A fost odată un tip care mînca timp, morcovi şi hîrtie creponată.
Îmblînzea computere şi le asmuţea împotriva trecătorilor prin viaţă.
Se urca pe stîlpii de telegraf şi vorbea de acolo cu vrăbiile şi cu avioanele.
Strîngea mucuri de ţigări, le transforma în dulceaţă de afine, lega două cuvinte cu paznicii de noapte şi trimetea scrisori anonime lunii.
Prefăcea florile în bulgări de zăpadă şi arunca apoi cu ei în fetele de zi, de noapte şi de vis.
Era să fie prins cu ocaua mică şi să fie amendat pentru şedere în cap.
De cîteva ori a scăpat nemîncat şi neînghiţit de alţii...
...Apoi, n-a mai avut timp de nimic.
Tocmai începuse să citească „Perpetuum comic".
(Perpetuum comic ’82, pag. 269)
