Luaţi-vă nasul la purtare

        Pentru noi, pămîntenii, e greu de imaginat cum trăiesc fiinţele de pe planeta Marţipania, pe care am vizitat-o de curînd în interes de serviciu. Marţipanienii seamănă la aspect cu oamenii, doar că au nasuri foarte curioase, exagerat de lungi şi parcă pictate în toate culorile şi nuanţele posibile. La început n-am înţeles semnificaţia acestei particularităţi nazale, şi asta pentru că prospectele turistice îţi spun tot ce vrei şi ce nu vrei, numai ce ai nevoie nu. Dacă aş fi fost avertizat, nu m-aş fi făcut de rîs chiar din primele momente, punînd întrebări absolut banale pe Pămînt, dar total ridicole pe Marţipania. Întrebări inocente de tipul „Cum o duceţi cu sănătatea?", „Ce profesie aveţi?", „Sînteţi însurat?", „Ce hobby aveţi?", „Vă plac gogonelele murate?", „Ţineţi cu Rapidul?", „Aţi plătit întreţinerea?", „Vă place Brahms?", „Credeţi în existenţa extramarţipanienilor?" aveau darul de a provoca hohote de rîs, făcîndu-mă să roşesc de ruşine. De-abia după ce m-am compromis total, unei marţipaniene bune la suflet i s-a făcut milă de mine şi mi-a explicat că aceste întrebări sînt stupide şi inutile, pentru că la ei totul e scris pe nas. Mărimea, lungimea, forma, felul cum sînt dispuse diversele pete colorate indică fără greş capacitatea individului, valoarea lui şi la o măsurare exactă a nasului se poate stabili fără drept de apel funcţia pe care merită s-o primească, încadrarea, gradaţia, primele, premiile, gratificaţiile, decoraţiile. Nimeni nu poate să ocupe un post pentru care nu e corespunzător, nu poate lua locul altuia, nu poate să obţină postul prin bani, prin relaţii de familie, prin schimb de servicii, pentru că totul este scris pe nasul lui. Din acelaşi motiv marţipanienilor nici măcar nu li se cere să prezinte o autobiografie la angajare, nu trebuie să completeze nici un fel de formulare. Copiii şi tinerii nu trebuie să-şi bată capul să afle ce aptitudini şi ce talente au, nu pot să viseze cai verzi pe pereţi. După relieful organului olfactiv, după felul cum sînt colorate diferitele regiuni ale acestuia se pot stabili cu exactitate aptitudinile, profesia optimă, eventualul talent pentru literatură, muzică, pictură, film, oratorie, sculptură, teatru de marionete, pentru un anumit instrument muzical, tehnică, cercetare ştiinţifică, politică (şi pînă la ce nivel), dacă merită să facă parte din Camera lorzilor, guvern, parlament, senat, instituţiile de salvgardare. Poate n-o să mă credeţi, dar pe nas stă scris ca într-o carte ce fel de caracter are respectivul sau dacă nu posedă deloc, dacă e sincer sau mincinos, demagog, oportunist, carierist; tot nasul decide ce fel de femeie (sau, respectiv, bărbat) i se potriveşte şi în felul acesta logodnele sau nunţile au loc numai după o prealabilă şi îndelungată studiere a nasurilor.


