— Alo, tovarăşul director?
— Da.
— Vă vorbesc prin telefon, deoarece aparatul video s-a defectat adineaori.
— Vă ascult.
— În legătură cu nepotul meu. Aş vrea să fie avansat.
— Imposibil!
— De ce?
— Pentru că nepotul dv. n-ar face faţă...
— Îl cunoaşteţi personal?
— Desigur. Cunosc în detaliu şi sub toate aspectele pe cei 250.000 de subordonaţi ai mei.
— Tovarăşe director, vă implor, vreau ca acest nepot să ocupe respectiva funcţie — ştiţi la care mă refer —, acesta e imperativul major al existenţei mele!
— Regret, stimabile, dar nu mai sîntem în secolul trecut...
— Aaa, păi să ştiţi că eu nu concep să fiu refuzat! Dau oricît!
— N-am ce face cu banii. Am spus clar: nu se poate!
— Dar dacă ar fi fost nepotul dv., s-ar fi putut?
— Nu!
— De ce?
— Pentru că nu am nepoţi. Şi, chiar dacă aş fi avut, nu l-aş fi favorizat.
— Deci, nu se poate?
— Nu!
— Sub nici o formă?
— Sub! Şi nu mai insistaţi, că e inutil. La noi, principiul omul potrivit, la locul potrivit, e sfînt!
— Dacă-i vorba pe-aşa, află că nici dumneata nu eşti bun de director. Locul cel mai potrivit ar fi la un chioşc cu răcoritoare
— Indelicateţea dumitale mă amuză şi-mi cer scuze că nu te pot insulta.
— Cum, nu te înfurii?
— Nu.
— Ia te uită! Dar eu vreau să te înfurii, pricepi? Vreau să mă deconectez.
— Nu mă înfurii niciodată.
— Ei bine, atunci află că am să plătesc martori mincinoşi, am să-i pun să declare că ai participat la chiolhanuri pe spezele mele, că mi-ai pretins mită, că eşti un escroc, un imoral şi că umbli cu nevestele altora! Ei, ce mai zici, nici acum nu te înfurii?
— N-ar fi logic.
— Nici dacă te trimit la dracu?
— Nici. Sincer să fiu, mă amuză. Nu pot decît să te compătimesc...
— Poftim, eu simt că pleznesc de nervi şi dumneata te amuzi, ba mă şi compătimeşti pe deasupra!
De la celălalt capăt al firului se auzi, în continuare:
— Află că o să pun la bătaie toată averea mea, numai să te distrug! Am să-i ofer directorului general o sumă fabuloasă şi n-am să mă las pînă nu te destituie!
— Ha, ha, ha! Eşti foarte nostim!
— De ce rîzi, directore? De ceeee?!
— Pentru că nici directorul general nu are ce face cu banii. Este tot un robot electronic, ca şi mine!
(Perpetuum comic ’82, pag. 212)
