Energie – Atenţii şi informaţii

        Gogu Gogoloiu se dezgheţase. Aşa, dintr-o dată, iar nevastă-sa, Saveta, intră serios la idei. Luă o primă măsură de prevedere şi ascunse următoarele cărţi: Faust, Fraţii Karamazov, Doctor Faustus şi Ucenicul neascultător. În mod sigur, din ele aflase Gogu de pactul cu diavolul şi probabil că-i şi ceruse lui Michiduţă serviciile în schimbul sufletului. Şi ea care era o credincioasă! În ciuda dorinţei sale de a-l aduce pe linia mediocrităţii, în care trăiseră atîta amar de vreme, nu reuşi decît să-l deştepte şi mai mult pe Gogu. Toate îi mergeau acestuia în plin şi Saveta se îngrozea de atîta fericire. Tînjea ca o bolnavă după necazurile de altădată.
        Cînd Rozica, fiica lor, se pregătea pentru facultate, Gogu a prospectat din timp traseul reuşitei. Avea un cumnat frizer la Bucureşti. La acest frizer se rădea portarul de la Universitate. Portarul cunoştea pe toţi profesorii, care-l respectau cu plecăciune, dar nu a apelat direct la ei, ci prin intermediul secretarei, care nici ea nu şi-a luat vreun angajament fără acordul bibliotecarei, care bibliotecară a trimis mesajul prin filele unei cărţi. Doleanţa lui Gogoloiu fu astfel purtată ca un fanion, din mînă în mînă, şi Rozica a devenit studentă.
        Ca să-şi facă rost de o maşină bună, a pornit pe o pistă doar aparent greşită, dar care îl plasă direct în motorul distribuţiilor. Cu frigiderul — un frigider perfect —, la fel: a apelat la un prieten măcelar care, la rîndu-i, s-a ocupat printr-un ospătar, ospătarul fiind în legătură cu Lelia, decoratoarea, ajutată şi ea de Geta, lucrătoare la dispecerat — Taxi, prietenă la toartă cu un inginer de la fabrica de piese mărunte ş.a.m.d.


        Nimeni şi nimic nu mai stătea în calea lui Gogu Gogoloiu cînd îşi punea ceva în gînd. Şansa mea, îşi spunea adesea, au fost cărţile. Ele îl inspiraseră, ele şi şcoala vieţii, de aceea îşi părăsise postul de artificier de la şantier. Nu mai aprindea fitilul, ca să arunce stîncile în aer, acum avea o metodă subtilă: îşi făcea cărare fără foc şi fără zgomote, doar cu mintea. Şi drumul îi era limpede şi lin. Dădea telefoane, organiza serate, participa la reuniuni tovărăşeşti, frecventa casele sus şi jos puse, fără deosebire, încînta auditoriul cu informaţiile la zi, aducea veşti contradictorii, interpreta în felul său comunicatele din ziar şi descoperea adevărul printre rînduri, spunea bancuri, avea idei vizionare, lămurea întîmplări rămase multă vreme în mister. Te înlănţuia din toate părţile cu atîtea atenţii şi informaţii, că nu erai în stare să-l refuzi vreodată. Energia lui, ieşită din comun, deplasările continui o obosiseră într-atîta pe Saveta, încît aceasta, în una din zile, disperată de atîta fericire, se apropie de el, cu aceieaşi priviri cu care primise verigheta de cununie, şi-i spuse:
        — Dragul meu, n-ai vrea să mai stăm şi noi măcar o săptămînă împreună, uitaţi de lume, de prieteni şi de rude?
        Gogu Gogoloiu intră imediat în priză. Formă un număr, apoi altul, aşteptă cîteva minute un telefon de la cineva, îl primi, se îmbrăcă în fugă şi spuse că se va întoarce cînd va rezolva problema. La miezul nopţii, Saveta primi un telefon de la directorul Şantierului de pompe.
        — Gata, s-a aranjat, îi spuse acesta. Timp de o săptămînă veţi avea minunatul prilej de a sta împreună cu iubitul dv. soţ.
        Puţin după aceea intră pe uşă Gogu. Ea îl privi întrebător, lung, dar soţul nu-i înţelese privirea şi zise:
        — Dacă e nevoie, mai vorbesc şi cu Reta, care trebuie să o convingă pe Veta, dacă, între timp, nu apare Vica de vreme ce Gheorghe e în străinătate, apoi ar mai fi Cristina, via Celestina şi totul, absolut totul se va rezolva rapid, draga mea!

(Perpetuum comic ’82, pag. 207)