        Datorită acestor nasuri minune, în Marţipania, nu este posibil ca un incapabil să fie numit şeful unor oameni inteligenţi, ca el să le dea dispoziţii nasoale, să nenorocească întreprinderea, să amărască viaţa fiecărui subaltern şi să-l ducă la disperare, beţie, droguri, practici mistice, să-l aducă în situaţia de a-şi lua lumea-n cap, de a-şi bate copiii, de a se certa cu vecinii, de a juca la ruletă, de a merge în mîini, de a face ca trenul, de a-şi lua amante tinere, de a consulta ghicitori, de a studia zodiacul, oracolele, de a vorbi aiurea în tramvai, de a învăţa să ţeasă intrigi, să ducă şi să aducă vorbe, să cînte în cor, să viseze toată noaptea avansări şi să se trezească dimineaţa cu gura amară şi să-i vină să se arunce pe fereastră la gîndul că azi iar va da ochii cu idiotul, cu cretinul, că acesta iar va ţipa la el ameninţîndu-l că-l dă afară, să simtă cum se prosteşte pe zi ce trece. Şi atunci cînd în sfîrşit s-a liniştit, pentru că lucrurile au intrat pe făgaşul lor firesc, adică el, subalternul, a devenit mai prost decît şeful său de birou, tocmai atunci şeful este avansat şi în locul lui vine altul şi mai incapabil, aşa că omul nostru trebuie să depună noi eforturi, s-o ia din nou de la capăt, să se tîmpească din nou, să facă iar ca trenul, ca vaporul, ca trotineta, ca iaurtul şi ca orice, şi tot aşa pînă iese la pensie, cînd scapă de calvar. Dar numai ziua, pentru că noaptea, în fiecare noapte se visează încă la birou, nevoit să-l asculte pe tembelul care i-a otrăvit viaţa şi toate astea pînă moare, dar nici în mormînt nu scapă pentru că şi de acolo, din groapă, trebuie să-l mai asculte o dată pe şeful de birou vorbind cu multă durere despre fostul său subaltern. În Marţipania aşa ceva este de neconceput.
        Pe această planetă nici în armată nu se întîmplă fenomene nedorite. Gradele se acordă după criterii ştiinţifice foarte precise, adică după conformaţia nasului. De asemeni, în teatre actorii nu se luptă ca disperaţii pentru roluri, pentru că pe nasul fiecăruia stă scris foarte exact ce roluri poate interpreta.
        Sigur că nasurile nu rămîn pe loc, evoluează, involuează, îşi schimbă culoarea, cresc sau descresc, se lăţesc sau se îngustează şi din această cauză o actriţă capabilă să interpreteze ieri rolul Ofeliei sau Julietei se pomeneşte că pe nasul ei apar alte roluri, de doică, de exemplu. De asemenea, crescîndu-le nasurile, sublocotenenţii sau locotenenţii sînt avansaţi automat prin ordin de zi, care specifică evoluţia respectivă; sau în cazurile inverse, cînd unui căpitan sau unui maior îi cade nasul sau i se scurtează sau i se schimbă forma, culoarea, nuanţele diferitelor zone nazale, acesta este în mod automat retrogradat şi nimeni nu se supără, pentru că în Marpţipania toată lumea îşi cunoaşte lungul nasului. Este adevărat că se întîmplă şi cazuri cînd unii îşi fac pe ascuns operaţii estetice, dar înşelătoria este repede dezvăluită şi delincventul pedepsit prin scurtarea nasului, aşa că foarte rar mai îndrăzneşte cineva să-şi ia nasul la purtare. Există şi persoane care încearcă să-şi inducă în eroare conmarţipanienii, ridicîndu-şi nasul, purtîndu-l pe sus, în aşa fel că nici nu le mai ajungi la nas. Unii, mai ingenioşi, poartă un soi de sutiene transparente, aproape invizibile (aduse prin contrabandă) cu care îşi ridică nasul, alţii, mai ales femeile, şi-l fardează în culori fistichii, încît e nevoie de aparate de control extrem de perfecţionate pentru ca să-ţi poţi da seama de adevăr.


        În lumea artelor şi a literelor nu mai există dispute sterile, polemici veninoase, tabere, grupări, bisericuţe, găşti, nimeni nu mai ţipă că e cel mai mare scriitor, cel mai genial, odată ce pe nasul lui scrie clar dacă are talent şi dacă da, cantitatea exactă; anumite pete colorate indică geniul, deci nu poate exista nici un dubiu, nici un geniu neînţeles; premiile literare nu se dau pe prietenie, ci pe nas. În felul acesta istoriile literare sînt întocmite după cele mai stricte criterii ştiinţifice, fiecare scriitor ocupînd exact atîtea pagini sau rînduri cîte are dreptul. De asemenea, cronicile dramatice, literare, muzicale, plastice, cinematografice nu mai pot fi pătimaşe, arbitrare, subiective, calificativele nu se mai dau după ochi, ci după nas.
        De prisos să mai menţionez absenţa genului poliţist din literatură şi cinematografie, şi aceasta deoarece în Marţipania este imposibilă comiterea oricărui delict; anumite pete trădează pe făptaşi, complici şi chiar pe autorii morali, munca detectivilor devenind inutilă. Nu e nevoie de cercetări, interogatorii, percheziţii, deducţii, reconstituiri, confruntări, cîini poliţişti, amprente digitale, mucuri de ţigară, alibiuri, urmăriri şi jocuri de-a v-aţi ascunselea prin poduri, depozite părăsite sau acoperişuri de zgîrie-nori, odată ce toate informaţiile sînt oferite pe tavă, pardon, pe nas.
        Minunată planetă este această Marţipania! Dacă cineva dintre dumneavoastră vrea s-o viziteze pentru a se convinge de adevărul spuselor mele, îi stau la dispoziţie cu cea mai rnare plăcere ca să-i indic locul pe bolta cerească, itinerarul exact, orarul rachetelor şi farfuriilor zburătoare, cele mai bune legături, la ce agenţie să-şi reţină bilet, ce să-şi ia pentru drum, ce se caută şi ce se poate cumpăra avantajos. În rest, n-aveţi de ce să vă temeţi: nasurile dumneavoastră nu trădează nimic, sînt fidele şi discrete, aşa că ajunşi acoto, puteţi să vă laudaţi în voie, să vă luaţi nasul la purtare şi să-l ridicaţi oricît de sus...

(Perpetuum comic ’84, pag. 98)