La necaz
Bai Mitru numa ce se urcă pe casă, cu treabă, ca să repare şindrila smulsă de vînt. La o mişcare, din neatenţie, îi alunecă piciorul.
— Ioi! scapă bai Mitru. Piciorul îi alunecă şi mai tare.
— Ioi, no! constată Mitru. Apoi, la desprindere, mai scoate un „ioi" şi cade. Spre norocul lui cade însă pe un stog de paie.
— No, aşé! zice Mitru.
Curajul lui Andrieş
Fratele mai mic se plînge lui Andrieş:
— M-a nimicit Bică, ia te uită! Şi îi arată vînătaia de la ochi.
— Bică, mă? Ia hai cu mine la el. Cînd ajung la cel cu pricina, Andrieş îi zice:
— Mă, tu l-ai nimicit pe frate-meu?
— D’ apoi.
— Ia mai dă o dată, să văd. Şi Bică îi mai dă celui mic o palmă.
— Cum, mă, dai în el de faţă cu mine? Nu mă vezi cît îs? Ia mai dă. Să văd dacă ai curaj.
Bică loveşte şi a treia oară. Atunci Andrieş se întoarce spre frate-său şi zice:
— Hai mă, să mergem, că ăsta nu ştie de glumă.
La gară
Jancsi şi Julişka merg la gară şi cer două bilete de tren. Casierul îl întreabă pe Jancsi unde merg.
— Păi nu spun, zice Jancsi.
— Dacă nu spui nu pot să-ţi dau bilet, îl avertizează casierul.
Iancsi se întoarce spre Julişka şi o consultă:
— Tu ce zici? Să-i spun?
— Zi-i, dragule, se învoieşte Julişka.
— Apoi, tovarăşe casier, explică Jancsi, noi doi mergem la nuntă.
Mîngîiere
Se întîlnesc pe stradă doi amici
— No, de ce eşti amărît, baci Grigore? întreabă unul.
— Cum să nu fiu amărît dacă mi-a murit un bou?
Celălalt oftînd:
— Eh, nu-ţi face griji că aşa ne-om duce unul după altul...
După chef
Mihaly vine tîrziu acasă. Încearcă să traverseze camera în vîrful picioarelor dar nevastă-sa îl simte şi strigă:
— Tu eşti, Mihaly?
Amărît, omul, răspunde:
— Ce bine ar fi să nu fiu eu...
Simţ practic
Un ardelean hîtru urcă la Poiana Braşov cu autobuzul. La întoarcere în timp ce cumpără biletul, se miră:
— Cum de costă la fel ca la venit?
— E acelaşi drum, observă funcţionarul.
— Ba nu-i, că la vale merge mai repejor şi îi mai scurt.
MOŢEŞTI
Dodolocea şt Sadoveanu
Sadoveanu era un oaspete credincios al Văii Ierii, vale vestită în păstrăvi. Aşa l-a cunoscut pe Dodolocea, care, în zilele ploioase îl ajuta să-şi poarte raniţa şi armele de vînătoare de ciute. Într-o dimineaţă, aflînd că i-a decedat soţia, se apropie de pîrleazul care-l despărţea de gazda la care trăgea şi i se adresează:
Sadoveanu: — Ţi-a luat Dzeu pe lelea Ravecă, Dodoloce!
Dodolocea: (privind spre cer îi răspunde) —Mi-a luat-o, ţucui pancovea lui. Lasă-l să vadă şi el cu cine-am trăit eu!
Dodolocea la stăpîn
Bogătanul (strigînd la Dodolocea): — Unde eşti, mă, Tîndală?
Dodolocea: — Unde să fiu, stăpîne? Aici pe la poiată!
Bogătanul: — No, hai iute să vezi ce prunc fain mi-o făcut muierea! Place-ţi?
Dodolocea: — Place, doară, stăpîne!
Bogătanul (întinzînd pruncul gol puşcă, cu dosul spre el): No, ţucă-l dacă-ţi place!
Dodolocea: — Îl ţuc bucuros stăpîne. Să-ţi trăiască!
Un vecin (îl întrebă în şoaptă): — De ce te bucuri că-i fain plodul chiaburului?
Dodolocea: — Cum să nu mă bucur, vecine?, că de ieşea pocit, punea vina pe mine, că eu l-am făcut!
