Microschiţe (pc84)

        Consultaţie

        — Vă ascult.
        — De la o vreme fac alergie. De exemplu, nu suport să mi se spună „bună dimineaţa".
        — Ciudat! Aşa ceva nu mi s-a mai întîmplat. Spuneţi-mi moment cu moment.
        — Mă duc la birou. Mă aşez pe scaun. Un scaun la care ţin eu foarte mult.
        — Ciudat. Aşa ceva nu mi s-a mai întîmplat.
        — Ce vezi ciudat în faptul că un om ţine la un scaun? Dacă vrei să ştii mi-e lucrul cel mai scump.
        — Ciudat.
        — Pentru dumneata, dragă doctore, poate fi oricum, chiar extrem de ciudat, dar pentru mine, nu. Eu sînt în stare să mă îndrăgostesc şi de o masă. N-ai mai auzit de oameni care iubesc obiecte? Pe ce lume trăieşti, doctore?
        — Aveţi dreptate. Am cam rămas în urmă. Povestiţi-mi.
        — Mă aşez, deci, şi intră un subaltern. „Bună dimineaţa", îmi zice el. Şi surîde. Ei, surîsul ăsta... zîmbetul ăsta... Îţi dai seama?
        — O clipă: ce vă supără? Faptul că vă spune „bună dimineaţa" sau zîmbetul?
        — Şi una şi alta. Tresar. Mă enervez. Mă îngrozesc. Am coşmaruri. Îl dau afară. Realizezi starea mea din clipa aceea? Cum să suporţi pe cineva care dă buzna peste tine cînd tu, aşezat pe scaun, gata să-ţi reiei treburile, abia aţipiseşi?


        Diagnostic

        — Ar trebui să-mi plătiţi maşina.
        — Eu?
        — Dumneavoastră. Nu mi-aţi spus dumneavoastră că dacă sparg dimineaţa un ou şi-l sorb crud dintr-un pahar pe nerăsuflate o să am o voce precum, pe vremuri, Caruso?
        — Am spus, mi-amintesc. Aveţi dreptate.
        — Şi, pe urmă, nu dumneavoastră m-aţi sfătuit să beau trei, iar apoi patru, iar apoi cinci ouă crude în fiecare dimineaţă?
        — Ba da. Mi-amintesc. Aveţi dreptate.
        — Iar, mai apoi, nu dumneavoastră mi-aţi dat ideea să fac rost de-un ou de struţ?
        — Aveţi dreptate. Mi-amintesc.
        — Ei, bine, aşa am procedat. M-a costat o avere. Adică, aş fi putut să-mi cumpăr cu banii pe care i-am dat pe oul de struţ o maşină. L-am spart, l-am băut, zadarnic!
        — Cum, zadarnic?
        — Adică, nici un fel de voce. Nu vorbesc de Caruso. Nici măcar ca a lui... Dar ce să mai vorbim! Mă înţelegeţi? Arunc banii pe fereastră!
        — Vă înţeleg, dar n-aveţi dreptate. N-a fost nimic în zadar. N-aţi aruncat nici un ban pe fereastră. Dimpotrivă: i-aţi folosit aşa cum trebuie. Aş spune chiar că aţi cîştigat. Ba, aţi făcut cea mai mare afacere!
        — Eu? Ce fel de afacere? Ce-am cîştigat?
        — Adevărul: n-aveţi voce.

        Fabulă

        A încălecat pe un cal şi-a fost angajat imediat cascador. A încălecat apoi un elefant. Regizorul, asemenea lui Hanibal, i-a spus să-l urmeze pînă la Circul Mare unde o să aibă un succes extraordinar. Dar acolo, fiind prea mulţi care călăreau elefanţi, i s-a dat un purice.

(Perpetuum comic ’84, pag. 83)