Un fel de moft de-a sclifosi cuvîntul,
Cînd noi numeam isprava lui Păcală
Tot ce putea înveseli pămîntul.
Păcală - mucalitul veşnic care
Nu prea ierta prostia cea fudulă,
Lua-n răspăr şi petele din soare
Şi musca ta niznai de pe căciulă.
Schimbatu-s-au în timpul lui imperii
Şi multe nerozii pe-această humă,
Căci el pe toate le-a făcut puzderii
C-un zîmbet spulberîndu-le, cu-o glumă.
De-aceea mai cu graba, mai cu-ncetu’
Tot ce e hîtru strîns-am cu migală,
Ca-n fiecare pagină, perpetuu,
Să vă întîmpine, rîzînd, Păcală.
(Perpetuum comic ’83, pag. 3)
