Rondelul despărţirii

Ne despărţim şi-atît de rău îmi pare! 
Mi-ai fost fidelă pînă peste poate 
Că m-ai salvat de la singurătate, 
De la urît şi de la disperare.

Ţi-aş fi făcut statuie în cetate 
Să n-aibă-n lumea-nteagă-asemănare! 
Ne despărţim şi-atît de rău îmi pare! 
Mi-ai fost fidelă pînă peste poate.

Ai ars sublim - o, Dumnezeu m-ar bate – 
Erai din stirpele azi tot mai rare, 
Dar doctorul susţine sus şi tare 
Să spun: ţigară-aleg sau sănătate.

Ne despărţim şi-atît de rău îmi pare!

(Perpetuum comic ’89, pag. 132)

Vezi toată postarea

Idilă cu strada

O, te-am iubit de cînd mergeam la şcoală 
Sau hoinăream pe-acolo visător, 
Erai de-o frumuseţe ireală, 
Desprinsă dintr-un film tehnicolor.

Cînd, brusc, în floare izbucnea caisul 
Scăldîndu-mi sufletu-n melancolii, 
Vedeam în tine însuşi paradisul 
Şi aş fi vrut aceasta să o ştii.

Într-o seară mintea-mi de poet 
Îţi compunea febril un madrigal; 
Atunci mi-ai dat neaşteptat, şiret, 
O voluptuoasă gură... de canal.

(Perpetuum comic ’89, pag. 132)

Vezi toată postarea

Rondelul zvonului

Vine-n control servieta diplomat! 
Nişte situaţii nu-s prea clare, 
De-aia-i funcţionărimea în picioare 
De parcă strechea-n ea sau turcii-au dat.

Se fac pregătiri la scară mare 
Cum se va mai întîmplă şi s-a-ntîmplat; 
Vine-n control servieta diplomat! 
Nişte situaţii nu-s prea clare.

Prin telefon, de ieri, s-a şi aflat 
Că o vor însoţi multe (se pare) 
Doar nu e o servietă oarecare 
Dacă posedă ea şi doctorat.

Vine-n control servieta diplomat!

(Perpetuum comic ’89, pag. 132)

Vezi toată postarea

Fabula perlei

Am căutat în fel şi chip
Rostul firului de nisip:
La-nceput
Ni s-a părut
Că nici nu-l are:
Nestatornicie, vînturare!
Chiar miliarde laolaltă adunate
Ce-nseamnă?
Deşert, pustietate!

Înaintînd în vîrstă şi noi ca 
Oricare, ne-am pus această întrebare: 
Cum de n-am înţeles sublimul rod pe care 
Numai prin el îl zămisleşte scoica?!

(Perpetuum comic ’88, pag. 33)

Vezi toată postarea

Fabulă strategică

Un peşte-al cărui nume nu-l reţin 
– Şi nici nu are importanţă! – 
Cu vădită aroganţă 
Îl agasa pe rechin:
„Mă-nghite
Dacă-ţi poţi permite!
Mi-am luat asemenea măsuri
Strategice de-apărare
Încît nu-i de mirare
Ca, în cazul în care
M-ataci,
Să te faci
Zob!"
Trebuie s-aprob
Ceea ce peştele a afirmat
Pentru că era pur şi simplu... minat! 
Dacă s-ar fi răspuns la provocare 
E lesne de-nchipuit ce urmare 
Ar fi fost 
Pentru-amîndoi.
Răpitorul replică doar: „eşti un prost!” 

Motivul? Rechinul avea zi de post!

(Perpetuum comic ’88, pag. 33)

Vezi toată postarea

Căldură mare

Într-o grădină de vară, 
Pe-o vreme caniculară 
Două halbe stăteau la taifas:
— Pur şi simplu-am rămas 
Stupefiată
Cînd, ca niciodată,
Ne-au umplut pînă peste semne!
— Ce să însemne 
Oare
Şi faptul că ne păstrează la răcoare?

Discuţia, foarte puţin spumoasă, 
A fost întreruptă dintr-o pricină 
Absolut... secetoasă, 
Iar halbele-n nedumerirea lor
Ajunseră din nou în mîinile barmanului... începător!

Fiind vorba de-o-ntîmplare estivală, 
E sezonieră orice... morală!

(Perpetuum comic ’87, pag. 133)

Vezi toată postarea

Fabulă c-o veche-nvăţătură

Vorbind sacadat
Un pistol automat
Modernizat
Întrebă o puşcă demodată:
„Cîte vieţi deodată
Poţi secera? Una, două?
Ehei! se cere eficienţă, nu uita!
Vouă
V-ar sta bine-n muzeu
Pe cînd eu
Sînt cu progresul în pas!
Focul automat!..."
Nici un glas...
O grenadă explodase
Peste cel care perorase
Despre moarte şi ură.
O-nvăţătură
Se cere:
Fiecare pasăre pe limba ei piere!

(Perpetuum comic ’86, pag. 185)

Vezi toată postarea

Fabula avîntului

Cum privea un elicopter
Zburînd spre cer,
Bondarul se crezu rudă
Cu el
Şi-o ciudă
Îl cuprinse cumplită:
...Nenorocită
Viaţă şi chinuită
Am dus!
Iată unii cît au ajuns de sus
Numai fiindcă ştiu să se zbată
Făcînd paradă
De personalitatea lor!
Ce! eu nu pot să zbor
Şi să bîzîi la fel?" îndată,
Din iarbă, vocea-i răsună
Amplificată;
Dar pe cînd da să zboare
În înserare,
Fu auzit şi prins de-un elev care
Avea pasiunea să facă insectare.

Morala: avîntul fără temeinic imbold
Îl curmă repede un simplu... bold!

(Perpetuum comic ’86, pag. 185)

Vezi toată postarea

Fabulă cu manual

 Pe cînd înainta încet pe drumul lui
Melcul fu ţinta ironiei iepurelui:
— Cu-asemenea mod de-a te tîrî prin viaţă
N-ai să ajungi nicicînd să guşti a sa dulceaţă!
Fiind în secolul vitezei,
Adaptează-te tezei
Că totu-i transformare-n univers!
Transformă radical, deci, acest mers!

Şi o luă iute la picior
Cînd fu zărit întîmplător
De-un vînător.
Prins în cătare
Şi nimerit,
Văzîndu-l rostogolit
În cărare,
Aproape dîndu-şi ultima suflare,
Rosti melcul: „— Festina lente!" Ah, divina
Vreme cînd se învăţa latina!

(Perpetuum comic ’86, pag. 184)

Vezi toată postarea

Fabula inadecvării

 

Cîrtiţa săpa de zor
Galerii sub ogor
Convinsă că prin ele va să vină
Torentele, visate, de lumină!...
Se prăbuşeau rînd pe rînd
Plantele nepricepînd
Ce boală nu le lasă
Să-şi împlinească
Rostul la vremea firească
De seceră şi coasă!...
Ţăranul văzînd a plantelor ofilire
Porni cu grăbire
A le uda.
Ce s-a putut întîmpla
Se ştie:
Apa a inundat
Galerie după galerie!...

Observaţi aşadar ce potop
Provoacă neadecvarea mijloacelor la scop!

(Perpetuum comic ’86, pag. 184)

Vezi toată postarea