Dodolocea flăcău
Vecinul: — Ascultă, Dodoloce, de ce nu te însori?
Dodolocea: — N-am cînd, trebuie să am grijă de junincile acestea să le văd cît mai repede vaci.
Vecinul: — Chiar aşa dragi îţi sînt vacile?
Dodolocea: — D-apoi cum?!
Vecinul: — Nu vrei să-ţi dărui eu o nevastă?
Dodolocea: — Ţtt!
Vecinul: — De ce?
Dodolocea: — Cu nevastă mă îmbie toată lumea, dar cu vacă nu!
Campania electorală
Prefectul: — Cine are ceva de spus, să vorbească pe faţă!
Dodolocea: — Am vorbi noi da’ na e sete!
Prefectul: — Şi cine vă opreşte să beţi apă?
Dodolocea: — Foamea domnule, că de vorbe sîntem sătui!
Prefectul: — Nu ţi se pare că eşti obraznic? Vezi să nu-ţi lungesc urechile că sînt prea scurte pentru un măgar!
Dodolocea: — Or fi domnule prefect, da cred că sînt domni destui cărora ar trebui să le scurtăm, că sînt prea lungi pentru un om!
Dodolocea la şcoală
Învăţătorul: — Care din voi ştie unde am rămas cu lecţia trecută?
Elevii: — ???
Învăţătorul: — Chiar nu ştie nimeni?
Dodolocea: — Ştiu eu domnule învăţător!
Învăţătorul: — Poftim şi spune-ne!
Dodolocea: — Acolo unde mi-aţi ras două palme de-am văzut stele verzi, domnule învăţător!
La spovedanie
Popa: — Mărturiseşte-mi cu ce crezi c-ai păcătuit?!
Moţul: — Să vedeţi părinte. Cînd am fost la biserică şi am îngenunchiat, abia tîrziu mi-am dat seama ce mă împunge în coaste.
Popa: — Şi ce te împungea?
Moţul: — Pipa, c-o uitasem în şerpar împreună cu jaşcăul de tabac. Apoi să nu te trăznească D-zeu?!...
Popa: — Alt păcat mai ştii să-l fi săvîrşit?
Moţul: — Cum să nu părinte. Mai azivară, cînd la noi nu prea ai de lucru, am tunat în Scaunul Arieşului la secere, pe bucate, la un ungur tare de omenie, la care trag de multă vreme, că ne înţelegem ca fraţii.
Popa: — Bine, bine şi ce păcat ai făcut?
Moţul: — Apoi să vezi părinte. După hrana bună dată de gazdă, într-o dimineaţă, cînd eram la secere, mi-a venit să mărg pentru mine. Am lăsat secerea jos şi-am intrat într-o delniţă de cucuruzi.
Popa: — No, şi ce bai îi?
Moţul: — Bai mare părinte, că numai după ce m-am sculat de jos, am fo băgat de samă, c-am stat cu dinapoia cătră sfîntul soare.
Socoteala
Perceptorul: — Ascultă Dodoloce, lasă pruncul tău pe mîna mea. Are patru clase gimnaziale. Om îl fac.
Dodolocea: — Ştiu eu dacă are pricepere să umble cu banii?
Perceptorul: — Habar n-ai ce minte are copilul tău. Brici, nu alta. Cură intelighenţa de pe obrazul lui ca tencuiala de pe casă. Iese un perceptor din el clasa-ntîi.
Dodolocea: — Şi de ce nu-l faci perceptor pe feciorul d-tale, că-i şcolat?
Perceptorul: — Al meu e ştudent la iură!
Dodolocea: — Tăt ştudent?
Perceptorul: — D-apoi cum? De cinci ani îi tot în anul trei...
Dodolocea: — Atunci iese un potracăr din el, pe cinste...
Perceptorul: — Să te audă Dzeu Dodoloce, dar dacă ai şti cîte vaci m-a costat boul aiesta!...
Culese de V. Copilu-Cheatră
OLTENEŞTI
Ce face olteanu cînd nu are ce face?
Se dezbracă de haină, o pune într-un par şi o păzeşte să nu i-o fure cineva.
De ce pun oltenii televizorul pe cuptor?
