Un berbec se izbeşte cu capul de un zid. Îşi ia avînt şi se năpusteşte cu toată convingerea în zidul proaspăt văruit. Cîte-o bucată de tencuială cade, berbecul o priveşte cîteva clipe, apoi îşi ia avînt.
Pe tăpşan, două mioare îl privesc. Behăie admirativ, ori de cîte ori ţeasta berbecului face „poc" în impactul cu zidul temeinic.
Puţin mai departe de ele, un dulău dormitează cu botul pe labe. Deschide, alternativ, cînd ochiul stîng, cînd cel drept, la auzul bufniturii. Uneori îşi saltă şi capul mîrîind iritat. Soarele arde sus pe cer şi, dacă n-ar fi berbecul izbindu-se de zidul alb, ar fi o oră ideală de somn.
Măgarul ronţăie un smoc de iarbă. Aude şi el bufniturile, surîde, dar nu le mai acordă atenţie. Şi-a dat seama demult, cît este de măgar, că berbecul n-are nici o şansă, oricîtă dăruire ar pune în demersul său.
Ceva mai departe, turma paşte liniştită. Proptit în bîtă, ciobanul îngînă o doină din caval. În salcîmul de pe marginea drumului, două vrăbii îl ascultă privindu-se cioc în cioc.
Retraşi la umbra salcîmului doi berbeci rîd unul către altul.
— Crezi că reuşeşte? întrebă primul.
— Mult mă îndoiesc, răspunde al doilea.
— Şi eu.
— Atunci?
— Lasă-l să-şi bată el capul. Noi ne-nscriem la concluzii!
(Perpetuum comic ’85, pag. 169)
Pe tăpşan, două mioare îl privesc. Behăie admirativ, ori de cîte ori ţeasta berbecului face „poc" în impactul cu zidul temeinic.
Puţin mai departe de ele, un dulău dormitează cu botul pe labe. Deschide, alternativ, cînd ochiul stîng, cînd cel drept, la auzul bufniturii. Uneori îşi saltă şi capul mîrîind iritat. Soarele arde sus pe cer şi, dacă n-ar fi berbecul izbindu-se de zidul alb, ar fi o oră ideală de somn.
Măgarul ronţăie un smoc de iarbă. Aude şi el bufniturile, surîde, dar nu le mai acordă atenţie. Şi-a dat seama demult, cît este de măgar, că berbecul n-are nici o şansă, oricîtă dăruire ar pune în demersul său.
Ceva mai departe, turma paşte liniştită. Proptit în bîtă, ciobanul îngînă o doină din caval. În salcîmul de pe marginea drumului, două vrăbii îl ascultă privindu-se cioc în cioc.
Retraşi la umbra salcîmului doi berbeci rîd unul către altul.
— Crezi că reuşeşte? întrebă primul.
— Mult mă îndoiesc, răspunde al doilea.
— Şi eu.
— Atunci?
— Lasă-l să-şi bată el capul. Noi ne-nscriem la concluzii!
(Perpetuum comic ’85, pag. 169)