Cum se obţine o aprobare

        Colegii mei susţin că ne descurcăm tare anevoie cu tovarăşul Matache, şeful nostru. Eu nu sînt de aceeaşi părere cu ei, deşi Matache e totdeauna pentru-contra. N-apucă cineva să spună o părere, că sare el cu viceversa.
        De pildă, zice Ionică, de la biroul doi:
        — Să cerem de la magazie un nou registru pentru intrări-ieşiri, că ăla vechi e pe terminate!
        Replică şeful, privindu-ne peste ochelari:
        — Lucraţi mai economicos, ca să vă ajungă registrul. Mai bine cerem nişte creioane roşu-albastru, pentru bifări, cerneală şi nişte gumă arabică!
        Sare Ştefanei, de la biroul trei:
        — Ar trebui ca Ilie să plece în deplasare, la Prundu-Bîrgăului, pentru hîrtie!
        — Ilie, la Prundu-Bîrgăului?! devine suspicios tovarăşul Matache. Nici pomeneală! Să plece Vasile, la Timişoara, pentru urgentarea comenzii cu holţşuruburi!
        — Holţşuruburile ne-au sosit alaltăieri, îi aminteşte Ştefănel.
        — Atunci, să plece Mitică la Alexandria, după rulmenţi!
        — Rulmenţii i-am repartizat deja la atelierul de montaj, argumentează Ionică.


        — Mereu mă contraziceţi! În deplasare pleacă Anghel, la Buhuşi... O să-i comunic mai tîrziu ce are de făcut!
        Mitică încearcă o intervenţie:
        — Cu privire la...
        — Nu! îl întrerupe, brusc, şeful. Nu sînt de acord!
        În situaţia asta, ne descurcăm tare greu cu tovarăşul Matache şi nici vorbă ca vreunul să aibă o părere proprie; cu atît mai puţin opusă.
        Vă închipuiţi, deci, că nu sînt eu acela care să scoată lumina din puţ. Zice el că-i albă, zic şi eu la fel. Susţine că-i neagră, nu-l contrazic. Cu toate acestea, nu rareori aprobarea şefului coincide cu dorinţa mea.
        Zice Ştefănel de la Biroul trei:
        — Bine ai brodit-o cu avansarea lui Ilie; cum ai ghicit?
        În zadar îi explic că nu a fost o simplă întîmplare, nu reuşesc să-l conving.
        Mă întîmpină Ionică de la doi:
        — Cine ţi-a şoptit că Vasile o să primească mustrarea?
        — Nimeni, îi răspund.
        Şi nu mă crede. De fapt, nu sînt crezut de nimeni, deşi caut să le arăt că lucrez riguros ştiinţific, pentru a obţine din partea şefului tot ce doresc. Chestiunea e simplă: cînd aflu că Iordache vrea să plece la Măgura Codlei, îi sugerez şefului:
        — Nu-i indicat ca Iordache să facă deplasare.
        — Ba dimpotrivă! mi se răspunde.
        Sau:
        — Ilie este un incapabil, ar trebui retrogradat!
        Ilie poate să-mi mulţumească. Este avansat pe loc.
        Iată de ce nu-i greu ca dorinţa mea să coincidă cu decizia şefului. Totul este să-i propun altceva decît gîndesc.

(Perpetuum comic ’83, pag. 122)