Ca să nu răcească artiştii.
Cine a inventat twistul?
Oltenii cînd se apărau de cîini şi nu aveau la îndemînă un baston.
Care este ultima dorinţă a olteanului?
Fă-mă, Doamne, pămînt ca să văd şi eu cine mă sapă!
De ce nu se ridică oamenii în picioare atunci cînd dau mîna cu un oltean?
De frică să nu le ocupe locul.
Cu ce măsoară olteanul porcul înainte de a-l tăia?
Cu piciorul ca să vadă cîte perechi de opinci scoate din pielea lui.
Care e ultimul popor migrator în România?
Oltenii pentru că au invadat toate provinciile.
Aflat la o rudă în Bucureşti, un oltean iese pe balcon să-şi scuture rogojina. Dar, din neatenţie, se apleacă prea mult şi cade împreună cu obiectul în stradă. Speriată de tragicul accident, lumea se adună în jurul lui şi întreabă:
— Ce s-a întîmplat aici?
— Nu ştiu, că şi eu abia picai, răspunde mucalit olteanul.
De ce oltenii se îngroapă pînă la brîu?
Ca să fie primii la învierea morţilor.
De ce oltenii îşi iau rogojina cu ei la mare?
Ca să se simtă ca la ei acasă.
De ce-şi face olteanul casă rotundă?
Ca să nu-l vorbească lumea la colţuri.
Cum s-a scăpat olteanul de purici?
I-a urcat în pod şi le-a luat scara.
De ce oltenii nu se culcă niciodată cap la cap?
Au mintea ascuţită şi se înţeapa
De ce se culcă oltenii pe arătura?
Ca să se cultive.
De ce nu dorm doi olteni într-o cameră?
Ca să nu-şi fure mintea unul la celălalt.
După moarte, un oltean ajunge paznic în iad. I se dăduse în grijă un cazan cu smoală în care fierbeau bănăţeni. Rostul lui era să lovească în cap pe cel care încerca să iasă din cazan. Fiindcă ostenise de atîta treabă, cere să fie schimbat. I se satisface dorinţa şi i se încredinţează un cazan în care fierbeau olteni.
— Cum este acolo? e întrebat după un timp.
— Minunat, răspunde el. Dorm toată ziua, nu mă mai deranjează nimeni. Cum încearcă vreun oltean să se ridice din cazan, îl apucă ceilalţi olteni de picioare şi-l trag la fund.
Un oltean călătorea în acelaşi compartiment cu un bănăţean. Olteanul mînca dintr-un peşte şi cînd şi-a terminat masa şi-a oprit capul peştelui.
— De ce-ai oprit tocmai partea aia? l-a întrebat bănăţeanul.
— Cine mănîncă cap de peşte se face deştept.
Fericit că i se ivise ocazia să se deştepte şi el, bănăţeanul îi oferă olteanului 25 de lei în schimbul capului de peşte. Dar în timp ce-l mînca, îl întreabă pe oltean:
— Cît a costat kilogramul de peşte?
— Şapte lei şi cincizeci de bani.
— Păi cu banii pe care ţi i-am dat eu puteam să cumpăr mai mulţi peşti, glăsui indignat bănăţeanul.
— Vezi, surîse olteanul, abia ai gustat din capul de peşte şi-ai şi început să te deştepţi.
Cînd românii voiau să facă un satelit, s-au gîndit să pună în navă o pereche de boi, o vulpe şi un oltean. Foarte mulţi admiratori ai lor s-au întrebat de ce s-a recurs la această selecţie. Răspunsul a venit prompt. Cu boii vor putea aduce de pe cer Carul Mare, cu vulpea cloşca cu pui iar olteanul, oricum, nu va veni cu mîna goală.
Un oltean se întîlneşte cu un bănăţean care ducea de frîu o capră.
— Unde duci boul ăla? întrebă olteanul.
Contrariat, bănăţeanul se uită la animal, temîndu-se de vreo metamorfoza şi cînd e sigur că nu greşeşte, ripostează:
— Eşti, chior, nu vezi că-i capră!
— Păi eu cu capra vorbeam, răspunse olteanul.
Povestite de Gh. N. Dumitrescu — Bistriţa
(Perpetuum comic ’83, pag. 110)
