovulite arhetipale
Şi cîmpuri antigravitaţionale.
În acest anotimp insolit
Toate bietele noastre calote craniene
Se înscriu pe orbite uraniene,
Denunţînd categoric
Spaima de spaţiu şi timp infinit
(La urma urmei - nu-i aşa? - S+T=Ş+T)
În acest anotimp empiric
Toţi, de la mici pîn’ la mari,
Hăpăie-n modul cel mai oniric
(Astrofagi conştiincioşi şi autoironiei)
Pilafuri de sori neutronici,
Budinci de pulsari şi quasari,
Ciosvîrte şi porţii integre
De găuri negre.
(Perpetuum comic ’84, pag. 104)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu