Venise primăvara, blondă, parfumată şi moale, ca o pîine scoasă din Cuptorul de aur. Primdoro, aşa s-ar fi cuvenit s-o numesc, dacă n-aveam de rezolvat nenorocita aia de statistică trimestrială. Fiindcă, spre deosebire de alţi şefi de instituţii similare, al meu nu obişnuieşte să împingă deciziile în sus, ci în jos. Ca să fiu mai pe înţelesul dumneavoastră: eu am sarcina să verific datele centralizate, să le corelez, să le pun de acord cu planul, iar el, după ce întreabă „cît?" şi eu îi răspund „2,5 la sută", aprobă din cap, satisfăcut, contrasemnează şi trimite raportul unde trebuie. 2,5 la sută peste este procentul lui preferat — optim, cum îi place să spună —, adică nici prea mare, ca să nască invidii, nici rotund, ca să trezească bănuieli.
Însă nu vă închipuiţi cîtă bătaie de cap, cîte ore de muncă pe brînci cheltuiesc eu pentru acest 2,5 la sută. Care, mort-copt, e musai să iasă. Taie de colo, lipeşte dincolo, aproximează, preliminează, estimează... Îţi trebuie imaginaţie, nu glumă! Bineînţeles că pentru o asemenea treabă delicată am fost dotat cu un calculator mini, marca „Sonny", pe care, ca să-l deosebim de celălalt, multioperaţional de aceeaşi marcă, l-am botezat „Sonny-Baby".
În amintita zi de primăvară despre care vă povestesc, procentul de 2,5 la sută peste nu voia să se dea pe brazdă cu nici un chip. Fracţiile, radicalii şi zecimalele se zbenguiau pe ecranul calculatorului, de parcă intraseră în călduri.
Însă nu vă închipuiţi cîtă bătaie de cap, cîte ore de muncă pe brînci cheltuiesc eu pentru acest 2,5 la sută. Care, mort-copt, e musai să iasă. Taie de colo, lipeşte dincolo, aproximează, preliminează, estimează... Îţi trebuie imaginaţie, nu glumă! Bineînţeles că pentru o asemenea treabă delicată am fost dotat cu un calculator mini, marca „Sonny", pe care, ca să-l deosebim de celălalt, multioperaţional de aceeaşi marcă, l-am botezat „Sonny-Baby".
În amintita zi de primăvară despre care vă povestesc, procentul de 2,5 la sută peste nu voia să se dea pe brazdă cu nici un chip. Fracţiile, radicalii şi zecimalele se zbenguiau pe ecranul calculatorului, de parcă intraseră în călduri.
— Hai, Sonny-Baby, vino-ţi în fire, nu te mai ţine de prostii — am şoptit eu, scrîşnit, gata să dau cu el de pămînt.
La care Sonny-Baby, turmentat de Primdoro, primăvara blondă, parfumată şi moale, ca o pîine scoasă din Cuptorul de aur, răspunde:
— Aşa nu mai merge. La naiba cu harababura din statistica ta! Aici, fiecare face ce vrea şi se fofilează cum poate...
— 2,5 la sută peste, procentul optim, nu-ţi cer nimic altceva, încerc să-l calmez, deşi aş fi preferat să-l internez la balamuc, ca să scăpăm amîndoi de obsesia acelei cifre ticăloase.
— Imposibil! ripostă el agresiv. Eu sînt calculator, nu prestidigitator.
— Fă, totuşi, un efort. De dragul meu...
Apăs din nou pe butoane, ceva mai deli¬cat, ca să-l înduplec să adune, să înmulţească şi să împartă datele centralizate pe care le primisem.
— Nu se corelează, crede-mă, oftează Sonny-Baby, extenuat. Ai nişte cifre scoase din burtă... Minus cu minus dă plus numai la algebră... Consultă-l şi pe Sonny-Big, că tot stă degeaba!
— Altădată nu făceai exces de principialitate! l-am luat la rost. Îţi vedeai de treabă, disciplinat, de unde apucăturile astea anarhice?! Te-ai ţicnit de-a binelea, pe cuvîntul meu!
