Dimineaţa, la ora cinci, a sunat deşteptătorul. Andrei sări din pat de parcă l-ar fi stropit cineva cu apă rece. Avea timp suficient pentru a-şi urma fiul şi soţia plecaţi cu o zi înainte, dar tot era neliniştit. Lîngă ceasul deşteptător găsi un bilet: „Dă drumul la magnetofon, dragule!"
Andrei se execută. O foarte plăcută melodie umplu încăperea. Apoi, de pe banda de magnetofon vocea duioasă a soţiei: „Bună dimineaţa, dragul meu, cum ai dormit?"
— Ei, cum să dorm? Ca deobicei, mormăi el şi-şi aprinse o ţigară.
„Stinge ţigara! îi porunci magnetofonul. Deschide fereastra şi uşa, scoate plapuma şi cearceaful şi întinde-le pe frînghia din balcon!"
În balcon, o notă lipită de balustradă: „Aseară, precis că n-ai udat florile. Fă-o acum!"
Andrei se duse în bucătărie, după apă. Deasupra aragazului, alt bilet: „După ce iei micul dejun, speli bine vasele şi le pui la loc!"
— Bine, bine! şuieră printre dinţi Andrei. Am să le spăl.
Din sufragerie, vocea de pe banda de magnetofon îl chemă imperativ: „Vino încoace, lasă meditaţiile!" Alergă într-o fugă acolo, ca să afle: „Să nu foloseşti pentru jumări mai mult de două ouă. Ai cam început să te îngraşi..."
Şi din nou încăperea se umplu de o muzică veselă. După cîteva minute melodia făcu loc altor îndrumări: „Adu plapuma şi cearşaful, fă patul. Închide uşa şi fereastra dinspre balcon. Dă puţin cu aspiratorul pe mocheta din hol".
— Dă puţin pe mocheta din hol, repetă, cu ciudă, Andrei. Şi mai ce?! se răsti furios, dînd drumul aspiratorului.
„Ajunge! îi porunci magnetofonul. Acum, îmbracă-te. Ia-ţi o cămaşă curată şi cravata cea nouă!"
În dulapul cu haine, un bileţel prins cu o agrafă: „Să aduci cu tine tranzistorul şi să nu uiţi aparatul de ras".
Pe fundul valizei, o coajă albă, pe care scria cu litere mari, roşii: „Întoarce-te în cameră! Ai uitat ţigara aprinsă!"
Andrei luă ţigara, mai trase un fum şi o stinse. Magnetofonul continuă: „Cînd ai făcut jumările de ouă, a sărit puţin ulei pe aragaz. Curăţă-l, inimioara mea!"
Cît a curăţat aragazul, în camera alăturată răsună aceeaşi muzică foarte plăcută. Apoi, o nouă directivă: „Controlează dacă toate robinetele sînt închise, dă-i de mîncare canarului şi schimbă-i apa. Nu uita banii şi buletinul de identitate. Închide magnetofonul. Drum bun, dragă. Te aşteptăm cu nerăbdare!"
Pe uşa de la intrare, în dreptul clanţei, alt bilet: „Încearcă yala, vezi dacă ai închis-o bine!"
În sfîrşit, iată-l ajuns la gară. Andrei puse banii pe masa ghişeului şi se adresă casierului:
— Un bilet, vă rog.
Omul nu schiţă nici un gest.
— Vreau un bilet, repetă Andrei.
Casierul îl privi cu deosebită curiozitate:
— Unde călătoriţi? Pentru ce staţie doriţi bilet?
Surprins de întrebare. Andrei rămase stană de piatră. „Asta nu mi s-a indicat nicăieri" mormăi el. Aruncă ţigara, strivind-o cu călcîiul, de parcă ar fi vrut să găurească podeaua. Apoi vîrî banii în buzunar şi plecă.
Întors acasă, a făcut praf magnetofonul, dădu drumul pe fereastră canarului din colivie, scoase o sticlă cu coniac din bar şi, întins pe pat încălţat, trase o duşcă zdravănă, ţinînd ochii închişi. Treptat, îl cuprinse o ciudată linişte interioară. Era fericit!
Traducere de T. Cutlic
(Perpetuum comic ’82, pag. 113)
