Filmare

        Citim adeseori în convorbirile redactorilor cu regizorii de film, că acestora nu le place să respecte scenariul şi se bucură nespus de mult atunci cînd în cutare sau cutare situaţie actorii se comportă sui generis, adica improvizează. În felul acesta totul pare mult mai viu, mai viabil, mai posibil şi, deci, mai verosimil.
        Din simplă curiozitate m-am deplasat pînă la Studioul Filmului Literar, unde regizorul Zoro-Geni-Genius tocmai turna o scenă din Othello. Acest regizor şi-a cucerit celebritatea prin aceea că obişnuieşte să-i îndemne pe actori la improvizaţie.
        — Copii, se adresă el protagoniştilor, în clipa intrării mele în studio — acum urmează momentul acela în care unul, cum îi zice... da, Othello, o dă gata în pat pe adormita Desdemona. Vă rog frumos, copii, uitaţi de textul literar al ăluia, cum îi zice... hm... Shakespeare, şi rostiţi replicile aşa cum sînteţi cînd vă apucă o criză de gelozie! Gata? Putem începe?
        — Putem, răspunse Karol Lotringay. Şi, apropiindu-se de adormita Desdemona, începu: Soileşti, mititico, ori numai te prefaci?
        — Excelent! îl lăudă regizorul. Excelent! Dă-i înainte! Spune ce-ţi trece prin minte.
        — Ei drăcie, am uitat să plătesc telefonul.
        — Bine, să lăsăm asta şi să mergem mai departe! Nu uita de situaţie. În odaie nu pîlpîie decît flacăra lumînării. Desdemona doarme. De obicei cum îţi trezeşti soţia?
        — Înţeleg, replica Othello — Karol Lotringay, şi în clipa următoare răcni cît îl ţineau bojocii: Scoală-te, scoală-te, Ecateriino şi dă-mi paltonul să mă-nvelesc!...
        — Asta ce vrea să fie?
        — Cum ce vrea să fie? Vreau ca Desdemona să se trezeazscă. Soţia mea se trezeşte ori de cîte ori mă întorc acasă spre dimineaţă bine dispus, şi-i cînt cîntecul ăsta...
        — În regulă. Pentru început merge. Dar să încercăm ceva mai bun.
        — Dacă vrei, pot să cînt: Trei zile m-au cîntat, dar de mine tot n-au dat... Dacă nici cu asta nu se trezeşte micuţa, atunci nu se mai trezeşte niciodată.
        — În regulă. Perfect. Acum e rîndul tău Desdemona!


        Erna Dögölimlsky (numele e cam greu de pronunţat), dar iubitorii micului ecran îl vor învăţa, fără doar şi poate), se săltă în capul oaselor şi spuse:
        — Acum se vine acasă, beţivanule?
        Şi Othello:
        — Ascultă, Desdemona, aseară te-ai...
        — Nu. Am fost de-am jucat canaste la familia Zimmermann.
        — Asta e! izbucni entuziasmat regizorul. Acum povestea începu să se contureze. Improvizaţi, copii, improvizaţi! Daţi-i drumul.
        — Tu vrei să mă omori? întrebă Desdemona, Erna Dögölimlsky, aşezîndu-se pe marginea patului.
        — Pe dracu’. Vreau să mă culc, că-s frînt de oboseală. Mîine dimineaţă, la prima oră, am un sincron.
        — Da, dar mie oricum mi-e teamă. Ai ochii umflaţi şi bulbucaţi şi eu, eu sînt inocentă...
        — Nu fii caraghioasă, Erna...
        — Nici o Ernă! interveni regizorul răcnind. Desdemona! Pricepi?! Des-de-mo-na!
        — S-ar putea ca aia să fi fost cinstită, dar Erna... ţinu să menţioneze Karol Lotringay-Othelio, şi se grăbi să adauge: Eu trebuie să ştiu mai bine, nu crezi?
        — Gura! isprăveşte cu povestea asta! Şi să mergem mai departe.
        — Ce urmează? Aha, ştiu... Cu cine ţi-ai petrecut duminica la Balaton? Nu cumva cu Iogi?
        — Nu, cu doctorul Emanuel Reinersky.
        — Şi-acum ce fac?
        — Cum ce faci? O gîtui.
        — Omoară-mă mîine! Vreau să mai apuc dimineaţa.
        — Păi dacă o mai întinzi aşa...
        — Măcar o jumătate de ceas.
        — Gata, m-am dus. Povestea nu suportă nici o amînare.
        — Ei, hai, dă-mi şi tu un mic răgaz. Cît să mă închin!
        — E prea tîrziu!
        — Stop! interveni Zoro-Geni-Genius. Asta-i din ăla, cum îi zice... Shakespeare. Nu ţineţi seama de textul original! Continuaţi.
        — Vrei să mă gîtui?
        — Nu! Să te înec! Într-o lingură cu apă! Unde-i lingura?
        — Mîine o s-o ai, îl asigură regizorul. Alo, producţia! S-aude?! Mîine să avem aici o lingură! Plină cu apă! Nu uitaţi!
        — Mîine cînd o să avem aici o lingură, te înec într-o lingură cu apă! zbieră ca un bezmetic Karol Lotringay-Othello.
        — Aţi fost nemaipomeniţi! Colosali! se entuziasmă din nou regizorul. Mîine luăm totul încă o dată de !a început şi pe urmă îi dădu bătaie. Unde-i autorul?
        — A murit în 1616.
        — Perfect. În cazul ăsta nu-l mai trecem pe generic. Ajunge dacă scriem: Scenariul — Zoro-Geni-Genius, după o temă străină. Numele meu e cunoscut în branşă, pe cînd al ăluia, cum îi zice... Shakespeare, cine să-l cunoască?

În româneşte de JEAN GROSU

(Perpetuum comic ’84, pag. 185)