Sonny-Baby şterge, ritos, cifrele de pe ecran. Îl jignisem, probabil, sau anulasem, apăsînd din greşeală pe butonul din stînga-jos, datele pe care le înghiţise a lehamite, ca pe nişte pilule amare. Am revăzut listele, verificînd cu minuţie fiecare coloană, încrucişînd procentele, punînd plus în loc de minus, sau invers, ca să iasă, în sfîrşit, parşivul de 2,5 peste. Bag toate astea în calcu¬lator, ferm convins că am găsit cheia problemei.
— 3,4 sub! mă anunţă, ironic, Sonny-Baby.
— Tinichea afurisită! l-am apostrofat, enervat la culme. Eşti un sabotor ordinar!
— Ordinator, mă corectă el cu obraznică sfidare, păstrînd pe ecran procentul de 3,4 sub.
— Te învăţ eu minte cum să te comporţi la locul de muncă! am continuat, privind pe fereastră, cu ură, la ziua aceea splendidă de primăvară, cu pomii daţi în floare şi cu cerul de sineală, ca un imens panou de afişaj. Hai cu mine la raport!
În starea de surescitare în care mă aflam, l-am înşfăcat pe Sonny Baby de pe masă şi am intrat val-vîrtej în cabinetul şefului, fără să iau în seamă protestele secretarei.
Acesta, de îndată ce dădu cu ochii de mine, zîmbi afabil şi spuse, arătîndu-mi cu un gest larg, de pictor decorator, peluza cu flori multicolore gata să sară peste balconul deschis şi să-i invadeze, cu aromele lor tulburătoare, hîrtiile de pe birou:
— Bravo! 2,5 la sută peste, nu?
— 3,4 sub! l-am informat eu iritat, punîndu-i calculatorul în faţă.
— Mda... Nu e bine, se întunecă el. Nu e bine deloc! accentuă, ridicînd degetul arătător în sus, semnificativ şi mustrător.
— Ştiu, dar aşa nu mai merge...
La care Sonny-Baby, turmentat de Primdoro, primăvara blondă, parfumată şi moale, ca o pîine scoasă din Cuptorul de aur, răspunde:
— Aşa nu mai merge. La naiba cu harababura din statistica ta! Aici, fiecare face ce vrea şi se fofilează cum poate...
— 2,5 la sută peste, procentul optim, nu-ţi cer nimic altceva, încerc să-l calmez, deşi aş fi preferat să-l internez la balamuc, ca să scăpăm amîndoi de obsesia acelei cifre ticăloase.
— Imposibil! ripostă el agresiv. Eu sînt calculator, nu prestidigitator.
— Fă, totuşi, un efort. De dragul meu...
Apăs din nou pe butoane, ceva mai deli¬cat, ca să-l înduplec să adune, să înmulţească şi să împartă datele centralizate pe care le primisem.
— Nu se corelează, crede-mă, oftează Sonny-Baby, extenuat. Ai nişte cifre scoase din burtă... Minus cu minus dă plus numai la algebră... Consultă-l şi pe Sonny-Big, că tot stă degeaba!
— Altădată nu făceai exces de principialitate! l-am luat la rost. Îţi vedeai de treabă, disciplinat, de unde apucăturile astea anarhice?! Te-ai ţicnit de-a binelea, pe cuvîntul meu!
Sonny-Baby şterge, ritos, cifrele de pe ecran. Îl jignisem, probabil, sau anulasem, apăsînd din greşeală pe butonul din stînga-jos, datele pe care le înghiţise a lehamite, ca pe nişte pilule amare. Am revăzut listele, verificînd cu minuţie fiecare coloană, încrucişînd procentele, punînd plus în loc de minus, sau invers, ca să iasă, în sfîrşit, parşivul de 2,5 peste. Bag toate astea în calcu¬lator, ferm convins că am găsit cheia problemei.
— 3,4 sub! mă anunţă, ironic, Sonny-Baby.
— Tinichea afurisită! l-am apostrofat, enervat la culme. Eşti un sabotor ordinar!
— Ordinator, mă corectă el cu obraznică sfidare, păstrînd pe ecran procentul de 3,4 sub.
— Te învăţ eu minte cum să te comporţi la locul de muncă! am continuat, privind pe fereastră, cu ură, la ziua aceea splendidă de primăvară, cu pomii daţi în floare şi cu cerul de sineală, ca un imens panou de afişaj. Hai cu mine la raport!
În starea de surescitare în care mă aflam, l-am înşfăcat pe Sonny Baby de pe masă şi am intrat val-vîrtej în cabinetul şefului, fără să iau în seamă protestele secretarei.
Acesta, de îndată ce dădu cu ochii de mine, zîmbi afabil şi spuse, arătîndu-mi cu un gest larg, de pictor decorator, peluza cu flori multicolore gata să sară peste balconul deschis şi să-i invadeze, cu aromele lor tulburătoare, hîrtiile de pe birou:
— Bravo! 2,5 la sută peste, nu?
— 3,4 sub! l-am informat eu iritat, punîndu-i calculatorul în faţă.
— Mda... Nu e bine, se întunecă el. Nu e bine deloc! accentuă, ridicînd degetul arătător în sus, semnificativ şi mustrător.
— Ştiu, dar aşa nu mai merge...
Şi am vrut să continui, pachet de nervi cum eram: „La naiba cu harababura asta de la noi, unde fiecare face ce vrea şi se fofilează cum poate... Cifrele primite sînt scoase din burtă, nu se corelează, minus cu minus nu poate da plus, că statistica nu-i algebră. Ar trebui să..." Însă el, şeful, mă privi într-un fel ciudat:
— Ce-i cu dumneata, vino-ţi în fire, omule, de cînd ai început să te ţii de prostii?!" Şi înainte ca eu să deschid gura, reluă de acolo, de la „nu e bine deloc":
— Datele trebuie interpretate, dragul meu, luăm în calcul şi rezervele încă nefolosite, le preliminăm, mă mir că n-ai înţeles acest lucru pînă acum. Uite cum procedezi...
A vorbit preţ de o jumătate de oră şi pe măsură ce vorbea eu îl ascultam din ce în ce mai absorbit, eram ca de pe altă lume, dovadă că în loc să-l opresc şi să-i spun ce aveam de spus — că pentru asta venisem, nu? —, am scos din buzunar carneţelul şi am început să notez cuvînt cu cuvînt, nu care cumva să pierd vreuna din ideile lui ce se înşirau ca nişte mărgele.
— Şi acum, la treabă! încheie. 2,5 la su¬tă peste, nu-ţi cer nimic altceva. Vreau, ca întotdeauna, să fim realişti. Înţelesu-m-ai?
Dau să mă retrag, întrucît era limpede ce aveam de făcut, şi cînd să iau calculatorul de pe biroul şefului, ce credeţi?
Sonny-Baby arăta, pe ecranul său minuscul, 2,5 la sută peste!
(Perpetuum comic ’82, pag. 10)
— Ce-i cu dumneata, vino-ţi în fire, omule, de cînd ai început să te ţii de prostii?!" Şi înainte ca eu să deschid gura, reluă de acolo, de la „nu e bine deloc":
— Datele trebuie interpretate, dragul meu, luăm în calcul şi rezervele încă nefolosite, le preliminăm, mă mir că n-ai înţeles acest lucru pînă acum. Uite cum procedezi...
A vorbit preţ de o jumătate de oră şi pe măsură ce vorbea eu îl ascultam din ce în ce mai absorbit, eram ca de pe altă lume, dovadă că în loc să-l opresc şi să-i spun ce aveam de spus — că pentru asta venisem, nu? —, am scos din buzunar carneţelul şi am început să notez cuvînt cu cuvînt, nu care cumva să pierd vreuna din ideile lui ce se înşirau ca nişte mărgele.
— Şi acum, la treabă! încheie. 2,5 la su¬tă peste, nu-ţi cer nimic altceva. Vreau, ca întotdeauna, să fim realişti. Înţelesu-m-ai?
Dau să mă retrag, întrucît era limpede ce aveam de făcut, şi cînd să iau calculatorul de pe biroul şefului, ce credeţi?
Sonny-Baby arăta, pe ecranul său minuscul, 2,5 la sută peste!
(Perpetuum comic ’82, pag. 10)