Cumătrul Gheorghe, un consătean de-al meu din Strîmbeni, în vîrstă cam de cincizeci de ani, se întorcea într-o zi acasă cu trenul de la Timişoara. Intră în compartiment, se aşeză într-un colţ, îşi trase căciula peste ochi şi începu să sforăie ca o locomotivă. După vreo douăzeci şi cinci de minute, punctual ca niciodată, trenul se puse în mişcare. Scurt timp după aceea, se înfiinţă şi conductorul, îl trezi amabil şi-i ceru biletul de tren.
— Ia-o mai încet, cumetre, spuse buimăcit, despre ce-i vorba?
— V-am cerut biletul de tren!
— Ah, da, biletul de tren! O clipă.
Gheorghe începu să se buzunărească, să scotocească peste tot, biletul nicăieri. Disperat, se uită la conductor: Vă rog să mă scuzaţi, nu ştiu ce am făcut cu biletul ăsta afurisit. Cînd m-am urcat l-am mai avut, să fiu al naibii!
— Unde cobori dumneata? îl iscodi ceferistul.
— Eu? La Strîmbenii de Vale.
— La Strîmbeni, deci la a cincea staţie. Caută-ţi pînă atunci biletul, altfel trebuie să te amendez. Mă-ntorc.
— Da, da, îl caut şi sînt sigur că o să-l găsesc!
Conductorul zîmbi şi plecă, iar Gheorghe îşi trase din nou căciula peste ochi şi dormi mai departe. La scurt timp, omul de ordine se prezentă iarăşi: „Cum îi, ai găsit biletul?"
Gheorghe cam încurcat: „Încă nu, dar l-am căutat tot timpul, credeţi-mă!"
— Atunci, mai caută! Plec, dar revin!
De data asta, Gheorghe nu mai dormi. Nervos, se tot uită pe fereastră, iar în clipa în care trenul frînă, sări jos ş-o întinse, ca să dispară cît mai repede după clădirea gării. Deodată auzi din fereastra vagonului vocea conductorului:
— Hei, cumetre, ştii că biletul ţi-l băgaseşi în borul căciulii. L-am observat imediat, dar am vrut să te sîcîi puţin. Este că nu te superi?
— Da de unde, am ştiut şi eu. Dar nu puteam să-ţi spun că e biletul de săptămîna trecută.
Pînă ce conductorul îşi reveni şi reuşi să strige: „Ţine-ţi-l!", Gheorghe dispăru după clădirea gării, iar trenul se puse în mişcare.
În româneşte de ERWIN LESSL
(Perpetuum comic ’84, pag. 127)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu