, ,

Nevasta care face cadouri

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989.
        Nevastă care face cadouri nu există. Este vorba doar de un zvon, pus în circulaţie de nevestele-neveste, pentru a face să se creadă în existenţa unei oaze prin marele deşert al egoismului lor. Nevasta care face cadouri este pur şi simplu un miraj. Să vă facem chiar acum demonstraţia:
        — La mulţi ani, de Anul Nou! sau: La mulţi ani, de ziua ta, îngeraşule! spune nevasta care face daruri, neavînd încotro, la una din aceste două ocazii. Ia ghiceşte, ce dar ţi-am adus? continuă ea cu ochii scînteietori. Şi îndată, cu reproş: De două luni tot cutreier magazinele, căutînd ceva frumos pentru tine!


        — Mulţumesc! spune soţul, stînjenit.
        — Ştii, surîde ea cochet, mă hotărîsem pentru o şalupă...
        — O şalupă? tresare el, speriat.
        — Daa! Mare, frumoasă! Cu opt cabine, trei marinari şi un comandant. O ocazie! Dar ce frumuşei marinari!
        — Vasăzică, o şalupă şi un echipaj?
        — Da, dar pe urmă m-am răzgîndit. Un iaht atît de mare n-ar fi fost un dar distins.
        Soţul respiră, uşurat. Soţia, continuă:
        — Mi s-a părut prea mult. În chestie de cadouri, înainte de orice, trebuie să fii „şic". Aşa că m-am gîndit la o vilă...
        — O vilă? strigă soţul. Apoi, încă sperînd: Prefabricată?
        — Nu, nu, o vilă frumoasă, cu un hectar de parc. Îmi făceau şi reducere. Dar iarăşi m-am răzgîndit... Şi vila mi s-a părut prea mult. Aşa că m-am orientat spre un „spider"...
        — Un „spider"? O maşină din acelea care... Oricum ar fi excesiv.
        — Într-adevăr, eram pe cale să închei cumpărarea cînd, deodată, am avut şi eu senzaţia că un auto „spider" ar fi excesiv... Aşa că m-am gîndit la un tablou!
        — Un tablou? Minunat!
        — Da, un Sironi, sau un Guttuso, sau un Grosz, care...
        — Fie şi un Grosz...
        — Dar, tot aşa, cînd să mă hotărăsc, m-am răzgîndit.
        — Pariez că ţi s-a părut prea mult.
        — De unde ştii?
        — Aşa, am ghicit.
        — Atunci m-am gîndit cum ţi-ar sta cu un halat din păr de cămilă.
        — Acum poate că ţi s-a părut prea puţin! remarcă soţul.
        — Şi eu mi-am spus: nu! Halat din păr de cămilă, nu! Aşa că mi-am oprit ochii pe un pulover.


        — De caşmir? întreabă timid soţul.
        — Nu, de shetland. Şi totuşi, n-o să mă crezi: în timp ce mă tot chibzuiam, mi s-a părut prea mult şi puloverul.
        — Cred. De-acum încolo cred tot ce-mi spui.
        — Pe scurt, dragă, umblu eu ce umblu, mă gîndesc ce mă gîndesc, dar am rezolvat; uite, ţine aici şi multe urări de bine, scumpule!
        Zicînd acestea, nevasta întinde mîna dreaptă către soţ. Acesta are într-un prim moment bănuiala că darul constă dintr-o caldă strîngere de mînă. Dar, uitîndu-se mai bine, vede că nevasta i-a întins un pacheţel minuscul. Îşi pune ochelarii, îl ia şi îl deschide.
        — Ce-i aici? întreabă, după ce s-a uitat bine înăuntru.
        — Ce să fie? O pereche de butoni de manşetă! spune nevasta, triumfătoare, surîzînd plină de afecţiune.
        — O pereche? Dar văd aici un singur buton!
        — Da, dragul meu. O pereche — ce vrei? — mi se părea prea mult.
        Ştiţi cum se elimină o nevastă care face cadouri? Se împuşcă. Un singur glonţ de revolver. Unul singur. Două ar putea să pară prea mult.

Traducere de V. Roban

(Perpetuum comic ’83, pag. 144)


Persoane interesate