Sticla

Surprins de-o ploaie deasă de alice,
Un iepure se-ascunse-n pădurice,
Unde dădu într-un tîrziu
Peste o sticlă plină cu rachiu.
Crezînd că-i apă, degustă un pic
Şi jos, în iarbă, animalul mic
Căzu trăznit, visînd întîmplător
Că fugăreşte el pe vînător.

În pădurice se-abătu apoi
O vulpe singură, fără vulpoi.
Ea, cum văzu în frunzele lucioase
Pe iepure trăgînd la aghioase
Alăturea de sticla încă plină,
Rînji: — Să beau din apa cristalină!
Dar cum gustă, o luă Morfeu în braţe,
Visînd că-i paznic la găini şi raţe.

Veni în pădurice-ntîmplător
Şi-un urs în căutare de izvor.
Dădu ea, matahala, un ocol
Jivinelor care dormeau pe sol
Şi toată sticla plină-ntr-un minut
O văduvi de-ntregul conţinut.
Iar după-aceea ursul în putere
Visa cum îi aduc albine miere.


Fugit din circ, un leu bătrîn în ani,
Fiindcă nu mai valora doi bani,
Găsi pe ceilalţi la orizontală
Alăturea de-ntreaga sticlă goală.
Flămînd cumplit de lungul drum parcurs,
Îi devoră pe vulpe şi pe urs,
Dar îl lăsă pe iepuraş în pace
Pînă ce iarăşi foame i s-o face.

Se deşteptă şi iepurele-n zori
Şi dînd cu ochii lui cercetători
De cele două blănuri nu de mult lăsate
De leul hămesit pe înserate,
Ţinu să-şi spună: — Bravo! Dai pe gît
Puţin rachiu şi, gata, faci urît
Şi dintr-un iepuraş modest, banal,
Devii cel mai feroce animal!

(Perpetuum comic ’83, pag. 229)