Testament

M-am dăruit oricînd tuturor
Pămîntului, soarelui, planetelor
Trestiilor, căprioarelor, pietrelor,
Întocmai ca şi apa de izvor.
Cu mine şi-a umplut gospodina coşniţa
Cînd se ducea la piaţă de cu noapte.
Cu viţelul am fost frate de lapte
Şi frate de sînge cu ploşniţa.
Mă simt ca un element al naturii
Care ning şi fulger şi plou*
Perpetuîndu-mă din ecou în ecou.
Cît nu sînt încă prada uzurii
(Momentul îmi pare prea bine ales)
Pretind spiritelor profund analitice
Să mă iubească statornic şi să nu mă critice
Ca pe orice satiric. Ne-am înţeles?

* În sfîrşit a venit vremea cînd şi verbul „a ploua” se poate conjuga la persoana I singular a indicativului prezent. Este o inovaţie epocală la care ţin.

(Perpetuum comic ’82, pag. 129)