Mai tîrziu m-a preocupat deplasarea plăcii tectonice aflate la vest de marea falie ce străbate California. M-am îngrozit cînd am aflat că ea nu s-a deplasat spre nord cu 400 de mile în ultimele 15 milioane de ani, ci cu 750 de mile în ultimele 100 de milioane de ani! Dar după ce m-am liniştit, am început să studiez o problemă scăpată printre degetele primilor 2384 de savanţi mai importanţi din lume, şi anume rolul periei în Evul-mediu.
La prima vedere, chestiunea aceasta ar fi simplisimă şi oricine ar fi tentat să se oprească la aspectul cel mai la îndemînă, adică la periatul operat de serv asupra seniorului său. Ei bine, nu! Cel mai important periat, dupa opinia mea, nu a fost cel al armurilor, confundat de unii cercetători neatenţi cu lustruitul, deşi lustrul armurilor este îndeobşte cunoscut că se obţine prin frecare, cu ajutorul unei cîrpe moi sau cu o bucată de piele de căprioară. Prin periere, armura era curăţită de praf şi de alte impurităţi depuse pe metal în diverse ocazii. Adevăratul periat, periatul principial, artistic, educativ şi cu un rol sedativ sau reconfortant, antidepresiv, era periatul prin vorbe. Seniorul periat accepta cu plăcere acel mesaj plăcut de cuvinte şi treptat pierdea simţul măsurii, crezîndu-se grozav. Ceea ce trebuie reţinut este ca peria, ca obiect, n-a jucat în Evul-mediu absolut nici un rol. Se crede ca nici n-ar fi existat. Se pare că a fost inventată mult mai tîrziu de un consătean de-al meu, căruia îi plăcea să facă derivări.
(Perpetuum comic ’83, pag. 168)
