Un scaun tapisat, dansînd ca o balerină, bîrfea într-un colţ cu o canapea:
— E „făcut" şi azi bufetul nostru. Nu vezi cum se clatină?...
— „Făcut" e puţin spus! E turtit de-a binelea. Dar e şi cam sărit din balamale.
— Mie să-mi plesnească chinga de nu i-o spun de la obraz. M-am săturat să mai convieţuiesc în aceeaşi sufragerie cu un bufet cu două feţe şi care pe deasupra se mai şi clatină.
— Hei, bufetule!... Ce-ai băut azi?...
— „Adio... masă", replică bufetul. Şi ca o confirmare, masa îşi dădu obştescul sfîrşit, împrăştiindu-se zgomotos cu picioarele răsfirate în cele patru puncte cardinale.
N-am mai putut răbda. Am dat buzna în sufragerie şi am aprins lumina. Ca un huhurez în toiul nopţii, am cercetat piesă cu piesă mobila cumpărată în aceeaşi zi de la un magazin cu „recondiţionate". Pe undeva toată lumea avea dreptate. Pe suprafaţa neagră şi lăcuită a bufetului apăruseră pete argintii, uşile erau ieşite din balamale, iar picioarele i se clătinau. Scaunele aveau tapiseria inegală, chingile rupte şi picioarele de... balerină. Da, de balerină în focul dansului. Cît despre canapea, săraca, era dezlipită „pe ici pe colo şi anume în părţile esenţiale".
Am reclamat cazul magazinului de la care cumpărasem mobila recondiţionată. Responsabilul mi-a dat asigurări ferme că... nu sînt singurul client care reclamă şi, ca să mă consoleze, mi-a spus că sînt oarecari şanse să vină un specialist la faţa locului. Auzind că nu sînt singurul cumpărător care reclamă, m-am simţit la început întrucîtva jignit; aveam impresia că într-un fel sînt desconsiderat. De ce adică mă bagă în aceeaşi oală cu toată lumea, cînd mobila mea era cea mai „recondiţionată" mobilă ce s-a putut vreodată cumpăra? Mi-am spus apoi că, probabil, şi ceilalţi confraţi în suferinţă gîndesc la fel şi, fiind un spirit competitiv, ca să-mi disput întîietatea, m-am adresat unuia care venise „cu totul întîmplător" să reclame pentru a zecea oară:
— Sîc, eu am cea mai deteriorată mobilă!
Mi-a rîs în nas, apoi a plecat pentru a reveni, probabil, „cu totul întîmplător" să reclame pentru a unsprezecea oară.
Ura, a sosit specialistul să-mi recondiţioneze mobila recondiţionată!
Nu cred că s-a pomenit cîndva, undeva, harababură mai grozavă ca în sufrageria mea. Specialistul m-a dat deoparte şi a zis cu emfază:
— Lăsaţi pe mine! Fac eu toată treaba.
A răsturnat bufetul, şi cu joagărul i-a retezat un picior. Contemplîndu-şi apoi satisfăcut opera, a declarat plin de importanţă:
— Am făcut o lucrare de artă. Unică!...
Eu am rămas năucit, ca în faţa unei picturi suprarealiste. Ce ţi-e şi cu arta asta, domnule! Greu o înţelegi dacă nu-i simţi chemarea. Acum bufetul nu se mai clătina. Mă clătinam eu. Bufetul era şchiop de-a binelea, dar probabil că aşa se „poartă".
După aceea a crăpat cu o iscusinţă demnă de invidiat piciorul unui scaun. Apoi a potrivit lîngă crăpătură un piron şi... a izbit cu sete, turtindu-şi cu ciocanul arătătorul mîinii stîngi. De durere a început să joace tontoroiul prin sufragerie şi, din întîmplare, a scăpat ciocanul pe piciorul meu. În atare situaţie mi-a fost imposibil să mai înţeleg chemarea artei şi cu toată opoziţia, l-am dat afară.
***********************************************************
Am reclamat din nou cazul magazinului şi din nou am primit asigurări că-mi vor trimite un specialist care-mi va repara artistic mobila recondiţionată. Îngrozit, am părăsit în grabă unitatea şi mi-am zăvorit cu grijă uşa apartamentului.
De atunci stau sub şapte lacăte deoarece încă nu m-am ridicat la înălţimea înţelegerii artei pure.
(Perpetuum comic ’84, pag. 248)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu