— Ce e, colonele?
— Unul dintre soldaţii noştri, dacă-mi permiteţi să raportez, în urma unei indigestii a vomitat trei corbi. Vii.
— S-ar putea să fie o greşeală.
— Nu, domnule general. Sînt trei corbi!
— I-ai văzut dumneata?
— Nu.
— Cine te-a informat?
— Comandantul Epaminondas.
— Spune-i să vină pînă la mine şi între timp voi transmite ştirea.
— Imediat, domnule general!
*
— Comandant Epaminondas, ce-i cu povestea celor trei corbi expectoraţi de unul dintre soldaţii noştri?
— Trei corbi? Eu ştiu doar de doi...
— Mă rog, ce-i cu ei?
— Foarte simplu, domnule general. Soldatul Panteleon şi-a lăsat o logodnică în satul său, o bruneta dată naibii. Ce mai ochi, domnule general, ce mai gură! Privire ştrengărească, zîmbet jucăuş, talie zveltă...
— Comandant!
— Prezent, domnule general!
— Fii scurt şi omite orice amănunt de prisos.
— La ordin, domnule general!
— Ce s-a întîmplat cu corbii?
— S-a întîmplat cam aşa: tînărul era trist din cauza tristei despărţiri şi nu voia să vină la sala de mese şi nici nu mînca nimic. N-a trecut mult şi s-a îmbolnăvit, a icnit şi... doi corbi... cum aţi auzit.
— Cine te-a informat?
— Căpitanul Aristofanes.
— Să isprăvim odată! Spune-i să vină urgent la mine.
*
— Căpitan Aristofanes, cîţi corbi a vomat soldatul Panteleon?
— Unul, domnule general.
— Întîi mi s-a spus trei, pe urmă doi...
— Nu, domnule general. Din fericire, n-a fost decît unul. Dar şi cu unul, cazul pare neobişnuit.
— Aşa gîndesc şi eu.
— Un corb, domnule general, n-are nimic deosebit dacă-l considerăm din punct de vedere zoologic. Ce este corbul? Să nu-l confundăm cu corbul european, domnule general, care este acel corvus corax al lui Linné. Specia pe care o cunoaştem aici este inclusă în familia numeroasă a răpitoarelor de zi şi eu sînt convins că este vorba de adevăratul şi legitimul Sarcoranfus, avînd în vedere că în jurul bazei ciocului are anumite semne prin care se deosebeşte de vultur papa, de catartus şi chiar de însuşi californianus. Diferă, cu toate acestea, părerile foarte culte ale zoologilor asupra denumirii de vultur aura.
— Să revenim la subiect. Ce e cu corbul lui Panteleon?
— Este adevărat, domnule general.
— L-ai văzut?
— Nu, domnule general, însă am aflat de la locotenentul Pitagoras.
— Foarte bine. Vreau să-l văd imediat pe locotenentul Pitagoras.
*
— Locotenent Pitagoras, ce ştii despre corbul lui Panteleon?
— Deoarece corbul cu pricina nu este corb întreg, ci doar o aripă...
— O aripă?
— Eu n-am văzut-o, domnule general, ci sergentul Esopo. El e autorul ştirii.
— Ah, o să înnebunesc! Să vină la mine sergentul Esopo!
*
— Sergent Esopo, ce-i cu soldatul Panteleon?
— E bolnav, domnule.
— Ce are?
— Stări de vomă, domnule general.
— De cînd?
— De azi noapte, domnule general.
— Şi cu aripa de corb, ce-i?
— N-a fost vorba de nici o aripă, domnule general.
— Nemaipomenit. Dacă n-a fost nici o aripă de corb, cum ai relatat ştirea?
— Mă iertaţi, domnule general, dar eu, de mic, cunosc o poezie care zice despre o fetiţă că are părul ca pana corbului...
— Şi?
— Cînd i-a fost rău soldatului Panteleon am spus că s-a facut negru la faţă, ca pana corbului... Speriat, am alergat să aduc faptul la cunoştinţă domnului căpitan Aristofanes, dar n-a auzit cuvîntul „faţă" şi a dus vestea cu corbul, mai departe, la domnul comandant Epaminondas care l-a anunţat, mai departe, pe domnul colonel Anaximodos, care...
— Deajuns, nerodule. Ieşi!
Apoi, bravul general îşi dădu o palmă peste frunte şi spuse:
— Bună treabă am făcut! Cred că în comunicarea mea va trebui să pun cinci sau şase corbi, fiindcă, oricum, e o extraordinară întîmplare de campanie, nu?
Traducere de Esdra Alhasid
(Perpetuum comic ’82, pag. 229)
